Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

„Despre frumos” la Noaptea de decemvrie, a douăsprezecea Noapte macedonskiană

23.12.2014 @ 6:30 pm - 8:30 pm

În pragul Sărbătorilor, la „Noaptea de decemvrie” publicul va fi invitat să-şi acorde timp pentru frumos, pentru contemplare şi reflectare asupra înţelesului său ce transcende graniţele literaturii şi se manifestă în viaţa reală.

Marţi, 23 decemvrie, începând cu ora 18:30, la Seneca Anticafe (Str. Ion Mincu nr. 1) va avea loc „Noaptea de decemvrie”, a douăsprezecea Noapte macedonskiană şi, totodată, ultima întâlnire a seriei itinerante de evenimente dedicate împlinirii celor 160 de ani de la naşterea lui Alexandru Macedonski.

„Noaptea de decemvrie” va avea ca temă de pornire filosofia literară şi ştiinţifică a scriitorului Alexandru Macedonski reflectată în titlurile conferinţelor susţinute de acesta la Ateneul Român în anul 1901: „Despre frumos” , „Sufletul şi viaţa viitoare” (extrase din aceste conferințe aici).

Evenimentul, găzduit de Seneca Anticafe în amfiteatrul său, se va desfăşura sub forma unei sesiuni de mini-conferinţe în cadrul cărora invitaţii îşi vor expune ideile pe marginea celor două teme, într-un interval limită de 12 minute.

Programul „Nopţii de decemvrie”

18:30 Check in

19:00 Adrian Ciglenean – actor, laboratorul de teatru senzorial Citit În

Frumosul care este” – despre frumos la momentul prezent.

19:15 Mihai Ionuţ Florea – fotograf, student în anul VI la Facultatea de Medicină

„Chipul real. Despre estetica realităţii”

19:30  Irina Macedonski scriitor de marketing

„Dubla intenţie a frumosului”

19:45  Adriana Petrescu – psiholog, realizator radio

În căutarea fericirii”

20:00 Mihai-Daniel Gheorghe – istoric, cercetător literar

„Despre frumuseţea vieţii viitoare”

20:15 Sesiune de întrebări

20:30 Concluzii ale proiectului „Alexandru Macedonski – 160 de ani de istorie şi literatură, deschideri, continuitate.

Seneca Anticafe

 

Proiectul Nopţilor macedonskiene a însemnat, pe scurt:

  • 12 evenimente culturale organizate lună de lună
  • peste 70 de persoane implicate în organizare
  • un proiect desfăşurat în 21 de spaţii  (în Bucureşti şi la malul mării) plus un eveniment organizat pe Facebook
  • cu un public total de peste 800 de persoane şi 3500 de persoane care au urmărit online
  • 12 creaţii literare noi, inspirate de opera lui Alexandru Macedonski
  • au fost citite peste 70 de titluri din opera lui Alexandru Macedonski în timpul spectacolelor de lectură (aproximativ 60% din totalul titlurilor sale)
  • au apărut peste 100 de materiale în media centrală şi culturală

Irina Macedonski: „Emoţia şi provocarea enormă de a gestiona imaginea lui Alexandru Macedonski au fost copleşitoare cu fiecare eveniment, atât pentru mine, cât şi pentru Mihai-Daniel Gheorghe. Fără buget, consultând mereu textele originale, am reuşit să aducem în atenţia publicului un scriitor care poate spune ceva interesant şi la aproape două secole distanţă.

Pentru mine a fost o experienţă revelatoare. Am înţeles că orice om este dator să-şi respecte numele, fie un nume cu istorie, fie un nume  «sonor» sau nu. Pentru că orice om poate fi un deschizător de drumuri pentru generaţiile următoare.

Ne-am făcut mai mulţi prieteni decât am avut o viaţă întreagă. S-au solidarizat, au empatizat şi s-au implicat atâţia oameni, nesperat de mulţi, poate într-un număr de peste 70. Ne-au ajutat din convingere, pro bono, pentru simplul fapt că merită să îţi dedici timpul unui demers de restaurare şi revitalizare a unui autor precum a fost Macedonski. Port toată admiraţia şi recunoştinţa mea profundă faţă de aceşti oameni care m-au făcut să cred cu cea mai mare convingere în solidaritate. Nimic din ce e nobil în conştiinţa umană nu a dispărut. Proiectul  «Nopţilor…» a fost o reuşită şi rămâne o reuşită la care ne vom raporta cu siguranţă mulţi ani de aici înainte.”

Venue

Seneca Anticafe
Str. Architect Ion Mincu, nr. 1
București, Romania
+ Google Map
View Venue Website