Oyibo or Oyinbo is a word used in Nigerian Pidgin, Igbo and Yoruba to refer to a westernised people. In Nigeria, it is generally used to refer to a person of European descent or people perceived to not be culturally African. (de aici)

Despre Ana și Ionuț și aventura lor am aflat absolut accidental, când frunzăream cărți aiurea printr-o librărie, și am dat peste Oyibo, un tom cât o cărămidă, care spune povestea celor 14 luni pe care le-au petrecut în Africa, plimbându-se cu motocicleta dintr-o țară în alta, de pe coasta de vest pe coasta de est și din nord în sud, dormind în cort.

Sub influența propriilor mele experiențe africane, n-am putut să nu iau cartea de pe raft. Cartea m-a cucerit din prima. Prin tonul onest, prin asumarea totală a experiențelor prin care treceau, indiferent că era vorba de o întâlnire cu o turmă de elefanți sau momente mai puțin plăcute, în mijlocul deșertului și în jungla congoleză. Și, nu în ultimul rând, prin curaj. Nu curajul de a merge în Congo cu cortul. Ci curajul de a înțelege că și țările africane, la fel ca toate celelalte din lume, sunt populate cu oameni. Unii mai buni, unii mai răi, dar nu mai puțin oameni deât oricare dintre cei pe care îi vezi pe stradă. Și că o călătorie acolo nu înseamnă nici pe departe un salt inconșient într-un haos generalizat de copii cu mitraliere, pirați somalezi care răpesc turiști, foamete, deșerturi sau jungle în care o să mori cu siguranță și, în general, oameni negri și ciudați care nu vor altceva decât să-ți facă rău ție, turistului alb și nevinovat.

Mai ales dacă nu mergi în excursie organizată, cu niște oameni din agenții care știu domnule ce fac, doar n-o să te duci așa, de capul tău, în locul ăla.

Ana și Ionuț au demonstrat tuturor că se poate și de capul tău. Și că nu e doar o chestiune de noroc. După Africa, au urmat Drumul Mătăsii, Siberia, și din nou Africa, de data aceasta pe bicicletă prin Tanzania și Uganda.

pano_egypt_pyramids6

 

 

 

 

 

Așa că am decis să îi invit la un ceai și să-i las să-mi povestească despre experiența celor 14 luni în Africa. Despre celelalte experiențe ale lor, citiți mai multe pe blogul Into The World.

IMG_7114

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am început simplu. Țara africană preferată:

Ionuț: E greu de făcut un clasament, depinde de perspectivă. Mie personal mi-a plăcut cel mai mult Namibia, acolo contactul cu oamenii este foarte limitat. E o țară foarte puțin densă, cu două milioane de locuitori pe o suprafață de patru ori cât România. Dar contactul cu natura este foarte puternic și peisajele și animalele sunt la locul lor.

Nigeria are un loc special in inima noastră. E țara de care toată lumea ne-a spus să ne ferim, și există, sigur, motive pentru care oamenii ne-au prevenit. Ele au legătură cu firea nigerienilor, care e foarte puternică. Dar noi acolo ne-am simțit foarte bine.

congo-lupta-cu-noroiul

Ana: Nigeria s-a lipit foarte tare de noi. În Togo am cunoscut o nigeriancă și niște expați care lucrau în Nigeria și prin ei am avut ocazia să cunoaștem țara, pentru că expații îți dau linia străinului care locuiește acolo și care observă ceea ce localnicul nu mai vede și nu mai apreciază.

I-am întrebat de țările în care nu s-ar mai întoarce niciodată:

Nu există nicio țară în care nu ne-am întoarce niciodată. Sigur, am prefera să nu ne mai plimbăm prin Viena, Bulgaria, Paris, le-am văzut deja, ca străin am epuizat ce aveam de luat sufletește de acolo. Dar Africa e atât de complexă – în Africa nu e nimic de vizitat, e mai degrabă vorba de interacțiune umană și pe asta nu o poți epuiza. În orice moment găsești alți oameni care or să te impresioneze altfel. Sunt mii de triburi și culturi diferite, despre unele dintre ele se știe puțin sau deloc. Și cu cât stăm mai mult într-o țară cu atât ne place mai mult.

Mi-au povestit și câte un moment din călătoria din Africa pe care nu-l vor uita niciodată:

Ionuț: Un moment din Sudan, care e în carte, dar nu e dezvoltat, din lipsă de spațiu, este acela când am campat la un moment dat și mai aveam mai puțin de un litru de apă. Am rămas înțepeniți cu motocicleta în nisip și ne-am pus cortul dupa ce făcusem și ceva efort fizic, pe lângă faptul că era foarte cald. Atunci ne-am certat pe apă. Nu era o problemă de cum o împărțim – problema era ce facem cu ea. Eu voiam sa o beau și să mă culc, pentru că eram la câteva zeci de kilometri de oraș, iar Ana voia să păstreze apa ca să fie sigură că îi mai rămâne.

Așa că am împărțit apa jumate-jumate, eu am băut-o, ea a dormit cu apa sub cap.

În situații de-astea se activează instinctul de supraviețuire care în mod normal e blocat de cultură și norme sociale.

sudan-desertulNubian

Ana: Mie mi-a plăcut în Tanzania, când am luat barca spre Zanzibar. Știam că se poate ajunge și cu bărci de turiști, dar văzusem bărcile alea de lemn care funcționează ca acum câteva sute de ani. La un preț infim, vreo trei dolari, am găsit pe cineva care să ne ducă spre Zanzibar. În barcă mai erau doar niște lăzi cu roșii și un băiat care imediat cum a pornit barca a început să mănânce din ele. A fost foarte tare, pentru că barca străbate oceanul fără hartă, fără GPS, fără nimic. Omul ăla mergea după vânt. O simplă lotcă, cu vele de pânză, de pe care nu vezi nimic în zare. Am avut un sentiment de 1600 care a fost sper mișto.

Ionuț: Eu încă am vie amintirea mirosului din Namibia. Aerul e foarte uscat și mirosea altfel. Parcă eram pe altă planetă. Și îmi aduc aminte mirosul de balegă de elefant, care, cu cât era mai puternic, cu atât știai că elefantul e mai aproape.

Despre cum i-a schimbat experiența din Africa, atât ca indivizi, cât și din punct de vedere al relației lor:

Ana: A pus relația noastră pe repede-înainte. Cât am stat în Africa, s-au întâmplat între noi lucruri care poate altfel s-ar fi întâmplat în ani. Eram deja de ceva timp împreună, locuiam împreună, lucram împreună, dar când stai într-un cort, dispar niște mituri, niște mistere pe care noi, ca femei, ne construim filosofia de viață. Credem că trebuie să menținem acele mistere, altfel n-o să fim acceptate și iubite.

Chestiile astea s-au fisurat și au dispărut de tot. Și s-a întâmplat destul de natural încât să nu-mi mai pun probleme. Nu mi se pare că am făcut cine știe ce vitejie, dar au fost momente în care ne-a fost greu, momente limită, care au modificat felul în care am fost învățată să mă prezint ca femeie.

congo-trezirea

Acum îmi e mai ușor să nu mă mai uit la oameni prin prisma unor prejudecăți de genul ăsta, pe care le-am exersat toată copilăria și toată adolescența.

Ionuț: Înainte să plecăm probabil preluasem niște prejudecăți apropo de Africa. Deși mai călătorisem, în Europa, în Asia de Sud-Est, nu știam ce o să găsim acolo. După 14 luni și douăzeci și ceva de țări, toate au dispărut.

Și unul in motivele pentru care am scris cartea a fost ca să influențăm puțin atitudinea celor care au aceste prejudecăți și se iau doar după ce văd la televizor sau citesc cine șite ce pe internet.

Despre diferența între a călători pe motocicletă și a călători pe bicicletă:

Ideea de a merge pe bicicletă ne-a venit în Africa, atunci când am întâlnit niște bicicliști în Namibia. Trei băieți foarte tineri, unul dintre ei în picioarele goale, cu dreaduri până la mijloc și-un cățel în coș. Omul ala era atât de liber, atât de deschis și vulnerabil, dar ok cu asta, încât că am decis să încercăm și noi experiența respectivă la un moment dat.

Altfel, tot am dat peste oameni în mașini, camioane, chestii în care poți să locuiești. Dar oamenii care călătoreau așa nu erau schimbați de locurile prin care fuseseră. Erau ca la muzeu. Băieții ăștia din Namibia abia plecaseră din Cape Town, era de o lună pe drum, și deja erau în mediul lor.

namibia-tropicul-capricornului

Mijlocul de transport îți schimbă foarte mult perspectiva asupra locurilor în care mergi. Pe bicicletă apar niște lucruri în plus. Apare suntetul – pe motocicletă nu auzi nimic – iar viteza e mult mai mică, oamenii sunt și mai aproape de tine, te văd și mai vulnerabil și se simt datori să te ajute. Iar în Africa a fost mai bine cu bicicleta, decât cu motocicleta, din acest motiv.

Despre reîntâlnirea cu Africa, de data asta pe bicicletă:

După ce ne-am întors din Africa cu motocicleta, ni s-a repetat foarte des că de fapt n-am fi înțeles nimic, că am fost niște turiști, că părerea noastră este fragmentară, că am avut noroc timp de 14 luni. Că dacă am locui, spre exemplu, nu știu câți ani în Nigeria, am vedea noi cum stau lucrurile de fapt. Că sigur africanii sunt hoți, te mint, te fură.

namibia-furtuna-in-desertul-pro-namib

Și noi ne-am întrebat dacă nu cumva ne-am redat experiența aia greșit, dacă nu am rămas cu o impresie mult mai frumoasă decât a fost în realitate, și cumva am vrut să testăm asta când ne-am întors în Africa. Dar când am aterizat în Uganda, din primele cinci minute ne-am simțit ca acasă.

Am ajus acolo și ne-am dat seama că 14 luni n-am visat.

Despre costurile unor astfel de expediții:

Călătorind pe bicicletă, ne-am dat seama că toate problemele legate de costuri, pe care și le pun foarte mulți oameni, sunt false. Noi am testat pe propria piele faptul că nu există scuze. N-am făcut excursia din Asia pe doua biciclete care costă cât o mașină, ci pe două biciclete second hand din Beijing, cu 100 de dolari bucata.

congo-spre-lubumbashi-2

Despre diferența dintre blog și carte:

Când aveam doar blogul, oamenii nu se implicau prea mult în discuție, de obicei se opreau la reacții precum „uaaa, ce tare”. Iar noi ne-am îndoit inițial că are rost să facem o carte, când exista deja blogul. Dar de când a apărut cartea pe hârtie, au început să vină însă foarte multe reacții mișto de la oameni. Unele foarte personale, spre exemplu cineva care ne-a spus că s-a hotărât să demisioneze și să meagă să lucreze cu refugiați sirieni în sudul Greciei.

Și ne-am dat seama că, de fapt, curajul n-a fost să facem ce-am făcut, ci să ne supunem ideile dezbaterii.

sahara-occidentala

Și o concluzie:

Cu cât cunoaștem mai multe chestii, cu atât ne dăm seama că știm foarte puține și și am vrea să știm mai mult, să cunoaștem mai mult din locurile respective. Experiența asta ne-a scuturat foarte mult, dar asta nu înseamnă că ne oprim, că ne-am dat seama dintr-o dată că am înțeles tot. Nu e experiența vieții, e doar una din experiențele din viață.

Fin.

lesotho-in-munti

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Un comentariu
  1. Oana

    Foarte tare si ce au facut ei, si faptul ca au scris o carte despre asta. Doi oameni care inspira. 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *