Romanul Enigma Rikyū, scris de japonezul Kenichi Yamamoto (1956-2014) și tradus în limba română de Flavius Florea, are în centru un personaj preluat din realitate. Sen no Rikyū a fost, în secolul al XVI-lea, cel mai apreciat maestru de ceai al lui Hideyoshi, marele conducător care a reușit să unifice Japonia.
Dacă arta ceaiului fusese adusă din China în Japonia de către un călugăr zen încă din secolul al XII-lea, Rikyū redefinește conceptul și devine celebru prin noua „cale” a ceaiului transformată în artă de a trăi. De numele lui Rikyū se leagă principiul wabi – principiu estetic al simplității și al sobrietății. Arta ceaiului bazată pe acest principiu se deosebește de arta ceaiului din epoca precedentă în care luxul era un element important, prin preferința pentru spațiile strâmte, aflate în locuri retrase, și numărul mic al ustensilelor de ceai. Dacă o cameră obișnuită de ceai măsura patru tatami și jumătate, Rikyū reușește să o reducă la un tatami și jumătate.
Titlul romanului face trimitere la misterul morții lui Rikyū, motivele pentru care a recurs la seppuku nefiind prea clare în epocă. Romanul Maestrul de ceai al lui Yasushi Inoue are ca subiect tocmai aceste ipoteze. Spre deosebire de romanul lui Inoue, în romanul lui Yamamoto această enigmă pare lămurită încă din primele pagini. Hideyoshi este revoltat de puterea pe care o are Rikyū. Deși îl admiră și îi recunoaște meritele în arta ceaiului, autoritatea și puterea venită din rafinament, eleganță și discreție îl revoltă. El, marele războinic, este dezarmat, la propriu și la figurat, în fața maestrului de ceai. Ordonarea unui seppuku – și eventuala cerere de iertare a maestrului – rămâne singura soluție.
Frumosul se dovedește a avea profunzimi înfricoșătoare, iar Rikyū îl sfidează pe Hideyoshi prin frumusețea simplă care emană liniște și forță:
„Lecția pe care voise să i-o dea era că nu poți face universul să se miște după cum îți trăsnește ție! Ceea ce punea lumea în mișcare nu erau doar puterea militară și banii. Lucrurile frumoase aveau și ele forța lor, capabilă să cutremure universul. Nu doar obiectele scumpe chinezești sau ustensilele faimoase pentru chanoyu sunt frumoase, ci și bobocii de camelie care dau viață unei tokonama peste care a trecut timpul… moliciunea sunetului apei calde din kama, asemănător foșnetului vântului prin ramurile pinilor… yugenul suprafeței unui chawan negru raku, ținut în mână în semiobsuritatea unei mici încăperi… Alături de un bol de ceai, astfel de elemente de frumusețe simplă emană împreună liniște și forță”.
Yamamoto schimbă însă centrul de greutate al enigmei. Dacă în cartea lui Inoue femeile lipsesc (abia în secolul XX acestea primesc drept de participare și de practicare a ceremoniei ceaiului), în Enigma Rikyū forța acestora, chiar dacă din plan secund, se face simțită încă din prima pagină. Enigma este legată mai ales de o poveste de dragoste tragică, de o femeie care a cutremurat ființa tânărului de 19 ani. Datorită puținelor și ultimelor clipe petrecute cu aceasta într-un spațiu strâmt apare noua artă a ceaiului. Povestea este inteligent gradată, structura circulară a romanului având ca punct de plecare și de încheiere ziua în care Rikyū a recurs la seppuku. Între acestea, viața sa este surpinsă în mers de rac, enigma fiind păstrată până în ultimele pagini ale cărții.
Yamamoto face din Rikyū un personaj excepțional, admirat și invidiat pentru puterea de a vedea frumusețea în formele ei simple. E derutant pentru toți cei din jur, plin de mister, surpinzător, cu o uimitoare încredere în sine, independent, imposibil de manevrat, calm, trăind într-o lume doar a sa. Oaspeții de la ceremoniile sale de ceai par niște detalii întâmplătoare.
Enigma Rikyū, dincolo de povestea legendarului personaj, este și un excepțional roman document, oglindind complexa lume japoneză, de la misterioasele ceremonii de ceai, la strategii militare, relațiile din cadrul familiilor, statutul femeilor, frânturi din lumea mănăstirilor zen, viziunea europenilor asupra obiceiurilor stranii ale japonezilor, relația dintre maeștri și discipoli. Iar traducerea lui Flavius Florea păstrează foarte mulți termeni din limba japoneză, romanul fiind însoțit de un oportun glosar. Perspectivele narative sunt multiple, se schimbă în fiecare capitol, și aparțin inclusiv femeilor, fiind fascinant de urmărit cum se răsfrânge personalitatea lui Rikyū în ochii soției sale, care se simte uneori mângâiată nu ca o ființă omenească, ci ca o ustensilă de ceai.
O reuniune de ceai se preschimbă prin Rikyū în arta de a învinge fără arme, e o izbândă a omenescului, a frumuseții, a liniștii, a eleganței. Camera de ceai devine un spațiu mic în această lume imensă, care nu are legătură cu bogăția, puterea și modul de a gândi și de a viețui al celorlalți oameni.
Kenichi Yamamoto, Enigma Rikyū, traducere din limba japonează, note, glosar și anexă de Flavius Florea, Humanitas Fiction, 2016
Cumpără cartea din librăria online Cărturești!
