Că artiștii sunt influențați de literatură nu e nici o noutate, cu atât mai mult în epoca noastră, în care, după părerea unor autori precum Tom Wolfe, „picturile și alte lucrări există doar ca să ilustreze textul” (în The Painting Word).
N-o fi chiar așa, însă excepție de la regula mai sus amintită nu face nici David Hockney, un artist pop britanic ce făcea vâlvă încă de prin anii ’60 și care în 2011 a fost declarat, în urma unui sondaj, cel mai influent artist britanic din toate timpurile.
Îndrăgostit de cărți încă de pe vremea când era copil – perioadă în care devora cărțile, indiferent de gen (majoritatea împrumutate de la bibliotecă, în modesta lui familie neexistând prea multe), începând cu Biggles (serie de cărți de aventuri scrise de W.E Johns), cărțile surorilor Brontë, poveștile fraților Grimm (pe care avea să le ilustreze mai târziu într-un stil cu totul original) și până la cărțile lui Dickens -, David Hockney (astăzi în vârstă de 80 de ani) s-a lăsat călăuzit de sunetul cuvintelor, nu doar în viața de zi cu zi, ci și în arta pe care a creat-o.
Lista scriitorilor preferați avea să crească în timp, printre aceștia numărându-se Blake, Flaubert, Proust, Lawrence Durrel. Însă primul care l-a influențat în arta sa a fost poetul Walt Whitman, pe care a început să-l citescă pe când era student la Royal College of Art din Londra. În gravura Myself and My Heroes, realizată în 1961, poetul lui favorit este înfățișat ca o figură înconjurată de un halou, alături de alte două reprezentându-I pe Hockney și Gandhi, și însoțit de cuvintele „For the dear love of comrades”. În nenumărate picturi, de asemenea, folosește cuvinte din poemele poetului american sau face pur și simplu aluzie, prin imaginea în sine, la opera lui (ex: We Two Boys Together Clinging, lucrare în care se simte, spre exemplu, influența lui Dubuffet, pe care-l admira foarte tare).
Hockney ajunsese chiar să folosească un fel de cod Whitman, mai cu seamă în jurnalul său personal, și asta din dorința de a-și camufla sentimentele pe care le avea pentru un soldat, Peter Doyle (folosind scheme gen 1=A, 2=B).
Astfel de scheme apar și în picturi precum Doll Boy, unde figura 3.18 se traduce prin CR (Cliff Richard) sau Adhesiveness, în care numerele 4.8 și 23.23 semnifică David Hockney și Walt Whitman. Să nu uităm că la acea vreme, începutul anilor ’60, relațiile homosexuale erau ilegale. În ciuda acestui fapt, Hockney a riscat enorm făcându-și vizibile, chiar și prin astfel de imagini codificate, căutările de identitate sexuală. În contextul unei scene artistice „macho”, care respingea culorile „pretty”, găsindu-le prea feminine, Hockney picta în cele mai intense nuanțe de roz, albastru, violet – adevărate „statement”-uri în suportul lui pentru libertatea sexuală.
Pozia lui Whitman, și mai târziu cea a lui CP Cavafy (despre care va spune că „e puțin cam demodată, nu descrie niciodată sexul”), l-au ajutat să-și înțeleagă homosexualitatea și să comunice despre ea.
John Rechy, al cărui roman City of Nights a fost publicat în 1963 – anul în care Hockney a vizitat pentru prima dată Los Angeles, de care s-a îndrăgostit realmente și în care a trăit mulți ani -, este un alt scriitor care l-a fascinat prin teme (cea mai frecventă fiind cultura gay din Los Angeles) și scriitură.
Nu întâmplător, așadar, în multe dintre picturile lui, mai cu seamă cele reprezentând duble portrete – temă care-i dă șansa să examineze relațiile dintre personaje – sunt reprezenate cărți. Într-o pictură, un bărbat ușor aplecat citește ceva dintr-o carte, în alta, un teanc de cărți stă așezat lângă un pian; un băiat ține strâns la piept o cărticică gri, niște rafturi pline cu cărți îmbracă peretele unei camere. Hockney este unul dintre artiștii care insistă foarte mult pe detalii din viața personală, ceea ce îl diferențiază de mulți artiști pop. Așa se explică de ce cărțile atât de dragi lui țin companie multor personaje, dar și de ce majoritatea scenelor descriu viața domestică, cu ceea ce e reprezentativ pentru artist sau pentru prietenii lui.
Un împătimit al artei clasice și moderne – îi adoră pe Picasso, Van Gogh, Hogarth, Caravaggio, Monet, Claude Lorrain –, dar și al tehnologiei de ultimă oră, Hockney a experimentat în pictură, gravură, litografie, fotografie, în lucrările din ultimii ani folosind tehnici executate cu ajutorul imprimantei, al iPhone-ului sau iPad-ului.
Că sunt alb-negru sau explodând de culoare, că sunt simple, precum ilustrațiile la poveștile fraților Grimm sau picturile gen More Felled Trees on Woldgate, că sunt halucinante precum cele din seria de piscine din Los Angeles sau enigmatice ca multele lui portrete, lucrările lui Hockney transmit o energie aparte, și culmea, oricât de însingurate și melancolice sunt personajele lui, simți cum pâlpâie în ele viața.
surse foto: provokr.com, pinterest.com, advocate.com,
