Jorge Luis Borges își pierduse demut vederea când, în anii ’60, avea să scrie mai multe poeme dedicate tangoului, muzica lui de suflet, și chiar să colaboreze cu celebrul Astor Piazzolla la crearea unor memorabile milongas, precum Jancinto Chiclana.
Despre tango, care l-a pasionat cu adevărat, Borges a scris și eseuri, a susținut și conferințe, așa cum sunt cele din 1965, din Buenos Aires, patru dintre acestea urmând să fie publicate, pentru prima dată, la o editură din Spania, sub numele El Tango.
„Despre tango putem dezbate și am tot dezbătut, dar acesta încă mai cuprinde, ca tot ce e plin de sinceritate, un secret” – Jorge Luis Borges.
În lipsa manuscrisului original, care s-a pierdut, materialul ce stă la baza cărții este o înregistare audio realizată cu ajutorului unui magnetofon. Înregistrarea, care a trecut prin mai multe peripeții și căreia Maria Kodama, văduva lui Borges, i-a certificat autenticitatea în urmă cu trei ani, conține, conform publicației El Pais, pe lângă părerile critice ale poetului despre acest gen muzical (despre care spunea că a cunoscut apogeul între 1910 și 1914), și cântece interpretate de Borges.
Surse foto: cultura.elpais.com, huffingtonpost.com, savagesaints.blogspot.ro
Cred că Jorge Luis Borges fost-a un monden şi continuă să fie ca şi Oscar Wilde, un dandy care frecventează saloanele literare, care nu priveşte în jur la cei pe care-i întâlneşte. Când îşi pierde vederea de abia atunci încearcă să-i cunoască, ceea ce schimbă faţa lumii, dintr-una a rahatului pe băţ într-una magică: tango hiperbolizat, cuţit la carâmb prea ridicat în slăvi şi pasiuni mercantile mascate de gelozii meschine.
IATĂ UN MARE SCRIITOR, CUMPĂTAT ÎN TIMIDITATEA LUI!