Pe bună dreptate, multă lume s-a arătat dezamăgită, ca să nu spun iritată, de modul în care Veneris, un brand de teste pentru bolile cu transmitere sexuală, a ales să comunice – folosindu-se de imaginea lui Eminescu. Mai precis, de Eminescu+sifilis.

Mai precis, avem aceste două vizualuri care au apărut pe pagina lor de Facebook. Mai mulți oameni de comunicare au criticat imediat imaginile și modul în care Veneris a luat poza lui Eminescu pentru a-și promova produsele.


veneris1

 

veneris2

Nu mă înțelegeți greșit. Nu e nici o noutate că Eminescu ar fi avut sifilis. Nu e nimic rău în a mai da jos de pe soclu statuile și de a privi literatura ca pe ceva viu, legat de viața noastră de zi cu zi (dacă vă amintiți, și noi ne-am jucat cu Eminescu de ziua lui). Nici nu cred că simbolurile naționale ar trebui să stea acolo sus, intangibile, să nu le atingi nici cu o floare – ba foarte din contră. Mai cred și că un demers ca celebrul număr al Dilemei din 1998 este mai mult decât necesar în cazul idolatriei fără conținut și a reducerii unui scriitor doar la gradul de simbol.

Da, brandurile trebuie să fie cât mai creative atunci când comunică (ceea ce, în mod evident, nu e cazul aici, fiind o ascoiere la prima mână). Și mai cred că e al naibii de greu să vorbești despre bolile cu transmitere sexuală într-un mod care să atragă atenția (bine, atenția au atras-o 🙂 ).

Nu e nici primul nici ultimul brand care se folosește de imaginea unei persoane publice (de la Obama la Hitler sau sute de actori, muzicieni, toți au fost parodiați într-un fel sau altul în reclame).

Ceea ce deranjează aici e asocierea brutală. La ce nu s-au gândit autorii campaniei (sincer, mi-e greu să cred că e o agenție, pare mai degrabă făcută in house) e faptul că, pentru majoritatea românilor, Eminescu e un simbol. Reprezintă literatura, reprezintă România. Dacă ăsta e un lucru bun sau nu e altă discuție – atașamentul față de simboluri, simboluri care luate de-a gata (câtă lume îl mai citește pe Eminescu, cinstit vorbind acum?). Și că să faci o asociere atât de brutală cu un subiect tabu (iarăși, de ce sexualitatea sau mai precis bolile cu transmitere sexuală sunt un tabu e altă discuție) e cam prea mult pentru o societate destul de atașată de tradiții, simboluri și lucruri învățate la școală.

Și așa se citește al naibii de puțin în România. Și așa e greu să trecem de autorii de manual și să avem o perspectivă deschisă asupra literaturii. Și așa modul în care se predă literatura în școli e de multe ori plictisitor, greoi, cu comentarii învățate de-a gata. Hai să nu reducem un autor la cancan-uri și să-l băgăm într-o oală unde nu-și are locul. Și să ne gândim de două ori înainte de a face asocieri comerciale care mai mult enervează. Sau să le facem altfel, nu la modul sec, cu accent pe informare.

Bolile cu transmitere sexuală sunt o problemă gravă, care necesită o abordare mult mai profundă, pe mai multe straturi, și o strategie de comunicare ce ar trebui să treacă de nivelul unor glume de autobază. Și care ține în primul rând de educație, nu de opusul ei.

Au mai scris despre campania Veneris Doru PanaitescuRuxaTvdeceIonut OpreaSorin TudorAlex Tunaru, Cabral, NIhasa.

 

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


6 comentarii
  1. Alexandru Bogdan

    Cristina Boarfa, nu va este pic de rusine tie si tribului tau blestemat de Dumnezeu sa va prostituati in tara noastra, care v-a dat totul inclusiv viata ? Te faci ca nu cunosti faptul si mai ales motivul pentru care genialul Eminescu a fost asasinat miseleste de haimanalele voastre mizerabile si viclene ? Cu mainile voastre slinoase indrazniti sa atingeti imaginea celui mai nobil sfant al acestui neam?Inseamna ca aveti memorie scurta…

    Reply
  2. Pingback: Eminescu NU a avut sifilis ci psihoză maniaco-depresivă | bughi mambo rag

  3. anca

    Asa este. Eminescu e pe un soclu pentru ca este unul din putinii care, prin genialitate si iubire sa de neam, au fost in stare sa ridice pe umerii sai o natiune intreaga. Si, pentru toti desteptii care au o problema cu arhanghelul Mihail al poporului român, acesta va transmite urmatoarele:
    ‘…Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, miniștri ce nu știu a guverna, financieri ce nu știu a calcula, și de aceea atâta hârtie mâzgălită fără nici un folos, de-aceea atâtea țipete bestiale care umplu atmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări de ministeriu, de-aceea atâtea falimente. Vei afla mai lesne oameni ce pun la vot existența lui Dumnezeu, decât suflete înamorate în limba și datinele străbunilor lor, decât inimi care să iubească caracteristica cea expresivă a poporului nostru, minți ocupate cu chestiunile de viață ale acestui popor, căruia îi scriem pe spete toate fantasmagoriile falsei noastre civilizațiuni. Divorțul… adulterul umblă cu fețele bolnăvicioase, spoite din gros, măști vii, pe stradele noastre: zâmbind femeilor le stârpește, zâmbind bărbaților îi usucă și cu toate astea noi le dăm serbări și le sacrificăm nopțile iernilor noastre, ne cheltuim tinerețea, care-ar trebui să aparțină lucrului spre realizarea acelor ideale spre care țintește omenirea toată, și familiei… Femeia poporului nostru nu lucrează… are cu ce trăi; bărbatul nu lucrează, căci n-are la ce lucra — toate fabricile din lume concură cu mizerabila sa meserie. Cât despre inteligența noastră — o generațiune de amploiați… de semidocți… oameni care calculează cam peste câți ani or veni ei la putere… inteligență falsă, care cunoaște mai bine istoria Franței decât pe-aceea a României, fii unor oameni veniți din toate unghiurile pământului, căci adevărații copii de român încă n-au ajuns să învețe carte… oameni în fine care au făptură și caracter de la tații greci, bulgari și numai numele de la mumă — de la dizgrațiata Românie. Și încă dacă și-ar [fi] câștigat prin ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei își urăsc țara lor mai rău și mai cumplit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoare condițiune a existenței lor… ei sunt… cum o spun înșii, români de naștere, francezi în inimă — și dacă Franța le-ar procura semidocților noștri avantajele pe care le dă nefericita lor patrie, ei ar fi emigrat de mult… cu toții!
    Mihai Eminescu – Geniu pustiu

    Reply
  4. Pingback: Un-brandingul si relativizarea valorilor | my PR and More

  5. Pingback: Un-brandingul de tara si relativizarea valorilor | my PR and More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *