Cel mai faimos călător european.
Cel mai bogat artist din istoria lumii.

marco poloUn băiat care a trăit în Italia, la Veneţia, acum şapte sute de ani.
Un adolescent care a călătorit în China – şi s-a întors după douăzeci şi patru de ani.
Autorul unei cărţi de călătorii care l-a inspirat pe Cristofor Columb.
Marco Polo a trait în Italia, la Veneţia, acum mai bine de şapte sute cincizeci de ani. Pe atunci, în secolul al XIII-lea, majoritatea oameni lor îşi petreceau toată viaţa în locul în care se năşteau. Nu şi Marco. El a făcut aproape optsprezece mii de mile până în China şi înapoi şi a devenit cel mai faimos călător european. Nu numai pentru că a făcut o călătorie aşa de lungă şi periculoasă (cu toate că aproape nimeni din Europa nu mai făcuse aşa ceva la acea vreme), ci şi pentru că a scris o carte despre aventura sa.

Ca tatăl şi unchiul lui, Marco era şi el negustor. Ei voiau să meargă în Asia ca să aducă mătase, mirodenii şi alte produse scumpe, pe care să le vândă în Europa. Marco era adolescent când a pornit spre China. Nu s-a mai întors în Italia decât douăzeci şi patru de ani mai târziu!

Conducătorul Chinei se numea Kublai Han. El l-a plăcut pe Marco şi l-a trimis în ţările vecine ca să spioneze pentru el. Marco a luat notiţe despre locurile pe care le-a văzut şi obiceiurile oameni lor pe care i-a întâlnit. A folosit aceste notiţe ca să scrie o carte despre călătoriile lui. Mulţi europeni au aflat informaţii despre Asia numai citind cartea lui.

Două sute de ani mai târziu, exploratori precum Cristofor Columb şi Vasco da Gama au citit şi ei cartea lui Marco, dorindu-şi, la rândul lor, să ajungă în Asia. Dar sperau să găsească o cale mai uşoară spre acel loc.

E adevărat tot ce scrie în cartea lui Marco? Istoricii cred că a mai exagerat pe ici, pe colo. Unii chiar cred că nici n-a fost vreodată în China. Totuşi, cartea lui l-a făcut faimos în toată lumea.

Care e adevărata poveste a lui Marco Polo?

CINE A FOST MARCO POLO?

Autor: Joan Holub
Ilustraţii: John O’Brien
Traducere din engleză de Camelia Ghioc
Colecţia: Cine a fost?
Nr. de pagini: 112
Preţ: 17.00 lei

Editura Pandora M


 

Un copil care a învăţat să deseneze înainte să înveţe să vorbească.
Un iubitor de animale care avea un şoricel, o broască-ţestoasă, o maimuţă şi o mulţime de pisici şi câini.
Cel mai celebru artist al secolului al XX-lea.

cine a fost pablo picassoPicasso e probabil primul nume care vă vine în minte când vă gândiţi la arta modernă. Arta de azi nu ar fi aceeaşi dacă el n-ar fi existat!

Pablo Picasso a avut o viaţă foarte lungă şi interesantă. A trecut prin două războaie mondiale şi în timpul vieţii lui s-au inventat electricitatea, telefonul, radioul, televiziunea, filmul, automobilul şi avionul. Şi el a reuşit să ţină pasul cu lumea în continuă schimbare în care trăia.

Picasso a pictat în tot felul de stiluri şi a pictat enorm. A muncit din greu în fiecare zi a vieţii lui care a durat mai bine de optzeci de ani. Unii spun că a creat 50 000 de lucrări artistice! Trebuie să fi avut o energie inepuizabilă.

A făcut tablouri, postere, sculpturi în piatră şi metal, piese din ceramică, desene, colaje, gravuri, poezii, decoruri de teatru, costume şi altele. Îi veneau mereu idei noi. Era creativ şi îndemânatic, dar de îndată ce ajungea să exceleze într-un anume stil, trecea la altceva. Prin urmare, şi-a schimbat stilul de pictură de mai multe ori decât oricare alt mare artist.
Spre deosebire de mulţi artişti, Picasso a avut succes şi a devenit celebru foarte repede. A ştiut dintotdeauna cum să atragă atenţia. A început să-şi vândă tablourile încă de când avea nouă ani. Când a murit, la vârsta de nouăzeci şi unu de ani, era cel mai bogat artist din istoria lumii.

Prin intermediul artei sale, Picasso a transmis mesaje foarte puternice cu conţinut politic şi social, mesaje despre pace şi iubire. Datorită lui Picasso, porumbelul e considerat simbolul păcii. Iar cea mai cunoscută pictură a lui, Guernica, înfăţisează ororile şi brutalitatea războiului.

Arta lui Picasso poate fi gravă sau jucăuşă, copilăroasă sau realistă, colorată sau întunecată, simplă sau complexă. Când era copil, desena la fel de bine ca un adult talentat. Dar cu cât înainta în vârstă, cu atât mai mult îşi dorea să creeze ca un copil.

Iată o biografie ilustrată despre Pablo Picasso şi lumea în care a trăit!

CINE A FOST PABLO PICASSO?

Autor: True Kelley
Ilustraţii: True Kelley
Traducere din engleză de Camelia Ghioc
Colecţia: Cine a fost?
Nr. de pagini: 112
Preţ: 17.00 lei

Editura Pandora M

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *