Atunci când citim, imaginaţia înfloreşte şi ne permite să vedem şi să simţim trăirile, conflictele, dramele şi poveştile de viaţă ale personajelor, locurile şi decorurile. Şi astfel, pe măsură ce întoarcem filele, un întreg film ni se derulează în minte, scenă cu scenă. Şi aşa cum bine ştim, nu de puţine ori, romane şi povestiri celebre chiar au fost transpuse pe ecran de oameni din industria cinematografică, înzestraţi cu talent şi imaginaţie.

Dar azi nu vă prezint vreun film artistic cu buget mare şi listă lungă de vedete în distribuţie, ci un film scurt inspirat de poemul lui Pablo Neruda, El pájaro yo. Brazilienii de la studioul de design şi grafică 18bis din Rio de Janeiro au creat într-o interpretare liberă acestă minunată animaţie care, în absenţa cuvintelor, reuşeşte să ne transmită frumuseţea şi  emoţia versurilor. Tehnica folosită, muzica lui  Conrado Kempers şi Pedro Carneiro, precum şi graţioasele piruete ale balerinei Ana Luisa Azedo au făcut filmul captivant şi au asigurat succesul de care s-a bucurat animaţia. Mai multe despre film, aflăm chiar de la creatorii săi:

The inspiration in the strata stencil technique helps conceptualize the repetition of layers as the past of our movements and actions. The frames depicted as jail and the past as a burden serve as the background for the story of a ballerina on a journey towards freedom. A diversified artistic experimentation recreates the tempest that connects bird and dancer.

Iată versurile lui Pablo Neruda care au inspirat filmul:

ME llamo pájaro Pablo,
ave de una sola pluma,
volador de sombra clara
y de claridad confusa,
las alas no se me ven,
los oídos me retumban
cuando paso entre los árboles
o debajo de las tumbas
cual un funesto paraguas
o como una espada desnuda,
estirado como un arco
o redondo como una uva,
vuelo y vuelo sin saber,
herido en la noche oscura,
quiénes me van a esperar,
quiénes no quieren mi canto,
quiénes me quieren morir,
quiénes no saben que llego
y no vendran a vencerme,
a sangrarme, a retorcerme
o a besar mi traje roto
por el silbido del viento.
Por eso vuelvo y me voy,
vuelo y no vuelo pero canto:
soy el pájaro furioso
de la tempestad tranquila.

Sunt Pasarea Pablo,
pasarea unei singure pene,
o zburatoare în umbra clara
si obscura claritate.
Aripile mele sunt nevazute,
urechile mele rasuna
cand ma plimb printre copaci
sau dedesubtul pietrelor funerare.
Ca o umbrela fara noroc
sau ca o sabie dezgolita,
intinsa ca un arc
sau rotunda ca un strugure,
zbor si zbor fara a sti
ranita în noaptea neagra,
cine ma asteapta,
cine nu-mi vrea cantecul,
cine îmi doreste moartea,
cine nu va sti ca voi ajunge
si cine nu va veni sa ma îmblanzeasca,
sa ma raneasca, sa ma rasuceasca,
sau sa-mi sarute hainele
rupte de tanguielile vantului.

De aceea vin si ma duc,
zbor si nu zbor si cant:
eu sunt furioasa pasare
a calmului furtunii.

sursa foto

Irina Dumitru

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Un comentariu
  1. adriana

    un i, doi sau trei? cati sa punem ca sa fie de ajuns?

    a se vedea ” zbor si zbor fara a stii”, “cine nu va stii ca voi ajunge”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *