Poveştile nu se opresc niciodată, chiar şi după ce închidem cartea şi am parcurs până la final istoria personajelor ei. De-acum, personajele ne aparţin şi putem să le punem în ce context vrem noi, să le facem să treacă prin şi mai multe aventuri şi, eventual, să dezvoltăm ceea ce credem că autorul a lăsat abia schiţat sau sugerat. Un astfel de exerciţiu imaginativ a fost concretizat de echipa de la Harap Alb continuă, proiect iniţiat de Mihai Ionaşcu, alături de Octav Ungureanu, redactor, şi Andrei Moldovan, ilustrator. Dincolo de a broda pe tema basmului iniţial, acest proiect îşi propune să reflecte şi o parte din istoria ilustrată a acestei cărţi, din 1910 până acum.
Pe site puteţi consulta lista completă, iar în varianta print, în fiecare număr este dedicată o pagină câte unui ilustrator, alături de o mică pastilă de istorie. De pildă, în numărul al treilea, portretul ilustratorului a fost dedicat lui Aurel Petrescu, printre primii reprezentanţi ai filmelor de animaţie româneşti, în 1920 realizând Păcală în lună, Păcală amorezat, Păcală şi Tândală la Bucureşti (anul desfiinţării publicaţiilor de bandă desenată, 1948, a fost şi anul morţii sale). Tot în numărul din februarie se mai poate citi un articol despre monografia scrisă de Dodo Niţă despre Sandu Florea, cel mai cunoscut autor român de benzi desenate, în lume.
Revista Harap Alb continuă a ajuns la al treilea număr, ducând mai departe povestea bine-cunoscutelor personaje de basm, brodând în continuare fire narative conexe şi făcând din personajele secundare, schiţate minimal în povestea originală, eroi complecşi, cu propria lor istorie fascinantă şi misterioasă.
În numărul din februarie, basmul ajunge la episodul când Harap Alb se întâlneşte cu Gerilă, Setilă şi cu ceilalţi prieteni cu abilităţi speciale (desenele sunt foarte moderne şi sugestive, nu-ţi amintesc deloc de atmosfera atemporală din basm, ci par a fi scene din filme precum Stăpânul inelelor). Interesant este că fiecare dintre eroi este personalizat cu nume precum Ştefan (Harap Alb) sau Miron (Gerilă).
În numărul acesta, aflăm şi povestea lui Mârza (Setilă), în care avem toate ingredientele basmului: două regaturi ce trebuie să se unească pentru a suplini lipsa celuilalt, de bogăţie, respectiv de apă; un blestem aruncat asupra unui copil nevinovat ce ajunge să simtă o asemenea poftă pentru apă, încât riscă să sece toate apele din regat; o serie de încercări prin care trebuie să treacă eroul pentru a reuşi să-şi învingă blestemul.
Se mai pot citi, în acest număr, partea a treia din foiletonul Haiganu. Fluviul şoaptelor de Marian Coman, „Furie Oarbă”, precum şi o variantă modernă a legendei lui Dragobete (scenariu: Mihai Ionaşcu, benzi desenate: Andrei Moldovan, storyboard: Octav Ungurean). Iovan Dragobete, fiul Dochiei, a apărut pe lume în mod misterios, mama lui „rămânând grea” într-o seară, în munţi, înconjurată de o ceaţă groasă.
Pentru că toate fetele din sat erau înnebunite după el şi pentru că el şi mama lui aveau nevoie de bani, a acceptat târgul lui Lardea (adică Flămânzilă) să scornească o poveste cum că el ar fi un zeu al iubirii şi al sănătăţii, fiind suficient să îţi dea o mână de zăpadă, căci apa topită o să te ajute pentru tot felul de lucruri: să ai copii frumoşi, să scapi de dureri etc. Povestită dintr-o perspectivă destul de ironică la adresa a ceea ce înseamnă comercializarea unor sărbători de tipul Valentine’s Day, legenda lui Dragobete este demascată tot ca o tentativă de manipulare: în schiţa finală, două fete din zilele noastre, în „luna iubirii”: „Ce faci, fată, de Valentine’s Day? Te duci în club? – Fată, Valentine’s Day e o prostie de sărbătoare comercială! Eu sărbătoresc Dragobete, adevărata tradiţie!”.
Nu ştiu dacă aveţi planuri de Dragobete, dacă aţi sărbătorit deja Valentine’s – sau le sărbătoriţi pe amândouă –, dar dacă nu aveţi chef de aşa ceva, vă puteţi amuza cu Harap Alb şi prietenii lui, precum şi cu povestioara ironică despre Dragobete.
