În 2016, la Casa de Pariuri Literare apărea volumul Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par, de Florin Hălălău. Un volum care pune pe stand by diferite momente din viață, pentru a ne ajuta să le percepem frumusețea. Despre cum a luat naștere volumul, Florin scria: „Nora Iuga mi-a spus că scriu despre ce nu se vede. Mi-a plăcut foarte mult formularea. Deşi vorbim despre un paradox, avînd în vedere că orice carte, mai ales una de poezie, este o formă de exhibiţionism. Cartea aceasta este aşadar despre ceea ce percepem că există în jurul nostru. Despre o lume pe care ne-o clădim singuri şi în care sîntem unicii locuitori. Locul în care ajungem de fiecare dată cînd vrem să fim doar cu noi înşine. Mi-ar face mare plăcere ca mulţi dintre cei care o vor citi să simtă la fel”.
Fiecare lucru poate să se așeze lângă un altul atunci când i se creează un mediu favorabil. Într-o multitudine de variabile și de posibile alăturări haotice, cum își găsesc locul potrivit pentru a se așeza protagoniștii cărții?
Poemele din această carte au venit pe rînd. S-au așezat acolo unde au simțit că ar fi locul lor. Texte de tot felul. Despre tot ce îmi umblă prin minte și caută să scape în lume printr-o portiță uitată deschisă. Nu mi-am propus să scriu o carte după un plan așa cum există muzică cu program. Numele proprii care apar sînt ale unor oameni la care țin și care îmi vizitează imaginația destul de des. Artiști și oameni obișnuiți. Dar aș spune că protagoniștii cărții sunt anumite momente pe care le-am trăit sau doar mi-am închipuit că le trăiesc. O privire, un gest, un fragment de literatură, un cîntec ca un semn de carte, așteptarea trenului la barieră, tihna unei cești de cafea, plecarea cuiva drag, locuri prin care am trecut și care s-au întipărit ca literele de plumb pe suprafața memoriei.
De la Iustin Panța la Pink Floyd, în volum găsim mici ferestre pe care ne lași să privim niște momente puse pe stand by, pe care altfel poate că nici nu le-am fi sesizat. Prin simplitatea lor, ele ne aduc aminte de ceea ce este cu adevărat important.
Se aleargă foarte mult. Secolul trecut a fost al vitezei, acum parcă se depășește limita. Cu trecerea anilor am realizat cît de important e să-ți tragi sufletul din cînd în cînd și să contempli realitatea înconjurătoare așa cum o fac budiștii. Iustin Panța a vorbit în cărțile lui despre asta, Noica în cartea lui de debut a scris despre bucuriile simple, Alexandru Paleologu ne-a arătat lucrurile cu adevărat importante. Sunt momente cînd te ridici ușor deasupra, dar nu ca atunci cînd îți dai sufletul, vezi întregul cadru al acțiunii și înțelegi mai bine ce ai de făcut. Ferestrele mele sunt poezia și muzica.
Bagajul cultural al personajului îi dă acestuia posibilitatea să vadă un soare orbitor chiar și într-un mediu birocratic. Un citat celebru din secolul 3 î.Hr. a luat multe forme de-a lungul timpului, iar David Hume a scris Beauty in things exists merely in the mind which contemplates them. Ce se întâmplă cu conturul rămas în urma unui moment frumos? Are o memorie care mereu va căuta să umple acel contur cu alte situații, oameni, senzații?
Ce minunat ar fi dacă am putea vedea doar ce este frumos în jurul nostru! Am trăi într-o iluzie perpetuă. Dar timpul le cerne pe toate cîte ni se întîmplă. Conturul rămîne atîta timp cît nu se adaugă ceva nou deasupra. Straturile de memorie se suprapun pînă la a se confunda unele cu altele și rămîne doar un abur care amintește în plutirea lui de ceea ce a fost și nu mai este. De ceea ce ar fi putut fi și în același timp ar putea să fie cîndva. Frumusețea vine și din faptul că nu știm ce urmează, că viața este un șir de surprize. Nu știm nimic nici despre ceea ce va rămîne în memoria noastră la capătul unei zile. Probabil că senzațiile sunt cele care vor supraviețui cel mai mult.
Din când în când, apropierile se petrec prin absențe.
Am în primul meu volum un text intitulat în locul ei a venit absența. Uneori, ceea ce ne lipsește poate prinde un contur mai apăsat decît realitatea fadă din jurul nostru. Absența înseamnă necunoscut, dar înseamnă și speranță. Poate fi regretul de a fi ratat un moment important care ți-ar fi putut schimba viața. Poți privi luna într-o seară senină și să întîlnești acolo sus privirea cuiva care este departe. Este o absență prezentă. Mai prezentă decît prezentul.
Cât timp pot rămâne obiectele din oglindă mai aproape decât par?
Obiectele din oglindă vor fi mereu cu un pas înaintea noastră. Atît întîmplările frumoase, cît și cele întunecate. Bine este să le poți anticipa și să încerci să fii simultan pe ambele pante ale muntelui, așa cum spunea Cioran.
Credit fotografie principală: arhiva personală a autorului
_
Florin Hălălău (n.1967, Bucureşti). A debutat în Adevărul Literar şi Artistic, 1993. Cărţi de poezie: Asigurări de viaţă, Editura Brumar, 2011; Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par, Casa de Pariuri Literare, 2016.
Prezent în antologiile de poezie Ultima generaţie, primul val, Editura Muzeul Literaturii Române, 2005, Iubirea e pe 14 februarie, Editura Vinea, 2010, Cele mai frumoase poeme din 2011, Editura Tracus Arte, 2012.
Prezent în antologiile de proză Proza.ro, Editura Paralela 45, 2006, Cărţi, muzici, filme şi alte distracţii din comunism, Editura Polirom, 2014.
Texte publicate în Observator Cultural, Tiuk!, Contrafort, Poesis internaţional, Cuvântul, Convorbiri Literare, Memoria, Ateneu, Steaua, Orizont, Poezia, Scrisul Românesc, Stare de Urgenţă, Revista la PLIC.
Blog personal: Asigurări de viaţă.
