Bookaholic

Dacă mergi într-o librărie și zărești pe un raft Visătorul, cunoscând măcar o parte dintre cărțile anterioare ale lui Ian McEwan, vei citi coperta a patra, o vei cumpăra (pentru că, nu-i așa, îți place cum scrie autorul britanic) și vei pleca fericit/-ă cu ea acasă. Dar absolut nimic nu te va pregăti pentru ceea ce va urma când vei deschide copertele cărții. Poate doar dacă ai citit despre volum anterior (poate chiar aici, pe Bookaholic 🙂 ). Chiar și-așa, știind câteva lucruri despre carte, mie mi-a fost greu să mi-l imaginez pe McEwan scriind o carte pentru copii (mai ales după Grădina de ciment). Și am fost plăcut surprinsă de ceea ce am găsit în Visătorul. Motivez imediat. 

În 1994, Ian McEwan publica o cărticică ce purta numele de The Daydreamer, cu ilustrații de Anthony Browne, vândută în lume fie precum o carte pentru copii, fie precum o carte pentru adulți. La o distanță foarte mare, Editura Polirom publica, în 2013, Visătorul – traducere și note de Dana Crăciun, colecția „Biblioteca Polirom. Junior” („Cărți pentru adolescenți, cărți pentru tineri de toate vârstele”), 168 de pagini, fără ilustrații. Din prefață, aflăm câteva lucruri vitale în ceea ce privește geneza cărții: „Ceea ce ne atrage la cărțile pentru copii este plăcerea pe care ele le-o oferă copiilor noștri, iar asta nu ține atît de mult de literatură, cît de dragoste. La scurt timp după ce am început să scriu și să citesc cu voce tare Visătorul, m-am gîndit că ar fi, poate, mai bine să uit de redutabila noastră tradiție a literaturii pentru copii și să scriu o carte pentru adulți despre un copil, într-un limbaj pe care să-l înțeleagă copiii. În secolul lui Hemingway și Calvino, proza simplă nu trebuie să descurajeze cititorul rafinat” (pp. 10-11).

Mai mult, autorul mărturisește că editorii și criticii săi au fost, în faza incipientă, proprii săi copii, cărora le citea, în fiecare seară, câte un capitol din „povestirile lui Peter” (așa cum le numise inițial). Un test bun, care-i valida vocea și, implicit, povestea respectivă. Iar acest lucru se vede cu ochiul liber în carte, căci nu pui la îndoială nicio clipă autenticitatea personajelor și veridicitatea întâmplărilor, chiar dacă acestea din urmă sunt la granița dintre real și fantastic.

McEwan a mai avut personaje-copii pe care le-a urmărit într-o proză sau alta dar, de data aceasta, tonul cărții este potrivit pentru cei mici – așa cum spune în prefață, folosește un limbaj simplu, fraze și povestiri scurte – și, întocmai precum orice volum de literatură pentru copii, adulții pot găsi și în Visătorul sensuri mai profunde, pot căuta dincolo de suprafață un registru potrivit lor.

Mi-au plăcut cele trei pagini de prefață adăugate unei ediții ulterioare, m-au făcut să mă simt mai aproape de autor, să înțeleg cum și-a construit cartea și, mai ales, de ce a scris-o.

După prefață, capitolul „Să-l cunoaștem pe Peter” ne introduce direct în lumea lui Peter Fortune, un băiețel „dificil” de 10 ani, cu o față palidă și pistruiată, care avea o soră mai mică (pe care o trata „la fel de oribil cum îl trata și ea pe el”), mergea zilnic la școală și nu avusese parte de evenimente foarte grave. Singurele lui probleme: era prea tăcut și-i plăcea să-și petreacă timpul singur. Și mai era ceva: visa cu ochii deschiși. Altfel spus, își părăsea trupul și pleca în aventuri mii și mii. Prima aventură pe care ne-o va povesti, spre ilustrare, naratorul omniscient, va fi legată de ziua în care visătorul nostru va primi însărcinarea să-și ducă sora la școală și o va uita în mijlocul de transport în comun. De ce? Pentru că își imaginase cum ar fi salvat-o de o haită de lupi dacă s-ar fi aflat, cum necum, singuri într-o trecătoare de munte. Sigur, își va recupera sora din autobuz, dar va fi nevoit să renunțe la banii lui de buzunar pentru ca ea să nu-l spună părinților. De aici și până la un test de matematică neterminat pentru că se gândea la cel mai mare număr din univers a fost doar un pas.

Acestui capitol îi urmează alte șapte povestiri: „(…) Peter a învățat și el că, din moment ce lumea n-are cum să vadă ce-ți trece prin cap, cel mai bine este să le spui tu dacă vrei să te înțeleagă. Așa că a început să scrie despre unele din lucrurile care i se întâmplau cînd privea pe geam sau stătea întins pe spate, uitîndu-se la cer. Cînd s-a făcut mare, a devenit inventator și scriitor de povești și a avut o viață fericită. În această carte veți afla unele din ciudatele aventuri care s-au petrecut în mintea lui Peter, scrise întocmai cum s-au întâmplat” (pp. 25-26). 

În ordinea din volum, Peter trece, pe scurt, prin următoarele aventuri: un război cu păpușile lui Kate, condus de Păpușa Mașteră, care-și dorește camera băiatului; schimbul de corpuri dintre Peter și motanul William (fascinantă descriere a metamorfozei!); crema invizibilă pe care băiețelul și-o imaginează, unguent care, întins pe trupurile membrilor familiei sale, îi face să dispară; confruntarea dintre bătăușul școlii, Barry Tamerlane, și îndrăznețul Peter (care, evident, reușește să se pună în locul lui Barry, la propriu, și să vadă că e un copil ca oricare altul); detectivul Peter care încearcă să prindă neobișnuitul hoț care dă iama în cartierul său; transformarea (din nou, din punct de vedere fizic, dar păstrându-și conștiința) în bebelușul Kenneth, verișorul pe care băiatul nu îl suportă, dar este nevoit să locuiască o vreme cu el; pe final, în ultimul capitol, lui Peter îi este permis să călătorească în timp – se va trezi, dintr-o dată, în corpul adultului Peter, care va trăi experiența îndrăgostirii și va avea ocazia de a-și înțelege mai bine părinții.

Absolut toate experiențele pe care le are Peter Fortune, prin intermediul imaginației sale, se termină cu bine. Iar în finalul povestirilor se află, de obicei, și cheia, morala, căci personajul nostru simpatic învață mereu câte ceva din greșelile pe care le face.

Ian McEwan este, fără doar și poate, un povestitor excelent și un stilist desăvârșit (până și aici, într-o carte scrisă simplu și limpede). Este adevărat că laitmotivul metamorfozei (anunțat încă din motto și din prefață), care revine și revine pe parcursul cărții, s-ar putea să ți se pară, la un moment dat, obositor. Dar, dacă intri în joc, sunt convinsă că te va acapara și fascina universul creat de autor. Cu siguranță îți va aduce aminte de momentele în care și tu te jucai cu imaginația și-ți închipuiai că poți lua diverse forme și te poți transforma în orice își dorești. Visătorul este, una peste alta, o carte faină, o evadare cu totul și cu totul specială în lumea copilului din tine.

Cartea Visătorul, de Ian McEwan, poate fi comandată de pe librăria online Cărturești – de aici.