Bertrand Meyer-Stabley este jurnalist reputat al revistei Elle şi s-a ocupat, de-a lungul timpului, de parcursul biografic şi bibliografic al unor celebrităţi şi personaje importante din istoria socio-culturală europeană şi americană. A scris despre Elton John, Coco Chanel, Gala Dalí, James Dean ş.a. Graţie Editurii Baroque Books and Arts – o editură nouă pe piaţa de carte, dar care şi-a făcut intrarea în forţă printr-o serie de cărţi-obiect foarte frumoase –, avem acum în limba română cartea lui, 12 creatoare care au schimbat istoria, un fel de micromonografii sentimentale şi profesionale a 12 femei care au revoluţionat moda europeană, începând cu Rose Bertin, modista reginei Marie-Antoinette, a cărei carieră se construieşte la sfârşitul Vechiului Regim, şi terminând cu creatoarea de modă italiană din zilele noastre, Miuccia Prada.

Iată-le, una după cealaltă, şi selectate – intr-o listă de femei mult mai lungă – în funcţie de talentul, de îndrăzneala, de noutatea pe care le aduc, în mod decisiv, în evoluţia modei dar şi, implicit, a mentalităţilor: Rose Bertin, Jeanne Paquin, Jeanne Lanvin, Madeleine Vionnet, Coco Chanel, Elsa Schiaparelli, Nina Ricci, Madame Grès, Carven, Sonia Rykiel, Vivienne Westwood, Miuccia Prada. Şi de neratat – pe lângă capitolul pe care i-l dedică în volum – interviul inedit cu Coco Chanel, realizat pe 28 iulie 1966 de către jurnalistul Jo Barry, publicat atunci parţial în bilunarul elveţian L’Illustré şi apărut integral în cartea lui Bertrand Meyer-Stabley.

 

C_12-couturieres-qui-ont-change-lHistoire_6681

 

Mă opresc aici asupra paginilor dedicate lui Coco Chanel şi mai ales asupra interviului acordat de ea jurnalistului Jo Barry în 1966 – un interviu strălucitor prin inteligenţă şi fermitatea opiniei, prin profesionalism şi rigoare, dar şi printr-o aroganţă pe care Mademoiselle Chanel e una dintre puţinele care şi-o pot permite. Dar e musai să citiţi toată cartea – dacă sunteţi interesate de modă şi de istoria ei aşa-zicând feminină –, căci autorul se pricepe să scrie mici biografii atractive, şi pe alocuri chiar sentimentale, acestor femei excepţionale care au luat cu asalt „citadela masculină” (cum zice Bertrand Meyer-Stabley) a modei; e, de altfel, istoria oricărui tip de cucerire culturală feminină în domenii în care, în mod curent, supremaţia era (este) deţinută de bărbaţi.

De origine modestă – fiica unui vânzător ambulant din Cévennes –, şi orfană de mamă la 8 ani, Coco Chanel va creşte în mănăstirea Aubazine, pe crestele munţilor din Auvergne: „Şorţuleţul negru, purtat acolo de copiii săraci, îi va inspira oare, mai târziu, la petite robe noire? – se întreabă biograful. „Şi austeritatea religioasă, rigoarea pe care nu va înceta să o manifeste? Negrul şi albul au urmărit-o în permanenţă. Negrul rasei monahale. Albul acoperământului de cap al călugăriţelor. Va fi marcată oare pentru totdeauna de aceste tonuri şi de contrastul dintre ele?”. De altfel, Gaston Bonheur, unul dintre cei care i-au transcris la un moment dat amintirile, remarca: „Semăna mult mai mult cu fondatoarea unui ordin monahal decât cu un personaj al vieţii pariziene”.

Rigoarea aceasta s-a imprimat şi în munca ei de zi cu zi în atelierul său de couture – continuă, susţinută –, unde Chanel crea modelele de haine direct pe manechine, cu acul şi foarfeca în mână. Era acesta un mod de a fugi de plictiseală, de care se temea teribil, cum declară în interviu. Dar şi un mod de a-şi defini continuu profesionalismul, pentru că tot ea spune că detesta amatorii şi considera moda nu o artă, ci o meserie, care trebuie făcută cu migală, ireproşabil, nu pentru orgoliul creatorului de modă, ci pentru femeile înseşi pe care el le îmbracă.

De aceea, inventatoarea simplităţii de lux în istoria modei feminine, a hainelor confortabile dar care îmbracă perfect corpul, cea care considera moda o meserie, iar nu o artă (eventual experimentală) care să se îndepărteze de utilitatea hainelor feminine exclamă cu o oarecare aroganţă, în ’66, când are deja o carieră strivitoare în spate: „Alţii fac lucruri din metal, din hârtie sau din alte materiale. Mi se pare stupid, ridicol şi ieftin. La mine nu veţi găsi niciodată asemenea lucruri lipsite de bun-simţ, care merg de la centura de castitate la costumul de plastic. Orori. Cred că meseria de creator de modă ar trebui practicată numai de femei”.

 

420-coco-chanel-2-742931

 

Crescută în austeritate monahală, în abandon şi sărăcie, Coco Chanel va dezvolta, prin ricoşeu, o personalitate puternică şi îndrăzneaţă, va cunoaşte – prin propria ei muncă, deşi cu sprijinul financiar al iubiţilor ei aristocraţi – luxul, pe care însă îl va trata cu largheţe, cu nonşalanţă, fără să-l divinizeze. Cu personalitatea ei puternică şi o rară forţă de seducţie reuşeşte să cucerească bărbaţi celebri şi bogaţi, dintre care aristocratul british Boy Capel, mort într-un accident de maşină la scurtă vreme după despărţirea de Coco, în urma mariajului, va rămâne iubirea vieţii ei; se va refugia, în ciuda aventurilor amoroase, în muncă şi în singurătate. Lui Jo Barry îi răspunde, la întrebarea ce mesaj le-ar adresa femeilor, din experienţa ei: „Am să vă surprind, probabil, spunându-vă că, de fapt, e preferabil pentru o femeie să se supună moralei convenţionale, dacă vrea să fie fericită. Trebuie să fii foarte curajoasă să nu faci asta, iar la capătul drumului nu e decât singurătatea. Nimeni nu ştie acest lucru mai bine decât mine şi este tot ce poate fi mai rău pentru o femeie. Singurătatea distruge. E preferabil un soţ gras şi plicticos decât să cunoşti singurătatea!”.

Cu invitaţia de a citi musai interviul dat de Coco, relevant pentru istoria modei, dar şi biografia ei făcută de Bertrand Meyer-Stabley – dar şi întreaga carte!, care, în plus, arată atât de bine, e un obiect estetic în sine –, transcriu aici câteva dintre răspunsurile sclipitoare –  spumoase, provocatoare, uneori arogante – ale lui Coco Chanel la întrebările lui Jo Barry:

Cum poţi fi irezistibilă la orice vârstă? – „Tinereţea trebuie înlocuită de mister, nu de o imitaţie proastă a Lolitei. Eleganţa nu e amprenta adolescentelor, ci a femeilor care şi-au găsit echilibrul şi personalitatea. Ele nu au nevoie de bani, ci de bogăţie spirituală – şi de eleganţă.”

Dar ce este eleganţa? – „Nu este un aspect condiţionat financiar. E contrariul vulgarităţii şi al neglijenţei. Poţi să fii prea împopoţonată, dar niciodată prea elegantă. Urâţenia poate fi ştearsă de eleganţă. Însă neglijenţa, niciodată. Şi trebuie atât de puţin… câteva kilograme în minus, o anumită ţinută, o manieră îngrijită de a merge, de a sta pe scaun. Nu ţine doar de vestimentaţie; trebuie să placi, mai întâi de toate, prin simpla ta prezenţă. Farmecul e mai important decât frumuseţea fizică, pentru că durează mai mult.”

„Iar plictiseala mi-a fost, dintotdeauna, cel mai mare duşman. Muncesc ca să nu mă plictisesc, nu ca să mă îmbogăţesc. Sunt suficient de bogată. Nu o fac nici pentru femei, le cunosc prea bine, îndeosebi pe cele care nu fac nimic. Ele nu există, sunt moarte.”

Ce părere aveţi despre Yves Saint Laurent? – „Ştiu că Saint Laurent mă copiază. Prin urmare, mă admiră, ceea ce mă încântă. Modelele lui seamănă cu ale mele, ceea ce dovedeşte că are gust. Cu cât va copia mai mult Chanel, cu atât va avea mai mult succes. Va trebui să fiu înlocuită într-o zi şi mă bucur că există un tânăr căruia-i place ce fac.”

Despre parfum: „Parfumul este tot ce poate fi mai important pentru o femeie. Un soi de simbioză. Parfumul e un lux. Chiar şi un parfum comun trebuie să fie bine ales. «O femeie care miroase a parfum prost nu are nici un viitor», spunea Paul Valéry. Şi avea perfectă dreptate”.

Şi despre bijuterii: „Eu nu port decât bijuterii false. Mi se pare provocator, şocant să umbli cu o grămadă de diamante şi de smaralde la gât sau pe degete. Bijuteriile nu sunt făcute ca să arate cât eşti de bogat, ci ca să accesorizeze o ţinută. O bijuterie falsă bine lucrată detronează adevăratele bijuterii (…). Bijuteriile false înseamnă o întreagă industrie care oferă locuri de muncă. Dar trebuie să arate mai bine decât originalele, ceea ce e foarte greu. Bijuteriile veritabile sunt ca florile naturale. În câteva ore, se ofilesc”.

 

Cartea poate fi comandată din librăria Cărturești de aiciDacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea oricărei comenzi, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Bertrand Meyer-Stabley, 12 creatoare care au schimbat istoria, traducere din limba franceză de Ioana Bâldea-Constantinescu, Editura Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2014, 392 p.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


4 comentarii
  1. Cristina Dragoi

    Un volum extraordinar! Un volum practic de dezvoltare personala…pe linie feminina. Un volum biografic, un ghid pentru generatii.
    M-a fascinat pasiunea cu care a fost scris!
    Felicitari, un articol minunat!Multumesc mult!
    Un week-end de poveste!

    Reply
  2. adina dinitoiuadina dinitoiu

    Multumesc si eu 🙂 Da, e un volum captivant, si o carte-obiect pretioasa. Weekend frumos si dvs!

    Reply
  3. ioana

    Tocmai am terminat de citit cartea COCO CHANEL – Edmonde Charles-Roux.
    Pe ceea ce ati facut recenzie este in limba franceza?
    Ma intereseaza o carte mai mult axata pe personajul principal

    Reply
  4. Adina DinitoiuAdina Dinitoiu

    Cartea recenzata este tradusa in romana, la Editura Baroque Books, sunt datele cartii la finalul prezentarii:

    Bertrand Meyer-Stabley, 12 creatoare care au schimbat istoria, traducere din limba franceză de Ioana Bâldea-Constantinescu, Editura Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2014, 392 p.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *