Anul trecut mă întorceam de la avanpremiera Jocurile Foamei povestindu-vă că Sfidarea era una dintre cele mai bune ecranizări pe care le-am văzut vreodată. Afirmam că partea a doua a trilogiei lui Suzanne Collins (publicată, în întregime, la Nemira) era mult mai bine redată pe ecran decât cea dintâi și că era, cu siguranță, un film de văzut – atât grație interpretărilor actorilor, cât și regizorului, care-și făcuse excelent treaba, scenariului, costumelor, efectelor speciale, coloanei sonore, etc. Acum consider că ceea ce scriam atunci rămâne în picioare mai mult ca niciodată. Și asta nu pentru că m-a dezamăgit în vreun fel prima parte a ecranizării celui de-al treilea volum din seria Hunger Games, ci pentru că cel de-al doilea volum mi se pare cel mai reușit dintre scrierile lui Suzanne Collins, iar filmul redă toată această forță literară pe ecran și chiar mult mai mult.

Dacă sunteți fani înrăiți Hunger Games, atunci probabil știți deja că, în 2012, când cei de la Lions Gate Films anunțau că cea de-a treia și ultima carte din trilogie va fi împărțită în două filme, mass-media a reacționat prompt și vocal. S-au auzit tot felul de nedumeriri, s-a blamat dorința de a câștiga cât mai mulți bani, s-au exprimat curiozități. Nu de alta, dar presa străină, cu foarte puține excepții, era de părere că Jocurile Foamei – Revolta era cel mai slab volum al seriei (nu suntem de acord, dar asta e altă discuție). Pentru fanii lui Suzanne Collins, singura întrebare era, probabil, legată de unde va fi trunchiată acțiunea, mai ales că aceștia știu deja deznodământul. Trebuie să recunosc că nici pe mine nu m-a încântat decizia producătorilor, preferam o ultimă ecranizare dinamică și completă.

jocurile foamei - revolta 3

De altfel, principalul scop al primei părți Jocurile Foamei – Revolta mi s-a părut a fi, în ansamblu, pregătirea terenului pentru un final de mare anvergură de anul viitor. Asta nu înseamnă că cele două ore ale ecranizării sunt inutile, că nu-ți oferă ocazia să empatizezi pe deplin cu revolta ce izbucnește în districte, să o admiri pe Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence), să blamezi sistemul opresiv al Capitoliului și, implicit, pe președintele Snow (), să privești influențarea, manipularea maselor prin intermediul media, ș.a.m.d.

jocurile foamei - revolta 4

Sunt câteva minute în plus, e drept – aș fi scos cel puțin jumătate de oră din timpii morți – și nici acțiune nu e pe cât și-ar dori un spectator care nu știe mai nimic despre Hunger Games (personajul principal, de exemplu, trage o singură dată cu arcul în tot filmul), deși avem ceva efecte speciale. Unde mai pui că n-avem de-a face cu lumea aceea excentrică, plină de culoare, a Capitoliului din, să zicem, primele două filme; dimpotrivă, Jocurile Foamei – Revolta este stăpânit de culori terne în mare parte, de un decor insolit, plin de dărâmături, ruine și cadavre. 

jocurile foamei - revolta 1

Cu toate acestea, filmul merită vizionat cu vârf și-ndesat. În primul rând, pentru că Katniss Everdeen este adolescenta care ar trebui să fie – în prima scenă a ecranizării vedem o Katniss traumatizată, care încearcă, din răsputeri, să se refacă (fizic și psihic) după Jubileul acela inuman la care a fost nevoită să participe și de unde au salvat-o o mână de „rebeli”, în frunte cu Plutarch Heavensbee (). Apoi, pe tot parcursul filmului, Katniss (Jennifer Lawrence) își menține schimbările de atitudine (similare oricărui tânăr), nu se transformă brusc în nu-știu-ce-super-eroină, ba chiar are momentele ei de frică, teamă, indecizie, furie, curaj, revoltă. Ceea ce e foarte important pentru a crede, ca spectator, în rolul ei. Sunt exemplare momentele în care încearcă să filmeze, într-un fel de studio improvizat, niște video-uri pentru ca acestea să fie răspândite în districte și să cheme oamenii la luptă.

E interesant de urmărit cum media este, totuși, manipulată de ambele părți ale baricadei, atât de președintele Snow, cât și de președinta Alma Coin (, cu o interpretare foarte bună), cea care conduce rebelii din buncărul în care s-au refugiat foștii membri ai districtului 13, cărora li s-au alăturat oameni din diferite districte. Simbolul revoluției, Gaița zeflemitoare (The Mockingjay), asociată cu Katniss, este rugată să se alăture revoluției, să motiveze oamenii, prin intermediul mesajelor sale video, pentru a se elibera și a scăpa de regimul opresiv. Această „eliberare” îi duce, totuși, pe cei mai mulți, spre o sinucidere în masă. Să nu mai spun că regulile stricte care se practică în zona aceasta a refugiaților, uniformele pe care le poartă, camerele identice în care locuiesc și multe altele trag un semnal de alarmă. Nu cumva schimbarea duce în aceeași direcție, mutându-se doar centrul puterii? Iată cel de-al doilea motiv pentru care Jocurile Foamei – Revolta (I) nu trebuie ratat: te va pune pe gânduri :). De obicei, filmele de tip blockbuster nu-ți dau „teme” pentru acasă. Mai ales în perioadele tulburi precum cele pe care le trăim.

jocurile foamei - revolta 5

Nici Peeta () nu e de neglijat, mai ales că el transmite mesajele Capitoliului, fiind prizonierul de cealaltă parte a baricadei. Aparițiile sale sunt rare, dar pline de însemnătate – atât în jocul mediatic, cât și în ochii lui Katniss. Iar Gale () are, în sfârșit, un rol mai dezvoltat, alăturându-se rebelilor, apărând-o pe Katniss cu orice preț și fiind implicat în mod direct în (spoiler!) salvarea lui Peeta și a celorlalte tributuri (Johanna –  – și Annie –). Triunghiul amoros prinde la public, deși acesta este cumva atipic – fără zahăr în exces, fără săruturi pasionale (un singur sărut în tot filmul ăsta de două ore, și acela fugitiv), cu doar puțină dramă, atât cât e nevoie să te înhațe.

jocurile foamei - revolta 2

Apropo, vă mai amintiți de Effie Trinket (), cea care o însoțește în primele două ecranizări pe Katniss și o ajută cu vestimentația? Ei bine, ea apare și în acest film, chiar dacă Suzanne Collins nu-i dăduse vreun rol în deznodământ. Mi se pare de bun augur cum i-au dezvoltat scenariștii (Peter Craig și Danny Strong) personajul, fiind acum o „refugiată politic” spirituală, deposedată de perucile țipătoare și costumele excentrice. De altfel, și alte personaje episodice sunt integrate fain. Cel mai grozav însă mi s-a părut faptul că, spre deosebire de carte, unde povestea este văzută exclusiv prin ochii personajului principal, Katniss, în film avem ocazia să ascultăm și alte opinii, ni se creionează un tablou mult mai amplu și astfel putem avea o perspectivă cât mai completă asupra lumii distopice create de Collins.

jocurile foamei - revolta 6

M-am tot ferit să dau spoilere, dar trebuie să vă spun că finalul vă va pune pe jar, căci întâlnirea lui Katniss cu Peeta este memorabilă. Atât. Vă veți dori să înceapă partea a doua a Jocurilor Foamei – Revolta atunci, imediat. Din păcate, mai avem de așteptat un an.

Despre Jocurile Foamei – Revolta (I) se poate vorbi mult și bine, n-am epuizat deloc subiectul, ci am schițat așa, câteva impresii la cald. Important e ca voi să mergeți la cinema, începând de mâine (21 noiembrie, premiera în România, dar și în America), și să vă formați propria opinie.

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator și la „Suplimentul de cultură” și „Revista Arte și Meserii”. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Pasionată de literatura contemporană, teatru, film, scris & altele.(credit foto: machromart)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *