„Mihai Marinescu, de profesie copywriter şi de vocaţie cîrtitor, iese de sub tirania termenelor de predare şi se apucă de taximetrie. El face, altfel spus, un pas înapoi. O mişcare de downshifting, cum i se spune în branşă. Mihai are în bagaj un noian de nemulţumiri şi cîteva vise. Printre acestea din urmă, un cîştig la loto şi publicarea unui roman. Scăpat de brief-uri şi pitch-uri, fără să ştie că ele îl pîndesc la o cotitură a sorţii ca să-l reia în primire, omul îşi face timp să observe cît de trăşcălie e lumea în care se învîrte. De ce? Fiindcă în drumurile lui Mihai Marinescu dă peste autori de «literatură insuflată» (Căzut din accelerat, o carte cu un titlu, hm, personal şi cu un succes, nu-i aşa?, rapid) şi căpetenii interlope cu experienţe extracorporale, în plină transă mistică. Peste alţi downshifteri care ar vrea să picteze biserici, pentru ca pînă la urmă să orneze pereţii unei vile ţigăneşti cît un transatlantic. Peste editori care îşi tarifează prefeţele la cuvînt: cincisprezece euro cuvîntul ultraelogios, zece euro cel elogios şi cinci euro cel pozitiv-neutru. Peste conferinţe despre paranormal la care te umflă rîsul. Peste un weekend al porţilor deschise în comuna Buzescu, unde ţigodele rromilor devin obiect de interes mediatic planetar. Nu în ultimul rînd, peste amintirea lui Mircea Eliade, a cărui evocare provoacă mereu episoade şi reacţii imprevizibile.

În cîteva vorbe, asta e povestea din Downshifting. O poveste cu zvîc şi poantă. La prima lui carte, Alexandru Done dă impresia că scrie fără efort, din poignet, cu un control dezinvolt al acţiunii, al frazelor şi al efectelor speciale. Salut în el un talent care face explozie acum şi care e aşteptat, ca toţi debutanţii, să confirme la a doua apariţie.” (Radu Paraschivescu)

„Downshifting”, de Alexandru Done – fragment

Cu cât Andrei înţelegea mai bine tot contextul, cu atât pământul se învârtea mai tare cu el. Îşi dădea din ce în ce mai bine seama că tot evenimentul ăsta, cu toată agitaţia din jurul lui, ar fi putut să-l urce într-o singură zi pe culmile gloriei. În urma unei selecţii, fuseseră alese 60 de palate pentru Weekendul palatelor din Buzescu, din cele în jur de 100 existente în comună, ceea ce aprinsese focul în ţigănie. Să n-ai palatul la evenimentul ăsta, care avea să transforme Buzescu în miezul Europei, era cea mai mare ruşine. Aşa că Bobby primea telefoane după telefoane, castelanii excluşi zbierau, făceau scandal, înjurau şi ameninţau. Primăria fusese luată cu asalt şi fusese nevoie să se intervină cu forţe suplimentare, chemate din Alexandria. Aşa că, până la urmă, Bobby hotărâse să lase deoparte criteriile prea rigide şi să accepte ca orice palat cu peste zece camera să fie primit în program. Vestea venise ca o mare uşurare şi curând proiectul se stabiliza la 78 de construcţii. Aşa cum promisese, reuşise să pună repede totul pe picioare, iar sponsorii şi partenerii se lipeau unul după altul ca albinele de borcanul cu miere. Apăruseră şi câteva fundaţii pentru integrarea rromilor, hotărâte să speculeze momentul. Prejudecăţile, susţineau ele, nu pot fi combătute decât prin creditarea specificului etnic, aşa că încercau să convingă cum că Lamborghini-urile şi Masseratti-urile ar fi fost totuşi rodul unei munci de-o viaţă. Se mai iviseră şi alţii care, sub acoperirea unor cauze nobile, încercau să atragă agenţia în parteneriate suspecte, dar Bobby, cu simţul lui versat când venea vorba de escrocherii, îi simţea imediat şi le închidea telefonul în nas. Povestea asta cu palatele era văzută de toată lumea ca o mină de aur. Agenţia vuia. Proiectul fusese întâmpinat de toată lumea cu acel entuziasm sincer pe care, într-un mediu hiperprofesionalizat, nu-l poate obţine decât o idee cu adevărat bună. Departamentul de below the line dezvolta deja mecanica evenimentului, iar în creaţie se lucrau conceptele creative. Cât despre Bobby, nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată atât de agitat. Mă chema de câteva ori pe zi pentru a afla cum mai stăm, ce idei mai avem, în ce direcţie aveam de gând să orientăm tot demersul, ce rute creative mai abordasem. Alteori intra în acvariu, se aşeza în fotoliul din faţa biroului şi, frângându-şi mâinile, îmi mitralia pe repede înainte câteva dintre ideile nopţii ce tocmai trecuse. Dimineaţa, în loc de cafea, plonja în fotoliul cu vibromasaj, îl comuta la viteză maximă, închidea ochii şi se lăsa zgâlţâit. Metoda părea eficientă, pentru că după cinci minute sărea iar în picioare, revigorat şi pregătit pentru noi oportunităţi de business. La fiecare sfârşit de săptămână, mă invita să luăm masa la un restaurant de fiţe. Comanda băuturi exotice şi îmi recomanda noi feluri pe care insista să le încerc. Strălucea tot şi mă trata ca pe un bun de lux, căruia de curând îi fusese hărăzit un loc de cinste în colecţia personală. Discutam despre proiect, despre ultimele contracte de sponsorizare semnate sau despre operatorii de turism, care estimau deja un număr impresionant de turişti străini. Deşi campania nici nu începuse, ideea evenimentului fusese lăsată strategic să transpire, iar netul începuse deja să vuiască. Pe Facebook erau postate valuri de comment-uri, iar bloggerii dedicau articole ample. Se concepeau strategii şi se făceau brainstorminguri până târziu în noapte. Proiectul avansa şi în scurt timp terminam partea de creaţie. Rămăsese mai puţin de o lună până la eveniment. Curând, oraşul era împânzit de outdoor-uri, bannere, light box-uri şi screen-uri LCD ce anunţau „Zilele Palatelor deschise în Buzescu“. Agenţiile de turism îşi depăşiseră deja capacitatea şi se vedeau nevoite să-şi suplimenteze pachetele. Cererile veneau din Europa, Statele Unite şi chiar din Australia. Campania explodase. Brandurile care sesizaseră mai târziu oportunitatea făceau pe ultima sută presiuni să-şi asocieze imaginea, aşa că Bobby se găsea prins de dimineaţă până seara în negocieri. Toată fiinţa îi era racordată la profit. Încă un contract semnat îi deschidea tot sufletul şi, prin cămaşa Valentino, roua mulţumirii de sine irumpea învăluită în rotocoale mari de havană. Magnitudinea succesului era la un pas să bată şi cele mai optimiste aşteptări şi deja se estimau peste 100.000 de vizitatori. Şi în Buzescu se începuseră pregătirile, se delimitau spaţii special amenajate pentru autocare, se montau toalete ecologice, puncte de informare turistică, se semnau ultimele contracte cu familiile de ţigani, se gândeau fluxurile în interiorul palatelor, se montau indicatoare şi plăci informative cu numele şi istoria palatelor, se trăgeau marcaje suplimentare pe şosea, apăreau noi semne de circulaţie şi staţii de autobuz.

Despre Alexandru Done

Alexandru Done s-a născut pe 1 aprilie 1974, în Bucureşti. Este absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Grafică. Este artist vizual şi senior art director pentru proiecte de comunicare vizuală. Romanul Downshifting. Un pas înapoi este câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediția 2017, fiind selectat din 122 de manuscrise participante.

Atunci când timpul tău începe să aparţină doar celorlalţi, iar dimineaţa nu mai înseamnă o nouă zi, când existenţa ta devine o simplă listă cu termene de plată şi o continuă alergare într-o cursă fără învingători, iar micile sau marile tale idealuri rămân din ce în ce mai în urmă, trebuie să încetineşti, să schimbi viteza şi direcţia. Adică, Downshifting! Cu alte cuvinte, rabelaisian, să faci ce-ţi place.

Povestea lui Mihai începe printr-o demisie şi continuă printr-un şir de evenimente şi coincidenţe extraordinare, care aduc la un loc, sub spectrul lui Mircea Eliade, trei puncte de pe harta lumii: Bucureşti, Chicago şi localitatea Buzescu. Într-un vârtej ameţitor, caruselul întâmplărilor înghite felii generoase de viaţă cotidiană dintr-o Românie a tuturor posibilităţilor.

Deşi este un debut, Downshifting. Un pas înapoi este un roman scris cu mână sigură, cu imaginaţie debordantă şi ingeniozitate, autorul realizând o construcţie romanescă fără fisuri.

4 comentarii
  1. vasile popescu

    Deranj mare pentru un debutant, ceea ce mă cam pune pe gânduri,la fel cum m-a pus Dragnea când l-a propus pe Grindeanu pentru funcţia de prim-ministru! O să cumpăr cartea, dar să dea dracu să fie toată aşa cum o arată textul reprodus, că vă dau în judecată pentru excrocherie şi publicitate mincinoasă! Cât despre Radu Paraschivescu ale cărui apariţii tv sunt încântătoare, o să-l rog atunci, în acel caz, să ia în considerare toate înjurăturile din folclorul naţional ca fiindu-i lui însuşi adresate de către “je” ca să nu zic “moi”!

    Reply
  2. vasile popescu

    La POLIROM:IDIOTUL-F.M.Dostoievski-23,96ron
    DOWNSHIFTING-A.Done-32,95ron
    Mă întreb: cât or costa cărţile lui VIOREL NECHITA- care s-a apucat de scris după ce a debutat?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *