Bruno Pisek si Denisa Duran

Săptămâna trecută a avut loc la ARCUB – Sala Arcelor, primul spectacol sonor despre București, realizat de scriitoarea Denisa Duran și compozitorul Bruno Pisek. În seara aceasta, la Green Hours, se întâmplă cea de-a doua reprezentație, așa că iată de ce să n-o ratați.

„Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it?” este o premieră emoționantă, un mix deștept, original și proaspăt de poezie și muzică, de strigăte și șoapte, de sunete, voci și cuvinte, un performance cu care ai rar ocazia să te întâlnești. Mi-a plăcut foarte mult, așa că am vrut să stau de vorbă cu cei doi autori, de la care am aflat mai multe despre proiectul lor, despre cum s-au întâlnit, cum au pus la cale acest spectacol inedit, ce conține el și multe altele, pe care vă invit să le citiți în rândurile de mai jos.

For the English version of the interview, please click here.

Cum v-ați întâlnit? Și când ați decis să (sur-)prindeți sunetele Bucureștiului în acest spectacol sonor numit „Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it?”?

Bruno: Ne-am întâlnit în etape: mai întâi la Viena, pentru un interviu despre sound poetry. A doua oară, ca să fac o înregistrare cu poemele Denisei, ne-am văzut la Gara de Nord, în București. Apoi, a treia oară, eu am venit la București ca să lucrăm împreună la piesa radiofonică.

Hotărârea de a face acest proiect era deja luată la prima mea vizită în București, când lucram la filmul „Periferic”, de Bogdan Apetri. În acele șase săptămâni pe care le-am petrecut aici am înregistrat multe sunete ale orașului.

Denisa: Altfel spus: în 2008, la Viena. Eram acolo cu o bursă oferită de Schule fur Dichtung (Școala de Poezie de la Viena) pentru studiul fenomentului sound poetry, pentru teza mea de master. Am încercat să cunosc cât mai mulți artiști care făceau „poezie din sunete”, am făcut interviuri cu ei, iar întâlnirea cu Bruno Pisek a fost una dintre cele mai consistente. Apoi, în anul următor, Bruno a venit la București pentru prima oară și a lucrat ca inginer de sunet pentru filmul „Periferic”, de Bogdan Apetri – care, apropo, a fost nominalizat la premiile Gopo pentru Cel mai bun sunet – un lucru deosebit pentru un film românesc, nu-i așa? Eu tocmai publicasem cel de-al doilea volum de poezii, „Omul de unică folosință / Disposable People”, în versiune bilingvă, la editura Galway Print, din Irlanda, iar poemele pe care Bruno le-a înregistrat, la Gara de Nord, erau din această carte.

După această a doua întâlnire, în 2009, am dezvoltat ideea proiectului nostru comun, în e-mailuri, pe parcursul anilor următori. Urma să facem un proiect despre București, cu două perspective diferite – cea a străinului și cea a locuitorului – în trei limbi străine: română, germană, engleză. Ne-am întâlnit a treia oară în anul 2014 și am lucrat intens la el, timp de o săptămână: am făcut noi înregistrări, am selectat poemele care spuneau ceva important despre București, din toate cărțile mele, Bruno a dezvoltat poemele despre oraș pe care le scrisese la prima lui vizită, și am creat structura piesei radiofonice pe care o aveam în vedere. Am adunat un grup de prieteni care să facă parte din corul de voci și am înregistrat mai multe poeme citite de ei, în mai multe formule. Am finalizat lucrarea radiofonică un an mai târziu, când a fost și difuzată la Radioul Național Austriac – la emisiunea experimentală ORF Kunstradio, în noiembrie 2015. Ea poate fi descărcată de pe site-ul radioului și ascultată în întregime (de aici). Iar acum, am pus în scenă proiectul nostru pentru prima oară, la București, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.

IMG_5608

Fotografie de la prima reprezentație a performance-ului – 8 februarie 2017, ARCUB

Ați avut un plan sau un scenariu inițial sau ați improvizat și ați pus totul laolaltă după ce ați scris, înregistrat etc.? Cu alte cuvinte, cum a funcționat colaborarea voastră?

Bruno: Mai întâi, am lucrat pe dramaturgie. Au fost o mulțime de idei, câteva înregistrări și numeroase texte. Apoi, am început să urmăm acel plan. Cu câteva modificări până la sfârșit, e drept.

Denisa: Am început cu sunetele orașului, înregistrate de Bruno în 2009, la prima lui vizită, și cu cele trei poeme ale mele despre oraș, înregistrate la Gara de Nord. Bruno a scris și el trei poeme ample despre București, pe care le-a dezvoltat cinci ani mai târziu, când a vizitat din nou orașul. De asta poemele lui au mai multe părți, care redau perspectiva lui diferită asupra orașului, pe parcursul anilor. Eu am făcut o selecție dintre poemele mele legate de București, din trei cărți. În toată această perioadă, odată întors la Viena, Bruno a compus mai multe lucrări pentru vioară, violă, contrabas sau orgă, pornind de la textele noastre sau de la impresiile lui legate de oraș. Întânirea din 2014 a fost foarte importantă – am integrat toate aceste elemente nu numai într-o structurală originală, ci și într-o poveste captivantă despre oraș. Schița proiectului nostru arăta acum ca un plan de inginerie poetică.

Apoi am stabilit că ne vom referi la mai multe teme, cum ar fi: venirea serii în București, însoțită de cântecul greierilor; viața de zi cu zi, cu graba oamenilor și cu muncitorii omniprezenți, reconstruind la infinit peisajul urban; o descriere scurtă a orașului acoperit de praf pe care Bruno l-a descoperit în 2009, când a fost prima oară în București, pe platourile de filmare ale dramei „Periferic”; o privire înapoi, spre trecut – cu povestirea lui Bruno despre vizita sa în România, în 1988, când a încercat să documenteze distrugerea satului românesc, pusă la cale de Ceaușescu; poemele mele cu amintiri dintr-o copilărie din ultimii ani ai comunismului; iubirea – cu forța ei salvatoare; și în cele din urmă, o privire spre viitor – fie ea o privire plină de speranță sau neîncrezătoare. Performance-ul nostru se încheie cu o înregistrare de la protestele din Piața Victoriei, din ultimele săptămâni, anti-corupție, care au scos sute de mii de persoane în stradă și, prin urmare, care au transfigurat fața orașului. Unul dintre versurile lui Bruno, „Aici e o schimbare”, funcționează perfect ca o concluzie poetică a acestei călătorii în timp, prin București.

_AFIS“Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it”

Afișul primei reprezentații

Piesa radiofonică difuzată în 2015 la Radioul Național Austriac avea 51 de minute, deci nu foarte diferită de această versiune live, performance-ul pe care îl aveți acum la București, care durează o oră. Cum ați structurat spectacolul atunci și acum?

Bruno: Structura a urmat-o pe aceea a unei emisiuni standard de radio, formate utilizate pe scară largă în radio. O combinație de cuvânt rostit, muzică, semnale muzicale, citate acustice. (Am omis doar publicitatea și informațiile de trafic.) Apoi, am înlocuit aceste elemente cu ale noastre și ne-am gândit să punem laolaltă o narațiune din poeme și să le traducem în două sau trei limbi, combinate cu muzică și semnale de muzică compuse, iar la acestea să adăugăm înregistrările de pe teren. Am făcut același lucru pentru performance-ul live, doar că am aranjat detaliile puțin diferit, pentru că publicul are elementele vizuale pe scenă, așa că era mai bine să păstrăm universul sonor mai puțin dens.

Denisa: Iar povestirea de fundal din piesa radiofonică s-a transformat, acum, într-un dialog între noi pe scenă, cu gesturile sale spontane – ca în orice performance.

Versurile au fost citite pe mai multe voci, care au funcționat ca un cor, și în trei limbi: română, germană și engleză. Este limba engleză un „pod” între limba română și limba germană, și, prin urmare, corul un „pod” între Bruno Pisek și Denisa Duran?

Bruno: Este frumoasă ideea aceasta de cor ca pod. Ar trebui să-l regândim. Limba engleză este podul dintre noi, cârjele noastre, într-un fel, tocmai pentru că niciunul dintre noi nu vorbește limba celuilalt. Dar multilingvismul este comoara Europei. Și amândurora ne place această comoară. Este unul dintre principalele noastre poduri.

Denisa: În piesa radiofonică există chiar două coruri, unul româneasc și altul austriac – sau, mai degrabă, internațional – corul multilingv pe care l-a fondat și îl conduce Bruno, la Viena, nu-i așa?

Bruno: Da!

Denisa: Corul românesc de voci care face parte din performance-ul nostru reprezintă un grup de adolescenți care își exprimă viziunea critică asupra vieții – poate chiar în timp ce stau așezați pe un pod, mișcându-și picioarele în aer. 🙂

bucharest nowadays - afis green-hours

Afișul celei de-a doua reprezentații

Ați contribuit amândoi cu poeme, fiecare aducând o altă perspectivă – pe de o parte, avem privirea străinului, pe de alta, pe aceea a locuitorului. Puteți selecta doar câte un poem fiecare, care să reprezinte, la scară mică, întregul spectacol?

Bruno: Eu nu pot. Nu pot reduce Bucureștiul la un singur poem – decât dacă îl punem într-o formă precum „Canto General” al lui Pablo Neruda sau „Epopeea lui Ghilgameș”. Poate poți tu, Denisa?

Denisa: Da, pot să dau un citat. Nu e un poem, ci un joc de cuvinte care a devenit laitmotivul lucrării nostre: „Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia / când a venit bucuroasă / de la București”. Un joc de cuvinte care pornește de la semnificația numelui orașului meu, București, care are rădăcina semantică „bucurie”. Acestea sunt și versurile care deschid performance-ul nostru.

Bruno Pisek

Bruno Pisek – foto din arhiva personală a compozitorului

Spectacolul vostru se petrece în trecut, prezent și viitor. La final, ultimele sunete pe care le auzim nu sunt din viitor, ci din prezent, de la recentele proteste bucureștene. Se încheie cu propoziția „Aici e o schimbare”, repetată de câteva ori. Bănuiesc că a fost o decizie de ultim moment. Care este mesajul vostru? Ce credeți că vor schimba protestele?

Bruno: Cum este dificil să înregistrăm sunete din viitor, am captat vocile oamenilor din stradă din București (și din România) pentru a deschide performance-ul nostru către perspectivele și speranțele actuale de aici. Nu a fost o decizie chiar de „ultim moment”, ci a semănat, mai degrabă, cu stilul în care am lucrat până acum, strâns legat de observațiile noastre pe marginea vieții cotidiene bucureștene, așa cum s-a întâmplat încă de la primele noastre idei pentru această colaborare poetică și sonoră.

Denisa: A fost foarte important pentru mine să introducem o referință sonoră la protestele din ultimul timp, înregistrările pe care le-am făcut în zilele în care am fost acolo. Nu mai ai cum să spui o poveste despre București fără să vorbești și despre aceste momente, care au schimbat deja istoria orașului. Am redat sunetul frumos al oamenilor care luptă pentru dreptate, sunetul oamenilor demni care nu mai sunt dispuși să ignore greșelile conducătorilor lor, sunetul oamenilor care și-au recâștigat stima de sine, ca popor, în aceste câteva zile, și al oamenilor care păstrează vie memoria martirilor lor, printr-un moment uriaș de tăcere.

denisa duran

Denisa Duran – foto: Dana Ulieriu

Va continua proiectul vostru sau îl veți opri în acest stadiu? V-ați gândit să-l și publicați – într-o formă digitală, să spunem?

Bruno: Da, îl vom continua, dar vom păstra ca formă mixul de voci individuale, corul de voci și muzica. Luăm în considerare să scriem și poeme noi în legătură cu noile întâmplări din București. Vom ști mai multe în curând.

Denisa: Proiectul este o lucrare într-o permanentă transformare. Mai avem încă o mulțime de idei pentru a-l dezvolta. Să dau câteva exemple: ne gândim să legăm Bucureștiul de alte orașe din România, să mergem cu acest performance și în străinătate, cu traducerile textelor în diferite limbi, să difuzăm întregul spectacol sonor și în România sau să publicăm textele într-o carte cu CD, într-adevăr.

Cui i-ați recomanda “Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it?”?  

Bruno: Tuturor celor care au nevoie de idei jucăușe și tuturor celor care sunt nemulțumiți că locuiesc aici.

Denisa: S-ar putea să-și găsească leacul, într-adevăr… 🙂

Traducerea interviului de față este realizată de Denisa Duran și Eli Bădică.

2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *