Pe 11 noiembrie 2016, Cabaret Voltaire din Zürich a fost gazda unei noi ediții a Galeriei Întâlnirilor, eveniment coordonat de Daniel Sur. Cu această ocazie a fost prezentat proiectul Cabaret Dada – Add to address book, avându-i invitați pe Mirela Trăistaru și Chris Simion – Mercurian. Evenimentul a fost susținut de Clubul Român Baden și Institutul Cultural Român. Am dialogat cu Daniel Sur despre spiritul DADA și multiplele înfățișări pe care le-a luat acesta la 100 de ani de la nașterea sa.
Anul acesta, DADA a fost pe buzele tuturor. A devenit spiritul DADA mai influent acum decât a fost pe vremuri? De unde acest interes global, aproape „isteric”, în 2016? Ce apropie sau desparte anul 2016 de 1916?
Mie nu mi s-a părut că, la nivel național sau internațional, a fost un interes „isteric” pentru Dada. Aș putea spune chiar că am fost dezamăgit că Dada nu a fost propus decât ca un curent la modă, și nu unul viu și nici nu a fost suficient „revalorizat”. Asta în condițiile în care Dada poate fi considerată cea mai radicală avangardă. Ori toate manifestările dedicate în acest an s-au înscris într-o reactivare muzeală a acestui curent, într-un mediu controlat și la o temperatură sigură. Majoritatea celor care au manipulat Dada au folosit mănuși de cauciuc, albe și septice, de parcă le-ar fi fost frică să nu se infesteze cu acest bacil periculos. Așa că centenarul Dada a părut mai degrabă un an dominat de frica de expunere, iar mai toate demersurile au apelat de fapt la o arheologie culturală pentru a da lumii niște mumii prezervate: câteva expoziții, câteva reeditări etc. Ori Dada este gestul prin care arta redevine posibilă și vie. Prin Dada viața devine artă și arta devine viață. Asemenea vieții, Dada este divorțul dintre gândire și expresie, contrazice totul, neagă totul, ridică nihilismul și mistificarea la rangul de principii supreme. Este un „salt”. Orice artist contemporan trece inevitabil printr-o perioadă Dada. Dada este momentul declanșator al artei, indiferent despre ce artă vorbim. Dada devine o stație obligatorie pentru toți cei care vor să creeze. Poate de aceea Tristan Tzara spunea despre Dada că nu înseamnă nimic sau înseamnă totul. Ce apropie sau desparte anul 2016 de 1916? În afară de război, cred că ne aflăm cam în aceeași situație. Și atunci, și acum, ca urmare a bunăstării sociale din Europa de Vest, s-a creat un gol imens între Vest și Est. Un gol de dezvoltare, ideologic sau cultural. Acest gol există și în acest moment. Și mai sunt si alte similarități pe care nu le voi aminti pentru a nu fi o piază rea.
Dada e un microb virgin care se vâră cu insistența aerului în toate spațiile pe care rațiunea nu le-a putut umple cu cuvinte ori cu convenții. (Tristan Tzara, Șapte manifeste DADA)
Acest citat mi se pare că trimite la descrierea propriu zisă a lui Tzara și a rolului lui în mișcarea Dada. Cum știi, Tzara părea în permanentă mișcare, pălăvrăgind în franceză, germană sau română. În calitate de bancher al mișcării, era singurul care știa lucruri de bază și care acționa în conformitate cu ele. Era strategul și propagandistul mișcării. Era un om mic de statură, care știa să capteze publicul. Era talentat, nervos și sârguincios. Își începea ruga de dimineață cu cuvintele lui Descartes: „nu vreau să știu dacă a fost altul înainte de mine”. Voia să înregistreze tot ceea ce ținea de diversele activități într-un fișier, fără lipsuri, unde adăuga tăieturi din presă și fotografii din toată lumea. Tristan Tzara tânjea după faimă și de aceea i-a bombardat atât pe avangardiștii francezi, cât și pe cei italieni cu scrisori în care își prezenta contribuția la Cabaret Voltaire, la nici 20 de ani. Ca un virus virgin, a fost repede publicat în periodicele franceze predadaiste. Printre contactele sale internaționale se numără Max Jacob, Guillaume Apollinaire, Pierre Reverdy, Francis Picabia, Marinetti și Chririco, Marius De Zayas din New York, și o mulțime de artiști din Berlin, Munchen, Hanovra sau Paris. Cu alte cuvinte, s-a strecurat cu insistența aerului în toate spațiile avangardei pe care rațiunea nu le-a putut umple cu cuvinte ori cu convenții.
Cât de bine reprezentat ți se pare că este spiritul Dada în România? Cât de „prezent” este el în sectorul cultural independent, de exemplu?
Nu mi se pare că spiritul Dada este bine reprezentat în România. Sau că mediul cultural românesc își asumă în mod conștient acest episod cultural. Dacă amintim că la nivel internațional Dada a fost prezentat mai degrabă formal, în România acest sentiment este și mai acut. În fond, Dada a fost sărbătorit la fel cum sunt sărbătorite și celelalte date esențiale ale culturii noastre. Cu colivă și momente scurte de reculegere și apoi plecăm repede acasă. Nu mi s-a părut că au fost foarte multe excepții.
De la Galeria Întâlnirilor din București…la Galeria Întâlnirilor din Zürich. Pe 11 noiembrie 2016, la Cabaret Voltaire avea loc premiera proiectului curatoriat de tine, Cabaret DADA – Add to address book, realizat de Mirela Trăistaru și Chris Simion-Mercurian. Cum a luat naștere proiectul?
La Galeria Întâlnirilor din București am încercat să evocăm Dada altfel. Performance ZECE (10), o serie de evenimente celebrând iscarea a ceva din nimic, cu Irinel Anghel, Daniel Stancu și Darie Nemeș Bota. Sau SounDada non solo performance de / cu Irinel Anghel, iar invitați: W.A. Mozart, Victor Podeanu (chitară). Sau Non-Fabrica DADA și Zeii Spontaneității, la care au participat artistele Irinel Anghel și Raluca Ghideanu. Sau dada-instalația grupului DALPOFZS, intitulată HoagUnknown, realizată de compozitorul Darie Nemeș Bota și violonistul Francisco Miguel Ramonda. Sau chiar dezbaterea intitulată Dada-democrația, susținută de Bogdan Ghiu. Asta ca să amintesc doar de câteva dintre evenimentele pe care le-am organizat la Galeria Întâlnirilor. Și anul Dada s-a încheiat la Galeria Întâlnirilor din Zürich. Pe 11 noiembrie 2016, la Cabaret Voltaire a avut loc Cabaret DADA – Add to address book. Nu a fost o premieră, poate doar una externă. Proiectul este de fapt de un colaj de două proiecte separate. Pe de o parte Add to address book, proiect început de Mirela Trăistaru în 2007, când le-a cerut prietenilor artiști să îi doneze lucrări cu dimensiunile de 100x100cm și acordul de a interveni plastic peste acestea, pentru a realiza o singură pictură: povestea ei spusă peste poveștile lor. Ideea ei a fost de a reuni aceste firi independente și solitare într-o lucrare unică a cărei dimensiune nu se știe când își va atinge marginile. Creația artistei Mirela Trăistaru, un proiect vizionar, complex, unic si fără sfârșit care a fost realizat din lucrările a peste 100 de artiști, pictori, sculptori, graficieni, poeți, fotografi, artiști conceptuali, artiști naivi, tatuatori din 23 țări – cu stiluri, viziuni și tehnici artistice diferite.
Proiectul este unic pentru că reunește personalități diferite, mesaje diferite, background cultural diferit și, în același timp, răspunde sensibilității actuale de a îngloba „diferitul”, de ștergere a granițelor pentru a obține o mai mare fluiditate, atât pentru consumatorul de artă, cât și pentru artistul care nu se mai oprește în obstacole mărunte. Și este fără sfârșit pentru că depășește granițele unei țări, a unei culturi, a unei religii, viziune, gândire, nume sau stil. Prin acest proiect, Mirela Trăistaru revendică o libertate absolută a artistului și, de aceea, se înscrie în linia deschisă de reprezentanții români ai Dada. La limită, Add to address book poate fi privit si ca un imens colaj.
Trebuie spus că Mirela Trăistaru face parte din cunoscuta școală de la Cluj, unde i-a avut ca mentori pe Cornel Brudașcu (expus în acest an la Tate Modern din Londra) și este colegă de generație cu Victor Man și Adrian Ghenie.
De cealaltă parte, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Este absolventă a două facultăți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” – București (secția teatrologie, în 2000, și secția regie teatru, în 2005). Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât și pentru spectatorii care îi prizează poveștile. Printre spectacolele care au consacrat-o amintim Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Dragostea durează 3 ani și altele. Chris Simion a pus la punct în această vară Cabaret Dada în cadrul festivalului de teatru independent Undercloud. În această vară, atelierul pictoriței Mirela Trăistaru, situat pe Șos. Kiseleff nr. 51, a fost deschis, în perioada 25-31 august, tuturor celor care au vrut să experimenteze Dada.
Cele două artiste lucrează împreună din 1999 și sunt recunoscute ca fiind două personalități ce se manifestă în avangardă și susțin expresia artistică insolită. Așa s-a născut proiectul. Dintr-un colaj de două proiecte.
Proiectul a beneficiat și de un film, Add to address book.
Mirela Trăistaru a prezentat prima dată Add to Address Book la standul Institutului Cultural Român în cadrul Târgului de artă Art Safari, organizat la București, în perioada 22-25 mai 2014. Aici, aceste lucrări au fost legate între ele în urma primei intervenții plastice a Mirelei Trăistaru, executată live în prezența publicului participant la expoziție. Tot demersul acestui proiect a fost surprins de Andrei Oprescu într-un film de artă de scurt metraj, film ce a fost proiectat pentru prima dată la Studioul Horia Bernea, la Muzeul National al Țăranului Român, în data de 16 iulie 2014. De atunci, filmul sprijină proiectul și racolează artiști care își doresc să participe în proiect. Aproape săptămânal primim câte o solicitare din partea artiștilor de aiurea de a face parte din proiect. Nu toate solicitările sunt acceptate. Filmul spune povestea creației Add to address book, contextul întâlnirii Mirelei Trăistaru cu diverși artiști în cadrul mai multor evenimente de artă. Din dorința de a forma o „comunitate” și de a păstra datele de contact ale tuturor artiștilor cunoscuți pe parcursul evenimentelor, aceștia erau rugați să trimită aceste informații pe adresa de mail addtoaddressbook. O idee din start interesantă, care a dat astfel naștere unui proiect complex. Pe de altă parte, artiștii ca Murivale, Francisc Chiuariu, Gyori Csaba sau Andor Komives refac întreg traseul motivațional și argumentează prezența lor într-un astfel de proiect. Filmul nu are decât 10 minute.
Cum arată Cabaretul Voltaire de secol 21? Nu cu mult timp în urmă, acesta a fost în pragul colapsului, un grup de artiști ocupându-l ilegal, în încercarea de a stopa închiderea sa.
Cabaretul Voltaire pare un bar oarecare, la prima impresie. Are înfățișare căutat decadentă. Oricum, nu este acel loc zgomotos de avangardă despre care ai citit. Nu pare nici foarte frecventat de mediul artistic, unde se întâmplă chestii nebunești, se protestează, unde totul e pus la zid, cu oameni revoluționari înăuntru făcând performance-uri dubioase. Dacă te obișnuiești cu acesta, îți dai seama că este totuși un hub cultural care redă diversitatea artistică, promovează varietatea evenimentelor și a spectacolelor pe scena sa, asta și pentru că în istorie a fost un centru de experimentare în care au luat naștere forme noi de manifestare artistică. Ce este de apreciat este e că locul continuă să funcționeze firesc, ca un bar. Și nici nu e vizitat de hoarde de turiști în căutarea dadaismului. Dacă ar fi fost la noi s-ar fi transformat în muzeu.
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor cabaretului va rămâne acolo, sau Cabaret DADA – Add to address book va fi itinerat și în alte locații?
Ce s-a întâmplat la Cabaret în 11 noiembrie va rămâne în spatele ușilor. Pentru că am improvizat foarte mult. Ne-am jucat foarte mult și nu cred că vom mai proceda și o altă dată la fel. Nu avem un scenariu al proiectului. În schimb, sperăm ca acest proiect să fie invitat și în altă parte, chit că anul viitor nu vom beneficia de contextul favorabil al unei aniversări.
Credit foto imagine principală: Chris Simion-Mercurian
