Poate vă mai amintiți că, acum ceva timp, ne băgam nasul în corespondențele scriitorilor – până acum, de la autori la autori, cu admirație, și de la scriitori la fanii lor, cu drag. Că e bine, că e rău, depinde din ce unghi privești :). Materialul de astăzi însă îi este dedicat unui singur scriitor, James Joyce, și, implicit, unei anumite părți din corespondența sa – cea către soția lui, Nora Barnacle. Atenție: interzis celor pudici!

Despre cum cărțile lui Joyce (mai ales Ulise) stau la temelia literaturii engleze a secolului XX , nu cred că este cazul să povestim. Știm cu toții, chiar dacă le-am citit cu noduri în gât, cât de importante sunt ele pentru literatura universală.

Cât despre viața sexuală a autorului irlandez, v-am mai spus, pe scurt, ciudățeniile pe care le avea. În materialul respectiv, menționam chiar și corespondența erotică a lui James Joyce cu soția sa. Să mergem în amănunt, deci.

Relația scriitorului cu Nora a fost una complicată și ciudată. Având personalități și interese culturale extrem de diferite, de cele mai multe ori ajungeau să poarte discuții în contradictoriu și să se depărteze unul de celălalt – de exemplu, Nora se plângea surorii ei că Joyce bea prea mult, aduce prea puțini bani în casă, iar scrierile sale sunt lipsite de sens, spunând în repetate rânduri că ar fi preferat ca el să fie muzician și nu scriitor.

Se pare că s-ar fi cunoscut în 1904 și, la scurt timp după aceea, s-au mutat împreună la Trieste (în Austro-Ungaria pe atunci). În 1905 Nora a dat naștere primului fiu, Giorgio, iar doi ani mai târziu Luciei. Totuși, nu s-au căsătorit până în 1931!

În ciuda tuturor dificultăților întâmpinate, cei doi se iubeau enorm, cu o pasiune rar întâlnită, o dragoste ce-i consuma pe amândoi. Sau cel puțin asta spun corespondențele lăsate în urma lor.

În 1909, când Joyce a trebuit să plece la Dublin, iar Nora a rămas cu cei doi copii la Trieste, ea a inițiat un schimb de scrisori erotice cu scopul de a-l ține pe viitorul ei soț departe de curtezane (vă aminteam aici de obiceiul lui Joyce de a merge la prostituate). Cât despre faimosul scriitor irlandez, el răspundea la epistole nu numai pentru că avea încredere deplină în ea și o iubea, ci și pentru că simțea nevoia să o impresioneze – căci Nora îl amenințase deja că îl va părăsi dacă nu își va susține familia din punct de vedere financiar.

James Joyce and Nora Barnacle on the day of their marriage in 1931

Sursa

Corespondența lor pornografică, obscenă, dar și romantică, delicată, a fost publicată într-o ediție din 1975 de către editura Faber&Faber: Selected Letters of James Joyce, editată de Richard Ellman. O ediție extrem de rară, ce nu se mai găsește. Însă nici măcar acolo scrisorile Norei nu există – ele au dispărut.

Din fericire, Alistair Gentry, scriitor și artist, a recuperat epistolele irlandezului, transcriindu-le pe unul dintre site-urile sale. Acolo el ridică problema interesului pe care îl trezesc viețile personale ale artiștilor (cu precădere cei decedați) – este adevărat că astfel de scrisori intime, menite a fi citite doar de către destinatar (în cazul acesta Nora), intră într-o categorie aparte; însă eu chiar nu cred că încălcăm vreun drept al autorului atâta timp cât corespondența lui nu poate aduce acum decât o altă perspectivă asupra vieții și scriiturii lui, completând-o. Dacă sunteți interesați de acest subiect, îl puteți citi aici.

Ajungând în acest punct, amânarea este inutilă. Am selectat câteva pasaje din delicioasele epistole ale lui James Joyce (Jim pentru Nora) către viitoarea lui soție și muză, poreclită de scriitor Fuckbird :). Și vă las să vă delectați cu ele.

2 December 1909: 44 Fontenoy Street, Dublin.

(…) You are mine, darling, mine! I love you. All I have written above is only a moment or two of brutal madness. The last drop of seed has hardly been squirted up your cunt before it is over and my true love for you, the love of my verses, the love of my eyes for your strange luring eyes, comes blowing over my soul like a wind of spices. My prick is still hot and stiff and quivering from the last brutal drive it has given you when a faint hymn is heard rising in tender pitiful worship of you from the dim cloisters of my heart.
Nora, my faithful darling, my sweet-eyed blackguard schoolgirl, be my whore, my mistress, as much as you like (my little frigging mistress! my little fucking whore!) you are always my beautiful wild flower of the hedges, my dark-blue rain-drenched flower.
JIM

3 December 1909: 44 Fontenoy Street, Dublin.

(…) As you know, dearest, I never use obscene phrases in speaking. You have never heard me, have you, utter an unfit word before others. When men tell in my presence here filthy or lecherous stories I hardly smile. Yet you seem to turn me into a beast. It was you yourself, you naughty shameless girl who first led the way. It was not I who first touched you long ago down at Ringsend. It was you who slid your hand down inside my trousers and pulled my shirt softly aside and touched my prick with your long tickling fingers, and gradually took it all, fat and stiff as it was, into your hand and frigged me slowly until I came off through your fingers, all the time bending over me and gazing at me out of your quiet saintlike eyes. It was your lips too which first uttered an obscene word. I remember well that night in bed in Pola. Tired of lying under a man one night you tore off your chemise violently and began to ride me up and down. Perhaps the horn I had was not big enough for you for I remember that you bent down to my face and murmured tenderly ‘Fuck up, love! fuck up, love!’

6 December 1909: 44 Fontenoy Street, Dublin.

(…) Have I shocked you by the dirty things I wrote to you. You think perhaps that my love is a filthy thing. It is, darling, at some moments. I dream of you in filthy poses sometimes. I imagine things so very dirty that I will not write them until I see how you write yourself. The smallest things give me a great cockstand- a whorish movement of your mouth, a little brown stain on the seat of your white drawers, a sudden dirty word spluttered out by your wet lips, a sudden immodest noise made by you behind and then a bad smell slowly curling up out of your backside. At such moments I feel mad to do it in some filthy way, to feel your hot lecherous lips sucking away at me, to fuck between your two rosy-tipped bubbies, to come on your face and squirt it over your hot cheeks and eyes, to stick it up between the cheeks of your rump and bugger you.
Basta per stasera!
I hope you got my telegram and understood it.
Goodbye, my darling whom I am trying to degrade and deprave. How on God’s earth can you possibly love a thing like me?
O, I am so anxious to get your reply, darling!
JIM

8 December 1909: 44 Fontenoy Street, Dublin.
My sweet little whorish Nora
I did as you told me, you dirty little girl, and pulled myself off twice when I read your letter. I am delighted to see that you do like being fucked arseways. Yes, now I can remember that night when I fucked you for so long backwards. It was the dirtiest fucking I ever gave you, darling. My prick was stuck up in you for hours, fucking in and out under your upturned rump. I felt your fat sweaty buttocks under my belly and saw your flushed face and mad eyes. At every fuck I gave you your shameless tongue come bursting out through your lips and if I gave you a bigger stronger fuck than usual fat dirty farts came spluttering out of your backside. You had an arse full of farts that night, darling, and I fucked them out of you, big fat fellows, long windy ones, quick little merry cracks and a lot of tiny little naughty farties ending in a long gush from your hole. It is wonderful to fuck a farting woman when every fuck drives one out of her. I think I would know Nora’s fart anywhere. I think I could pick hers out in a roomful of farting women. It is a rather girlish noise not like the wet windy fart which I imagine fat wives have. It is sudden and dry and dirty like what a bold girl would let off in fun in a school dormitory at night. I hope Nora will let off no end of her farts in my face so that I may know their smell also.
You say when I go back you will suck me off and you want me to lick your cunt, you little depraved blackguard (…)”.

Nu, nu este o corespondență pentru pudibonzi :). Însă, citindu-le, sigur ați descoperit un altfel de James Joyce. Înnebunit, disperat, excitat, cu o scriitură alertă, plină de erotism și dragoste. Dacă vreți și mai mult, vă sfătuiesc să mergeți să citiți scrisorile integral.

Surse: openculture.comtheguardian.comadoxoblog.wordpress.comen.wikipedia.org

Sursă imagine principală: vol1brooklyn.com

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator și la „Suplimentul de cultură” și „Revista Arte și Meserii”. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Pasionată de literatura contemporană, teatru, film, scris & altele.(credit foto: machromart)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *