Bookaholic

Paul Balogh și Cristian Dinu sunt inițiatorii unui proiect curajos pentru piața editorială din România – ReadForward. Ei încearcă să aducă în secolul 21 cărțile, să lege cultura de tehnologie și să creeze produse culturale potrivite lumii în care trăim – aplicații pentru tablete, telefoane, ediții digitale ale cărților. Ne place de ei pentru că știu ce vorbesc, cunsoc toate implicațiile și se luptă într-o zonă aflată abia la început și privită, din păcate, uneori cu prea multă reticență. Tocmai de aceea, i-am întrebat mai multe despre ce înseamnă cărțile în epoca digitală.

Pe înțelesul tuturor, ce face Read Forward?
[Cristian Dinu & Paul Balogh]

ReadForward leagă două domenii ce sunt percepute de mulți ca fiind distincte: cultura și tehnologia. Umanitatea a avut mereu povești iar acum poveștile au un nou mediu care le este foarte propice: dispozitivele mobile și internetul.

Altfel spus Read Forward s-a născut dintr-o dublă frustrare: cititorii nu știu ce pierd refuzând întâlnirea cu tehnica iar editorii/autorii nu știu ce pierd împotrivindu-se tehnicii. Noi avem experiență în ambele “tabere” și nu vrem decât să arătăm că tehnica și cultura stau foarte bine împreună, spre beneficiul ambelor.

Am început deja să punem în practică aceste idei aducând pe piață aplicații destinate copiilor, dar și cărți electronice de top. Cărțile electronice le puteți descărca gratuit de pe site-ul nostru, la readfwd.com sau din iBookstore, căutând Read Forward.

Ce implică publicarea unui e-book, de la drepturi de autor la producție?
[Paul Balogh]

Încerc să comprim maxim un răspuns:
a) mai întâi trebuie să deții drepturile digitale. Dacă e textul tău, le ai deja. Dacă ești editură trebuie să le contractezi de la altă editură sau de la autor. Drepturile de autor în cazul publicațiilor digitale pot să ajungă și pe la 20-24% față de 7-10% în cazul cărțile tipărite.

b) apoi trebuie să pregătești textul final cam în același mod ca un text pentru print: editare de text, corectură de text, copertă, fonturi, isbn (distinct pentru varianta digitală), DTP. La DTP (aranjarea textului în forma finală) poți folosi cam aceleași programe ca pentru cartea fizică: InDesign / Quark (InDesign e preferabil). Dacă ești interesat de self-publishing te descurci și cu Word sau Pages (Mac).

c) în funcție de platformele pe care vrei să vinzi cartea, trebuie sa produci formate de fișier adecvate. Adică .epub și .mobi. Dacă ai o carte mai degrabă bazată pe text, produci un .epub v2 și apoi exporți în mobi. Dacă ai o carte cu multă grafică sau în care ai nevoie de conceptul de pagină fixă (=cărțile de copii sau albumele de exemplu) atunci mai bine mergi cu .epub v3 și fixed-layout. Aici vei avea nevoie de ajutorul unei firme specializate.

d) când ai gata fișierele (cu tot cu copertă și metadatele completate) le urci pe platformele pe care le dorești. Cele mai populare platforme internaționale sunt: Amazon Kindle (pe care poți să pui cărți numai ca self-publisher, și numai în engleză) și Apple iBookstore (pe care poți să pui și în limba română). Apoi ai piața “internă” de ebook-uri. Toți folosesc Adobe DRM, un soi de “rău necesar”. Aici intră: elefant.ro, libhumanitas.ro, carturesti.ro, bookbyte.ro, evobooks.ro, etc.

Îmi place la nebunie motto-ul vostru: “We teach stories new tricks.” Puteți să-l explicați un pic?
[Paul Balogh]

Se zice că “you can’t teach an old dog new tricks”. Vrem să dovedim că acest lucru nu e întotdeauna corect. Suntem cumva în situația lui Alice care trece “through the looking glass” într-o lume nouă și vrăjită. În lumea asta nouă există aparate miraculoase care fac oamenii să se vadă la distanță, există aparate care știu unde te afli, dacă afară plouă sau nu, dacă ești într-o relație cu cineva sau nu, la ce înclinație ești față de pământ sau dacă tocmai cazi și cu ce viteză.

Lumea aceasta nouă a moștenit un mare cufăr cu cărți. Noi vrem să învățăm cărțile acestea din cufăr să folosească trucurile noii lumi și să poată vorbi astfel și noilor locuitori ai aceste lumi noi.

Credeți că și literatura se mută încet încet într-o zonă a interactivității?
[Cristian Dinu]

“A interacționa” cu o lucrare poate să însemne multe lucruri. Poți fi lăsat ca cititor să modifici structura poveștii, sau măcar secvențialitatea ei. Să zicem că acesta este cazul extrem al interactivității. Ca orice lucru extrem, solicită atenție pentru a da rezultate. Literatura interactivă este un astfel de exemplu și cu câteva excepții nu se poate spune că aceasta a reușit.

O altă față a interactivității poate fi aceea a în-sensurii lecturii. Să dai sensuri și legături personajelor, locurilor și datelor dintr-o lucrare prin adăugarea de meta-informații se face deja în mod destul de obișnuit. Este o super-notă de subsol, cu diferența că poate fi generată automat și informația din spatele ei poate fi mult mai complexă. Când dai click pe numele unui personaj poți vedea interacțiunile cu alte personaje, biografia etc. Când dai click pe un loc poți vedea informații despre loc, harta, alte lucruri relevante de acolo. Cu siguranță în acest context lucrarea pe care o citești capătă mai multă semnificație.

Încă o formă a interactivității, foarte rară, dar cu potențial excelent este ca direcția interacțiunii să se schimbe astfel încât aceasta să nu fie dinspre cititor spre “carte”, ci invers. “Dezlipirea” creației de suportul ei fizic face ca forma să fie liberă și auto-metamorfozabilă. Dispozitivul suport al cărții este conectat virtual nu numai la toată cunoașterea umanității și la starea ei prezentă, ci și la cunoașterea cititorului și la starea sa prezentă. “Cartea” poate ști cum te cheamă, ce prieteni ai, dacă e cald afară, dacă e zi sau noapte sau dacă ești în Europa sau în America. Drept urmare cartea se poate modifica în funcție de oricare aceste condiții. Cum se poate modifica este limitat doar de imaginație.

Marele puzzle al societăţii contemporane sunt noile media, spunea Roger Fidler. Cum rezolvă zona culturală puzzle-ul ăsta?
[Paul Balogh]

Vestea bună este că nu este un puzzle cu soluție unică. Și că fiecare e liber să contruiască un puzzle cum dorește el, dacă direcția sa culturală suportă așa ceva. Ești un muzeu și vrei să faci pasul către aplicații și panel-uri informative touch? Atunci ăsta îți este puzzle-ul.

Ești editură și crezi că poți comunica mai bine și mai intim cu cititorii tăi pe Facebook? Fă-o! Ești autor și vrei să-ți scrii următoarea carte cu crowd-feedback sau în episoade Twitter? Fă-o. Ești carte pentru copii și vrei să ajungi la cititorii tăi prin mișcare, culoare și interacțiune? Transformă-te într-o aplicație. Ești pasionat de chimie sau astronomie și vrei să îi înveți pe alții despre pasiunile tale? Fă aplicații educaționale. Ești filarmonică și crezi că ai clienți și peste mări și țări? Atunci îți vei face aplicație inclusiv pe televizoare smart. Și tot așa. Câteva puncte de convergență există însă între toate astea:

a) mediile sociale (Facebook + Twitter + Google+ sunt obligatorii)
b) zona mobile este obligatorie (trăim al doilea val serios de personal computing)
c) nevoie de reinventare a modelului de business ca să se potrivească cu “noua lume”

Se schimbă obiceiurile de lectură? Cel puțin în cazul cărților interactive, lectura nu mai este liniară.
[Cristian Dinu]

Obiceiul de lectură va rămâne cel mai probabil același. Ce se va întâmpla însă sigur este că așteptările cititorilor vor fi mult mai mari. Chiar și acum îți dorești să poți lectura același material pe suportul cel mai potrivit situației în care te afli: pe tabletă dacă ești acasă, pe telefon dacă ești în metrou, pe e-reader dacă ești în parc și nu în ultimul rând pe computer dacă ești acasă și ai de făcut o sinteză.

Vrei să poți căuta, vrei să poți “sublinia” un pasaj și să-l trimiți prietenilor, vrei să poți căuta imediat un cuvânt in dicționar, vrei să faci scrisul mai mare, vrei să știi mai multe informații despre ceva care este scris acolo. Acesta sunt numai câteva “vrei”-uri din mulțimea celor pe care le au cititorii. Acum dorințele le pot fi îndeplinite și drept urmare obiceiurile lor se adaptează acestor noi posibilități.

Dacă te uiți în jur, o mare parte dintre oameni stau cu nasul în telefoane, tablete sau laptop-uri. Mulți spun că asta e moartea literaturii. Și totuși… 🙂
[Cristian Dinu]

Literatura a mai fost “ucisă” de câteva zeci de ori. Este de fapt deja o modă să spui că “literatura” va muri atunci când apare aproape orice progres tehnic.

A început de la antici, care se plângeau de cuvântul scris că va ucide cultura. Apoi a continuat cu apariția tiparului, apariția ziarelor, a cinema-ului, a radioului, televiziunii, calculatorului, internetului și în sfârșit a mobilelor “deștepte”. Toate acestea au fost inițial plasate ostil. Nici una nu a ucis literatura, ci dimpotrivă a dezvoltat-o suplimentar.

Vorbind specific de noua tehnologie mobilă — smartphone-uri, tablete — acestea au de departe potențialul disruptiv pozitiv cel mai mare de la crearea poveștilor până acum. Democratizează distribuția, încurajează creația la nivel individual, face cenzura imposibilă.

Nu (mai) ai nevoie de mașină de scris, de editură, de agent sau de librărie pentru a deveni autor “publicat”. Povestea îți poate ajunge în câteva minute la milioane de oameni.

Preziceri sumbre vor exista mereu. Realitatea însă spune exact pe dos. Este mirabil cum având în spate din istorie o evoluție constant pozitivă oamenii prezic atât de ușor lucruri pesimiste.

Mediul este mesajul, se zice. Sunteți de acord cu afirmația asta în privința cărților în format electronic?
[Paul Balogh]

Ca orice vorba celebră, și aceasta cu “mediul este mesajul” este expusă la tot soiul de forțări. De exemplu când citești Idiotul lui Dostoievski pe tabletă nu ai o senzație diferită de Idiotul lui Dostoievski în print. Ambele sunt geniale în aceeași măsură. Dar ceva tot se schimbă: și anume cărțile electronice sunt mai libere și mai aproape de propriul lor scop. Acela de a ajunge repede și bine la cât mai mulți oameni, de a se distribui fără să se împartă. Acela de a își arunca mesajul peste lume.

O carte fizică își poartă conținutul dar de cele mai multe ori nu își poartă și contextul și istoria proprie. O carte electronică eliberată de trupul ei de hârtie, “angelizată” cum spunea domnul Liiceanu, poate să fie o hiper-carte. Dacă azi vrei să citești On the Road al lui Kerouac, poate n-ar strica să îi vezi scrisul în manuscris, ca să încerci să îi ghicești arderea, poate n-ar strica să poți auzi cum citește altcineva acel text îmbogățindu-ți astfel propria ta interpretare. De asemenea tot n-ar strica să știi mai multe, direct din carte, despre beat generation și cine sunt, în fapt, celelalte personaje ale cărții.

Într-un fel, astăzi, o carte este liberă să-și poarte exegeza cu sine. Nu mă refer numai la exegeza “de specialitate” ci și la acea exegeză mică, făcută de prieteni care îți recomandă o carte. Ce ar fi dacă am putea păstra într-o carte electronică memoria recomandării pe Facebook a unui prieten care m-a făcut să o cumpăr? Tehnic azi putea să facem toate aceste lucruri. Pentru On the Road, vedeți o carte-aplicație de la Penguin.

Credeți că sunt texte “clasice” care s-ar potrivi mai bine cu o lectură hypertextuală?
[Cristian Dinu]

Textele în sine nu, cu siguranță. Au fost construite pentru a fi citite liniar, trebuie ca această natură a lor să se păstreze.

În spatele textelor se află însă povești și idei, iar aceste povești și idei pot fi adaptate noilor medii. La fel cum Faust este poem, operă, balet, film, teatru și bandă desenată, toate creații diferite, dar având o bază comună.

Aceste texte pot fi însă augmentate prin popularea lor cu informații despre personaje, locuri, context istoric etc.

Care ar fi cărțile, indiferent de domeniu/perioadă/autor, pe care v-ar plăcea să le transformați în aplicații?
[Paul Balogh]

Toate. Nu îmi închipui carte care n-ar beneficia de forma sa electronică. E o banalitate faptul ca noi trăim nu doar într-o lume pur și simplu ci într-o lume interpretată. Așa sunt și cărțile. O carte ni se prezintă ea “nudă” (=textul efectiv) dar ea este, de fapt, centrul unei întregi lumi proprii. Forma electronică ajută o carte să-și expună această lume.

Un exemplu simplu de înțeles vine dinspre cărțile pentru copii. Primul tip de carte care are un real succes comercial în domeniul aplicațiilor (deja nu mai vorbesc de ebook-uri, pentru noi ebook-urile sunt doar o formă intermediară, deja “clasică” de cărți electronice). De ce? Pentru că majoritatea copiilor are o bucurie de a face o obsesie dintr-o carte sau alta (Peter Pan și Thomas sunt printre cele mai iubite) și această obsesie e cu atât mai sănătoasă cu cât pot să scoată lumea lui Peter Pan din textul cărții: ei vor ilustrații cu Peter Pan în carte, cărți de colorat cu Peter Pan, filme, costume, jocuri inspirate, etc. Vor ei să-l facă pe Peter Pan, vor să-l asculte non-stop până la epuizare. Îl vor carte, audiobook și aplicație. Totul.

Toți oamenii “consumați” de o pasiune știu că regula pasiunii este “totul”. Și noi ca adulți vrem totul de la o carte. Aș vrea totul de la Metamorfoza lui Kafka. Aș vrea să-i văd camera, să îi văd antenele și piciorușele cum se zbat, să îi înțeleg chinul, să aud ceasul ticăind în camera în care își va primi sfârșitul. Literatura, această uriașa colecție de povești pentru oameni mari, este reductibilă la această “experiență totală” care poate fi o carte digitală.

Și ca să răspund direct: aș vrea să facem aplicații pentru cărți precum Metamorfoza lui Kafka, Nasul lui Gogol, Moartea lui Ivan Ilici al lui Tolstoi. Și uneori visez la o explorare infinită a Infernului lui Dante, a Decameronului și a lui 1001 de nopți.

Ficțiunea interactivă sau așa numitele text adventures nu-s o invenție nouă. Totuși, nu au reușit să se impună, rămânând mai mult la stadiul de experiment. De ce credeți că s-a întâmplat asta?
[Cristian Dinu]
Într-adevăr, ficțiunea interactivă nu este o invenție nouă; în fapt, a apărut chiar înainte de apariția computerelor. Borges a publicat în 1941 “El Jardín de senderos que se bifurcan”, un roman hipertextual. Perioada de aur a ficțiunii intractive a fost atunci când calculatoarele au devenit accesibile multora, în schimb capabilitățile lor se limitau la text. Lucrări precum Zork sau Adventure au și astăzi fani.

În momentul în care calculatoarele au putut să redea grafic scene complexe, lucrurile au luat-o clar în această direcție mult mai ofertantă. ADN-ul ficțiunii interactive există însă în lucrările contemporane. Jocurile de aventuri (Monkey Island, Grim Fandango, Syberia) sunt o primă generație de descendenți, iar jocurile multi-player online precum World of Warcraft nu sunt nici ele o excepție.

Motivul pentru care ficțiunea interactivă pură nu a avut niciodată o cotă de piață serioasă este dat de însăși natura ei. Autorii construiesc poveștile într-un crescendo al acțiunii. Personajele, acțiunile se adună în (par)curgera paginilor secvențială într-un punct culminant. Când această curgere este neliniară și fragmentată este mult mai dificil să construiești o poveste. Ca autor, pierzi controlul poveștii.

Poți construi o atmosferă, îl poți introduce pe cititor într-o lume, însă suspansul, “lipirea” cititorului de poveste nu o poți realiza decât parțial.

Ficțiunea interactivă nu va înlocui deci niciodată ficțiunea “clasică”.

Mi se pare că există un potențial uriaș în aplicațiile pentru tablete pornind de la cărți. Așa este? Se consumă? Bănuiesc că se pot face proiecte extraordinare.
[Paul Balogh]

Am răspuns cumva mai sus, aplicațiile mi se par a fi adevăratele cărți electronice. Ce a sărit în aer cu ocazia ebook-urile a fost ideea de formă fixă a cărții. Majoritatea editurilor au sărit repede către o altă formă “semi-fixă”: epub-ul sau mobi-ul. Dar editurile cu adevărat abile (și aici mă uit în special la Penguin și la editurile educaționale) au simțit imediat că adevăratul potențial este cartea-aplicație. Editurile smart s-au prins că trebuie să lucreze cu studiourile digitale pentru a produce noul val al cărților electronice: aplicațiile. Sunt câteva succese extraordinare deja: Shakespeare’s Sonnets, On the Road, Atlas Shrugged, Anne Frank Diary, My Fry, etc.

Cum este piața din România în materie de e-books? Presupun că targetați totuși în special publicul de afară, mai ales că multe titluri sunt în engleză. Cum a evoluat ea în ultimii ani?
[Paul Balogh]

Piață de ebook-uri se dezvoltă încurajator. În afara României, procentele cărților digitale din totalul cărților oscilează masiv între 2% (Europa) și 20% (SUA). În România probabil că este sub 1% dar deja numărul ebook-urilor este pe la 2000 titluri și tot crește. Editurile mari (cu excepții notabile precum RAO) au înțeles că e cazul să înceapă vânzarea de ebook-uri. Deja este ok să aștepți o carte de la Humanitas sau de la Polirom să apară în format electronic.
Ca studio digital nu prea ne mai intereseaza ebook-urile. Producem puține ebook-uri, mai mult pentru noi (vezi seria de ebook-uri gratuite Read Forward Editions) sau prieteni (Decât o Revistă, de exemplu). Ne interesează aplicațiile. Ne permitem deja, uneori, luxul să producem aplicații pentru noi (conținutul nostru, grafica noastră, codul nostru). Veți vedea în curând două astfel de aplicații. Da, ne interesează colaborarea cu edituri pentru producerea de cărți electronice sub formă de aplicații pentru telefoane și tablete. Experiența de anul trecut de la Frankfurt ne-a arătat că ne putem căuta clienți din afara României. Dar o vom face numai dacă nu avem încotro. Avem câteva proiecte proprii de care vrem să ne ocupăm în lunile următoare. Au potențial exploziv.

În cazul e-book-urilor, o mare problemă este pirateria. Se găsesc e-book-uri la kilogram pe torrenți. Cum se poate rezolva asta? E o problemă reală?
[Cristian Dinu]

Muzica se vinde deși este disponibilă și ea pe torrenți. La fel în cazul filmelor. Este o problemă, evident, este reală, însă nu de natură să ucidă conceptul de carte electronică.

Furt a existat mereu — cărțile s-au xeroxat de când a apărut copiatorul, înainte de asta se publicau fără drepturi de autor sau se copiau pur și simplu de mână.

Managmentul drepturilor digitale (DRM-ul) cel mai probabil va dispărea și el din cauza impracticalității sale. Orice sistem de protejat informații pentru oameni are un defect esențial în însăși natura sa: această informație trebuie afișată (sau cântată la muzică). Ori dacă este afișată, atunci poate fi copiată. Uneori rezultatul este mai slab decât sursa (vezi producțiile filmate în cinema sau PDF-uri cu cărțile scanate).

În plus DRM-ul stă în calea confortului de consum de cele mai multe ori și, acest lucru adăugându-se caracterului său deja restrictiv face ca el să fie respins de clientul final.

Experiența noastră de până acum a fost una contra-intuitivă: cărțile piratate serios sunt și cele care primesc (drept consecință) cele mai mari vânzări. De asemenea am folosit cu succes o formă ușoară de protecție, aceea de a marca produsul cu numele proprietarului. Această formă se numește “Social DRM” și s-a comportat minunat, în sensul că nu am întâlnit niciun caz în care proprietarul să pună la download pe torrent-e cartea (sau MP3-urile) pe care i le-am vândut.

Cât de mare este deschiderea publisherilor spre cartea electronică?
[Paul Balogh]

Destul de mică deocamdată, pentru că li se pare că “mușcă”. Mușcă din vânzările de print, adică. Cei care au deja o experiență știu că este un mit fals, ceilalți însă nu știu acest lucru. Lipsa de deschidere a editurilor este expresia unei frici în fața unui fenomen pe care nu știu încă cum să-l domine. Dar sunt deja semne că această frică este pe terminate la editurile care contează.

În termeni de business, este sau poate fi Read Forward profitabil? Și, în general, cartea electronică?
[Cristian Dinu]

Cartea electronică, aplicațiile și cam tot ce facem au un mare avantaj: acela al distribuției facile și universale. Dacă o librărie este limitată la aria geografică din jurul său, în cazul publicațiilor electronice piața este lumea. Sunt sute de milioane de utilizatori de telefoane inteligente și tablete adică multe-multe “Românii”.

De asemenea din punct de vedere financiar împărțirea este ceva mai echitabilă pentru autori, procentul primit din vânzări fiind de câteva ori mai mare decât în cazul cărții clasice.

În contrabalans se află însă prețul mai mic pe care oamenii sunt dispuși să îl plătească pentru variantele electronice ale operelor, însă acest lucru este rezolvat de volumele mai mari implicate.

Dacă eu sunt un autor, ce am nevoie pentru a avea, de exemplu, cartea sub formă de aplicație de iPad?
[Paul Balogh]

De mult curaj! În primul rând trebuie să ai un text care “stă bine” într-o aplicație. Trebuie să ai ceva de spus care să depășească doar scrierea unui text. Dacă ai un album sau o carte de copiii, de exemplu, care poate beneficia de voce + animație + ilustrație atunci iPad scrie pe tine. Sau Android (au deja o piață care nu mai poate fi ignorată și tabletele devin din ce în ce mai bune). Dacă ai un roman de debut probabil e mai potrivit să fie un ebook.

Ce planuri de viitor aveți?
[Paul Balogh]

Prea multe pentru o echipa încă atât de mică! Pe scurt ne interesază să dezvoltăm platforme pentru tipuri de cărți. De exemplu: pentru jurnale se pot face unele feluri de aplicații, pentru cărți de copii se pot face altele (aici avem deja două framework-uri dezvoltate de noi), pentru piese de teatru altele, etc. Ne interesează și zona educațională veți vedea în curând o mare surpriză pe care o pregătim de câteva luni de zile.

Pe scurt ne dezvoltăm în direcțiile acestea:

a. întărim zona de cărți pentru copii
b. explorăm zona non-fiction
c. construim o aplicație de teatru
d. întindem prima pseudopodă în zona educațională