afis filb 7

Sperăm că Bogdan Alexandru Stănescu nu vorbea serios când spunea că posibil ca aceasta să fie ultima ediție a Festivalului de Literatură București sau cel puțin ultima în formula asta. Ajuns la a șaptea ediție, FILB-ul și-a păstrat, din fericire, aerul intim, relaxat, cald. E un festival ca o întâlnire între prieteni, cu discuții purtate pe un ton firesc și cu invitați, unii pe care-i descoperi chiar atunci, care vorbesc cea mai autentică limbă a literaturii. Într-adevăr, FILB-ul e primul festival important de literatură, primul care și-a propus să aducă în același spațiu, față în față cu cititorii, scriitorii români și străini. Tocmai de aceea, nici măcar nu vrem să auzim că festivalul s-ar putea opri aici sau s-ar putea schimba radical.

Ziua 1 FILBZiua 2 FILB; Ziua 3 FILB; Ziua 4 FILB.

Tot Bogdan Alexandru Stănescu spunea într-un editorial: “Am pornit ediția asta, a VII-a, gîndindu-ne la tot ceea ce are Istoria mai cumplit în ea, la încăpățînarea omului de a pune conflictul (și nu rezolvarea lui) deasupra vieții semenuluisău. Și ne-am dat seama că dacă tot căutăm conflict, îl vom găsi fără prea mare efort peste tot în creația artistică umană, de la picturile rupestre și pînă la dansul contemporan, să zicem. Invitații noștri din acest an reprezintă conflictul în diverse manifestări ale sale, de la cel politic (palestiniano-israelian, așa-zisa revoluție română) la cel social (corupția, sărăcia și, cîteodată, poezia din favelele braziliene) şi literar (conflictul dintre literatura mainstream și cea SF&Fantasy, care-și cere dreptul binemeritat) și pînă la poate cel mai dureros dintre ele, conflictul fiecăruia dintre noi cu moartea, a noastră sau a prietenilor (aici se întîlnesc doi scriitori foarte diferiți, ca Andrea Bajani și Marius Daniel Popescu). Nu e deloc un clișeu dacă spun că această ediție este cea mai diversă, dar și cea mai unitară dintre toate cele șapte ale festivalului nostru.”

Vă vom ține la curent în acest articol, prin update-uri și reportaje zilnice, cu ce se întâmplă la FILB, cum sunt serile la Muzeul Țăranului Român și ce se discută acolo.

Program complet FILB

FILB – Ziua 1 – invitați: Andrea Bajani, Immanuel Misfud, Mihai Radu, M. Duțescu, moderatoare: Luminița Corneanu

În ciuda frigului de afară care n-a ținut publicul departe, FILB a debutat în forță cu o discuție moderată de Luminița Corneanu, ai cărei invitați au fost italianul Andrea Bajani, maltezul Immanuel Mifsud și ai noștri doi Mihai: Radu și Duțescu.

filb1

Cum bine ne-a obișnuit FILB-ul, seara a început cu lecturi. Bajani a citit din Ogni promessa (Toate promisiunile), apărută în 2010 care ne-a atras atenția printr-o problematică de cuplu, stilul ușor poetic, condensate în cele două pagini citite. Vă reamintim că, la noi, s-a tradus acum câțiva ani De vei lua aminte la greșeli. Immanuel Mifsud a citit din În numele tatălui (și al Fiului), roman tradus  la Polirom, în care naratorul își redescoperă tatăl după moartea acestuia, se întoarce în trecut și-și reconsideră relația cu el.

De Mihai Radu v-am spus cât ne place când vorbeam de Sebastian, ceilalți și un câine, roman din care a citit aseară și care, previzibil, a făcut sala să râdă prin umorul excelent dozat și observațiile directe. M. Duțescu a citit din Uranus Park, carte apărută anul acesta la Polirom, și el un roman al Bucureștiului. Fragmentul a venit cumva în continuarea celui citit de Mihai Radu, ambele în zona primăriilor de sector. 🙂

filb3

Discuția a pornit deci de la București și România. Andrea Bajani a scris despre România, a venit de multe ori la București, a abordat în cărțile și în reportajele sale problema imigrației din ambele perspective, atât a italienilor plecați, cât și a celor veniți la muncă în Italia, în special români. „Celălalt” e important în definirea identității noastre, spune Bajani. Și de multe ori privim lucrurile prin prisma prejudecăților. Se vorbește despre românii care vin în Italia dar, se întreabă Bajani, ce se întâmplă cu italienii care emigrează? El a vrut să vorbească și de cei care, cu „puterea arogantă a banilor”, se duce într-un loc pe care vrea să-l posede, să fie în putere. Bajani a venit în România pentru prima oară în 2006 să vadă unde sunt italienii și ce fac. „Să te cauți în alt loc” e interesant.

filb2

Cum se vede Europa de Est din perspectiva malteză? Se vede prin prisma stereotipurilor? Immanuel Mifsud pune lucrurile în context – între 1971-1987 a fost guvern socialist în Malta și multe referințe veneau din zona Europei de Est. „Erau foarte multe metafore interesante”, spune el, cum ar fi că soarele răsare de la est și încolo trebuie să ne uităm. Pe de altă parte, Biserica Catolică, foarte influentă în Malta, spunea că regimurile socialiste se opun bisericii. Copil fiind atunci, înregistra tot ce se spunea în media despre țările din Europa de Est. Pentru maltezi, Europa de Est pare departe, nu atât geografic, cât cultural. Malta e o țară în mijlocul tuturor influențelor și, uneori, surprinzătoare: în doi ani a legalizat divorțul (da, era ilegal!), dar și căsătoriile între persoane de același sex sau adopțiile de către aceștia.

Cum a trecut Mifsud de la acuzația de pornografie la cărți pentru copii? Inițial, scrisese o serie de povești pentru fetița unor prieteni. Când mama sa s-a dus la o editură cu textele, Mifsud a vrut să le publice sub pseudonim, datorită unei acuzații mai vechi de pornografie. Scriitorul maltez povestește cum s-a ajuns la respectiva acuzație – noaptea, la radio și tv, erau diverse show-uri în care oameni normali sunau și-și povesteau fanteziile, unele dintre ele foarte ciudate. Inspirat de ele, Mifsud le-a scris și a avut surpriza că ce e acceptat în spațiul media e privit ca fiind pornografic în literatură.

Care e relația cu Bucureștiul ratat, care apare în ambele lor romane? Mihai Radu și Mihai Duțescu răspund. Cu mult umor, Mihai Radu spune că-i place Bucureștiul, că e o frumusețe a dezastrului aici, ai senzația că se construiesc ruine și că orașul se distruge frumos. „Am oroare de modul în care ne facem de căcat total aiurea”, spune el.

Arhitectul Mihai Duțescu se declară un optimist cu rezerve. În carte apare un fel de istorie a Bucureștiului, dar nu e chiar același cu „Bucureștiul lui”, e ajustat pentru a crea contextul potrivit pentru personaje. „Bucureștiul nu are șanse să devină altceva decât București”, a ratat șansa unei dezvoltări coerente adică, ca alte orașe europene. Încercăm să vedem lucrurile alternativ atunci când mainstreamul ne supără și găsim farmecul periferiilor. Bajani spune că îi plac contradicțiile Bucureștiului. „În alte locuri se evită contradicțiile”, zice el, aici sunt lucruri șocante, provocatoare.

Atât cartea lui Bajani, cât și a lui Mifsud, sunt la persoana a doua. Luminița Corneanu îi roagă pe cei doi autori să explice de ce au ales această soluție stilistică. Bajani a scris cu gândul la maestrul și  prietenul său bun, Antonio Tabucchi, după moartea acestuia. Bajani povesește cum, atunci când Tabucchi era în România, îl suna pentru a-l întreba despre România lui. E un omagiu la adresa prietenului său, nu a vrut să scrie direct despre prietenia lor, dar a vrut să-l transforme pe Tabucchi în singurul lucru pe care nu l-a avut în viață: să fie subiectul unui roman, nu autorul unui roman.

Immanuel Mifsud nu și-ar fi imaginat că ar fi putut scrie altfel romanul despre tatăl său. Teoretic, nu există narațiune la persoana a doua, spune el. În carte, vorbește atât despre tatăl său, dar și despre experiența lui ca tată, cum este pentru un bărbat să i se nască un copil, de obicei discutându-se doar din perspectiva mamei.  E o carte despre relația tată-fiu. E un monolog interior, de fapt, spune el, nu o narațiune, al cuiva care încearcă să înțeleagă ce înseamnă să fii copilul tatălui tău, dar și tatăl fiului tău.

Cam așa a fost prima zi, ne vedem astăzi la MȚR la ora 18:00 sau, la 17:00, la Cărturești cu Marius Daniel Popescu! Program complet FILB

Sursă foto: filb

Un comentariu
  1. Pingback: FILB 2014 | Colierul de perle al bunicii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *