Mă uit la televizor şi văd că în Rusia iarăşi a câştigat partidul lui Putin alegerile. Cu câteva ore înainte, se anunţase că probabil va pierde majoritatea. Cumva, nu s-a întâmplat asta. Apoi văd politicienii noştri certându-se ca într-o piesă absurdă şi foarte comică pe problemele lor vitale pentru ţară.

Ascult ştirile printre rânduri. Delapidări, procese, retrocedări, oameni săraci, frig. M-am obişnuit atât de tare cu ele încât nu mai fac diferenţa, e un murmur de fond al lumii noastre. Rusia, România, scuturi, euro, înşelătorii, accidente. În Rusia jurnaliştii sunt arestaţi şi mitingul opoziţiei oprit.

Şi în timpul ăsta citesc Dezgheţul, de A.D. Miller. Lumea Rusiei contemporane nu e foarte diferită de a noastră. Citesc şi-mi amintesc de toate ştirile cu bătrânii păcăliţi din Bucureşti pentru a da apartamentele din centru. De poveştile de dragoste înşelătoare. De goana după bani şi de provizoratul valorilor. De periferii. De iluzia unei vieţi mai bune.

Dar la Miller acestea sunt un cadru. Adevărata poveste este de dragoste. Pentru că eroul nostru iubeşte, realitatea trec impasibilă pe lângă el. Când începe s-o întrezărească, e prea târziu şi dragostea prea mare. E deja prins în vârtejul lucrurilor.

Ghioceii sunt cadavrele care ies la suprafaţă primăvara în Moscova. E un loc al crimei, unde Steve, amicul eroului nostru Nick, susţine că nu există poveşti de afaceri, de dragoste sau politice ci doar poveşti despre crime. E jurnalist, l-am putea crede. Şi totuşi.

Maşa era diferită de fetele din Anglia. Diferită de tine. Diferită şi de mine. Mai puţin formală, jucându-se şi prefăcându-se mai puţin. Avea un soi de energie telurică primară, te apuca strâns, te aţâţa şi râdea, dornică să-ţi facă pe plac şi să improvizeze.

Dragostea lui Nick cu Maşa se dovedeşte a fi un joc al aparenţelor. Avocatul britanic, expat într-o Rusie în continuă schimbare şi martor al unor afaceri de (cu) milioane, se îndrăgosteşte iremediabil de frumoasa rusoaică pe care o întâlneşte întâmplător la metrou, cu sora ei. El e “salvatorul” când cineva vrea să le fure geanta.

Iubirea lor se consumă aproape normal, cu pasiune şi mister. Cadrul e întunecat, într-o Rusie decadentă, coruptă, pe un fond de violenţă mocnită. E o Rusie ca un spectacol, cu prostituţie, spectacole de noapte, sume imense de bani, o strălucire bolnăvicioasă şi un frig ce ucide.

Lecţia n-a fost despre Rusia. Niciodată nu e, nu cred că e, atunci când se termină o relaţie. Nu despre iubita ta înveţi. Înveţi despre tine. Eram bărbatul de dincolo de uşă. Ghiocelul meu eram eu.

Fetele i-o prezintă pe mătuşa lor, Tatiana, o doamnă de modă veche, cu un frumos şi foarte valoros apartament în centru. Influenţată de ele, doamna se gândeşte să se mute într-un ansamblu rezidenţial, într-o zonă verde, departe de agitaţia centrului. Fetele îl roagă pe Nick să o ajute pe bătrână cu actele. Sună bine, nu?

Rama o constituie mărturisirea lui Nick, la persoana I, către logodnica din Londra, după consumarea evenimentelor din Rusia. Dezgheţul este şi o metaforă a lucrurilor ce se văd după ce o perioadă au stat ascunse – în original, titlul este Snowdrops, “ghioceii”, cu un sens, cum ziceam, mai puţin frumos decât ar spune cuvântul în sine.

Rusia, a spus Steve, privindu-mă drept în ochi cu ochii lui injectaţi şi devenind, dintr-o dată, serios, e ca Lariamul. Ştii, medicamentul ăla pentru malarie care-ţi dă vise nebuneşti şi te face să sari pe fereastră. N-ar trebui s-o faci dacă eşti genul de persoană care are sentimente de nelinişte sau de vinovăţie. N-ar trebui să încerci Rusia. Pentru c-o s-o iei razna.

Romanul reprezintă debutul scriitorului A.D. Miller şi a fost pe lista scurtă a Man Booker Prize-ului. Autorul a fost corespondentul The Economist la Moscova, deci îl bănuim că ştie ce spune, mai ales când face aluzii la afaceri subterane.

Până la urmă, Dezgheţul spune simplu că lucrurile nu sunt albe sau negre. Tocmai în ambiguitatea asta stă forţa textului, în nuanţele încrederii, aparenţelor, înşelăciunii şi dragostei. Pentru că Nick o iubeşte pe Maşa şi pentru că îi e dor de Rusia când se întoarce în Anglia mult mai aşezată, nu atât de provocatoare şi poate la fel de ipocrită.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *