Pe scena Teatrului Odeon a avut loc, luni 21 martie 2016, o adevărată sărbătoare ale cărei invitate speciale vor fi personalitățile culturale care au performat în anul 2015 în diferite domenii. La fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural le premiază, într-o gală a valorii şi a rafinamentului: Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă acum la ediţia a XVI-a.

Maria Balabaş şi Radu Croitoru au fost amfitrionii galei, iar momentele muzicale au fost sigurate de Luiza Zan și Big Band-ul Radio, condus de Ionel Tudor.

Premiile Radio România Cultural 2016, în ordinea acordării au fost:

– la secţiunea „Film”: Aferim! de Radu Jude
– la categoria „Poezie”: Robert Șerban, pentru volumul Puțin sub linie, Editura Cartea Românească
– categoria “Muzică”: compozitorul Adrian Enescu, pentru complexitatea artistică a Proiectului BachFiles, un spectacol de succes al Teatrului Bulandra
– la secţiunea “Educaţie şi învăţământ”: Asociația MetruCub, pentru coordonarea proiectului Susține cultura în educație
– la categoria “Teatru”: Echipa proiectului Antisocial, o coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” şi a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, semnată de Bogdan Georgescu
– la categoria “Arte plastice”: Liviu Stoicoviciu, pentru expoziţia Orașe imaginate (curator: Călin Dan) de la Muzeul Național de Artă Contemporană
– la secţiunea “Proză”: Mircea Cărtărescu, pentru Solenoid, Editura Humanitas
– la secţiunea “Proiecte culturale şi festivaluri”: Radu Afrim pentru conducerea artistică a Galei Tânărului Actor HOP
– la secţiunea „Ştiinţă”: Roxana Rădvan, coordonatoarea Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice CERTO

De asemenea, în cadrul Galei au fost acordate trei premii speciale, ai căror câştigători erau deja cunoscuţi:

Premiul de Excelenţă ia fost decernat istoricului Neagu Djuvara.

Premiul Lux Mundi i-a revebit artistului vizual Dan Perjovschi.

Premiul ”In memoriam Iosif Sava” i-a fost acordat pianistei Raluca Știrbăț.

Credit foto: Alexandru Dolea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *