ilustratie ana predus - cartea in vacanta

Prima zi are întotdeauna ceva straniu, ceva constructiv-distructiv. De parcă ar fi începutul sfârșitului lumii, în notă optimistă. Sau un sfârșit al lumii cunoscute, în notă excentrică.

(I)

Editor: Tot ce fac, fac singur. Statul, AFCN, ICR, Primărie, instituții specializate – moft. Dacă vreau, mâine să public ceva, să fac un festival, să lansez, să promovez, mi se spune: „De ce nu ai venit în aprilie?” „Păi, în aprilie nu aveam nici textele, nici oamenii!” „A, reveniți anul următor!” Și știi ce? Apelez întotdeauna la particulari, oameni care câștigă bine, care nu au grija zilei de mâine. Da, dar, știi, nici nu citesc nimic. Însă îmi spun: „Știi ce? Ia banii ăștia și fă ce vrei!” Ce să vreau? Vreau literatură română. Vreau autori. Vreau să fie citiți. Cei care au bani nu citesc, iar cei care citesc n-au bani. Mă uit în jur și mă apucă amokul. 4 debuturi? WTF? Am să mor cu ei de gât.

Editor: Dragă, e bine. Anul ăsta am reușit să dublăm producția. Uite, ți-o recomand pe doamna… care are lansare vineri, la ora trei. Uite-l și pe managerul nostru. Un tip fain. A fost profesor universitar, acum e manager.

Educatoare: Copii, cine nu e cuminte nu intră la Bookfest!

Editor: „Cum stăm?” Casieră (fată bună la toate): „Una din șase.” Editor: „Ce una, ce șase?” Fata bună la toate: „O revistă din șase vândute.”

Editor: „2500 de lei opt metri? Și vrei să fac profit?” „De ce nu vinzi cu 10% peste rabatul comercial?” „Păi, nu vînd mai mult de 300 de cărți.” „Ori cinci lei?” „Da, la asta nu m-am gîndit.”

Scriitor: În 1988, o editură din Cehia mi-a tradus și publicat cartea. Editura noastră nu a prins de veste, că aș fi primit 12%, coroane exprimate în lei, la cursul zilei. Adică zero. M-am dus la D. R. Popescu și am cerut un pașaport. Pentru Cehia, nu e uita așa la mine! M-am urcat cu nevasta în tren și am coborât acolo. Domne, mă înțelegi? Am coborât în Occident. Era unt. Era bere. Era lumină. Beculețele străluceau în tot orașul, de Crăciun. Ne-am făcut cruce (cu limba) și am început să cumpărăm. Ce? Orice. Editura cehă mi-a dat 30.000 de coroane. Alături de noi era o casă pe care scria 36. Am aflat că e un magazin, nu chiar o casă. Am intrat, de curiozitate. „Ce 36?” am întrebat. „36 de brânzeturi, în fiecare zi, minimum.” „Puneți-ne așa: câte două din fiecare sortiment mic și câte jumătate de kilogram din orice roată.” „Aoleu!” „Da, dar nu s-a terminat. Am găsit curcan. Curcan întreg. Și m-am gândit la fetele mele, pe care le lăsasem în București, în frig, cu un frigider sfrijit. 12 kile de curcan.”

Lansare: Robert Numaiștiucum, Cercetașii. „Cei care au citit această carte au devenit exploratori sau cosmonauți.” Copiii își îndeamnă părinții să ia două-trei exemplare. Ce de cosmonauți! Ce de exploratori!

Scriitoare către scriitor, în trecere către lansare: Vasile! Te-am citit! Mișto! Și tu știi că nu laud pe nimeni!

Bookshake: „Pot să iau o bere?” „Da.” „Dar pentru prieteni?” „Nu.”

Pavilionul Israelului (invitat oficial): Să înfigem stick-ul în televizor, e un film… (pauză) Nu se vede. (pauză) Să restartăm televizorul. (pauză) Nu merge. (pauză) Ce fișier e? (pauză) PPSX. (pauză) Aha, dar televizorul nu știe Power Point, că nu e calculator. (pauză) A!

Scriitoare: Cum, domne, numai Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici și Pleșu? Da’ de ce?

La deschiderea oficială, doi tineri: „Cine-s ăștia care taie panglica?” „O birocrată și un birocrat.”

Adolescentă, 14-15 ani, încântată: Oh my God, there are so many books!

Un copil la editură: Au venit pisicile războinice?

Un domn: Ăștia stau prost cu serviciile la târg!

La local: „Aveți Staropramen?” „Ce să avem?”

[Din numărul 2 Bookshake – poate fi descărcat de aici]

stand bookshake

(II)

Printre standuri trece vorba

Pavilionul Israelului

Matei Martin a vrut să ia un interviu unui „băiat” de la securitatea pavilionului. Oana Gruenwald, însă, a propus să furăm ceva de la pavilion, să vedem ce se întâmplă. Oare ziarele de scandal vor titra SENZAȚIONAL! SE FURĂ LA STANDUL INVITAȚILOR? M-am oferit să fur eu, să vedem ce se-ntâmplă, dar cu condiția să mă apere când mi-o pune cătușile. Oana s-a uitat lung la mine. „Dar chiar speri să scapi cu viață?”

Paralela 45

Călin Vlasie, despre colecția nou inaugurată, Opera poetică: „Bătrâne, pariez pe poezie. Lumea zice că-s nebun că am tras 1.500 de exemplare din fiecare (Adrian Alui Gheorghe, Emil Hurezeanu, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu și Aurel Pantea). Nu, nu-s. Știi ce s-a întâmplat cu cele două saituri pe care le-am lansat? QPoem și qPROZA? Au urcat, în numai câteva luni, la nivelul celor mai importante edituri din România. Am peste 2000 de poetice și peste 150 de proză. Oamenii scriu. Sunt interesați. Deci citesc, îi citesc și pe alții, dacă nu din dragoste, măcar din curiozitate profesională. Așa că, dacă lansez și mențin seria la cel mai înalt standard, dacă o împachetez și o despachetez bine, voi vinde poezie. Na.”

Polirom

Silviu Lupescu: „La mine totul e bine. Dar nu e bine. Domne, au fost anul trecut două traduceri geniale, neincluse în selecția USR pentru premii. Grele, dar fundamentale. Paul Celan, în traducerea lui George State. E nebunie să traduci Celan. Iar cealaltă traducere e Ezra Pound, în versiunile lui Mircea Ivănescu şi ale lui Radu Vancu. Despre ce vorbim? Despre alegeri? Mai bine nu.”

Impresar

Simona Kessler: „Hai, mă. Ce bârfe? Pe vremea în care mai exista Academia Cațavencu v-am pățit pățania lui Beigbeder. A venit în plină glorie, l-am plimbat ca pe sfintele moaște. Seara s-a dus într-un club și a cerut… am voie să spun în ziar ce a cerut? Mai bine nu spun. A scos banu’ gros din buzunar și traficantul i-a adus. Apoi s-a făcut nevăzut. Ei bine, era sare. Acum? Nu există bârfe. Poate mi le spui tu.”

Autor
Nora Iuga: „Nu mă sili să spun un lucru deștept! A, ba da! Să știi că sunt Ca motorul unui Ford din 1931. Mulțumit?”

Scrise de vizitatori la standul Bookshake

Vin la Bookfest și Gaudeamus de mulți ani, pentru achiziție de cărți din ofertele editorilor prezenți. Pentru organizatori, manageri etc. ar fi vreo 2–3 probleme de reglat:

1) Parcarea e prea departe de „locul faptei” și tragem de sacoșele cu cărți de facem potecă în asfalt; cred că cei care vin cu delegație pentru achiziție de carte ar trebui să fie lăsați să parcheze în imediata proximitate a pavilionului.

2) Sunt necesare mai multe locuri de stat jos și de odihnit picioarele, de exemplu la Gaudeamus: în cupola centrală lipsesc cu desăvârșire locurile prietenoase pentru cei obosiți sau cu chef de lectură la fața locului – de aceea au devenit scările cele mai populare locuri.

3) Apropos de locuri prietenoase: unde mai sunt berăriile d’antant?! Unde ne e berea de răcorit sufletu’ și mintea vara?! N-are rost să ne mai întrebăm unde e vinul românesc când ai nevoie de el, în noiembrie dai cu turu’ și nu găsești nimicuța prin zonă. Cartea fără vin e un chin! Am zis!

(Ștefan din Constanța)

[Din numărul 3 Bookshake – poate fi descărcat de aici]

vizitatori la bookshake

De unde sare iepurele literar

Cristian Fulaș: Eu+casa de marcat = love. Definiția fericirii.

Urșii polari sunt la târg. Nu, nu în cărțile cu poze. Ăsta e numele de cod al băieților cu walkie-talkie și pistol.

Meir Shalev: „Când am auzit povestea porumbeilor călători care se întorceau la tânărul dresor, pentru că o femeie romantică le dădea drumul, numai ca să îl vadă, mi-am zis că niciodată n-aș fi fost în stare să inventez o astfel de poveste.”

Humanitas, ora 19,30. Takumi se prezintă, în fața a șapte camere de luat vederi: „Acesta e un cuțit Sakai Takaiki, vechi de 400 de ani, din oțel… smkgmdfghtkng…”

Matei Martin, RRC: „Mi-ai stricat șusta. Pentru că ai devoalat că vreau să fac interviu cu chief of security de la israelieni. Ai publicat. Și ei citesc. Citesc tot sau li se traduce tot.”

Anonim: „E nașpa că o librărie se transformă într-un magazin de suveniruri.”

Un comesean: „Mai întreabă-l mâine dimineață!”
Alt comesean: „Eu l-am văzut pe Silviu Lupescu (Polirom) intrând.”
Alt comesean: „Și a mai ieșit?”
Ultimul comesean: „Uite-l!”

Bedros Horansangian: „Generale, nu te băga. Ah, te-ai băgat? Ești mâncat!”

Ioan Groșan: „Ce bine scrie! Și are doar paișpe ani? Aha, are deja șaișpe? Foarte interesant.”

Marin Mălaicu-Hondrari: „Eu am văzut doi atașați culturali iranieni intrând acolo. Știi și tu ce sunt atașații. Nu știi? Haide, mă!”

Denisa Comănescu (Humanitas): „De unde pot să fac rost de o sticlă de vin bun pentru invitați? N-au decât bere!
— De la standul Humanitas. Alături.
— Și unde e standul Humanitas?”

Ana Toma: „Cele mai importante bârfe? Demisia lui Cosmin Perța de la Tracus Arte și p… lui Țupa.”
Prieten: „Hai, că nu-i chiar așa importantă!”

Ana Nicolau (Nemira): „Acum doi ani, exact ca acum. Am închis standul la ora opt și ne-am dus la J’ai bistro. Vasile Ernu, Marius Chivu, care punea muzică. Am dansat până la 6 dimineața. La șase, Marius își ia hăinuța, se caută în buzunare după chei. Și peste ce dă? Peste două rățuște de plastic. Cineva îi luase haina. L-am luat acasă, i-am dat un tricou foarte decoltat. A doua zi, de fapt, doar peste câteva ore, țîrrr, telefonul. Vasile Ernu: „Ana, am luat haina altuia, era identică cu a mea, dar am găsit niște chei. Ce mă fac, aveam niște rățuște pentru Sașa!” Zic: „Le-am găsit, dar doarme.”

Scrise de vizitatori la standul Bookshake

Parcă am trecut în Țara de dincolo de Oglindă, și aerul e mai altfel aici… Oamenii – mai relaxați și zâmbitori – nu aleargă ca pe străzi, shopping-ul de carte e totuși diferit, presupune și timp răbdător, și concentrarea atenției pe subiectele țintă, autori sau cărți sau evenimente. Da, există și locuri privilegiate pentru cei puțin care (mai) citesc. Bookfest Rules!

[Din numărul 4 al Bookshake – poate fi descărcat integral de aici]

stand bookshake 2

Zile și nopți la târg

Daniel Cristea Enache a lansat o carte. Atât. Prietenii știu de ce.

Silviu Lupescu:„ Andrei Oișteanu are public, da. Nu te uita că Românii și sexul, da’ de la Narcotice în cultura română, de la Imaginea evreului în cultura română. Are, domne, public. E bun.”

Gil Hovav: „Somonul gătit la mașina de spălat vase e chestia care îi place fiică-sii. De regulă, gătesc chestia asta când vin oameni plicticoși. N-au despre ce vorbi, așa au despre ce vorbi. Dar… hm…”

Riri Manor și Varujan Vosganian au lansat, împreună.

Lucian Dan Teodorovici: „În 2001, aveam o carte dată la All(fa), Circul nostru vă prezintă. Mă angajasem taman atunci la Polirom. A aflat Lupescu și a venit ca o furtună: „Cum adică? Tu publici la concurență? Gata! Până aici. I-am dat un telefon lui Augustin Frățilă. Hai, mă, c-o fi, c-o păți. S-a supărat și așa am debutat la Polirom. După un an, am discutat cu Gusti. M-a iertat. A înțeles. E anormal să lucrezi la o editură și să publici altundeva. E o contradicție în termeni. De aia, acum, când citesc ceva bun, vreau, mort, copt, să public aici.”

Mamă (cu copil): „Andrei, nu pot să-ți iau numai cărți cu pisici. Avem deja trei motani acasă! Nu vrei cartea asta cu râme?”

Pe o bancă tristă, în brațele (sau, mă rog, în poala) unei femei frumoase care nu poate fi descoperită decât pe Feisbuc, doarme și visează poetul Miki Vieru. În somn, i-a pupat cotul.

Moderator la Editura Vinea: „În fond, motivul pisicilor este unul filosofic.”
Spectatoare: „Asta cred și motanii mei.”

Claudia Fitcoschi: „M-am pozat cu Agopian și a venit Iaru și mi-a reproșat. M-am pozat cu Eli Bădică și a venit Iaru și mi-a reproșat, M-am pozat cu Marta Petreu și a venit Iaru și m-a certat. Azi noapte mi-a zis că sunt lostriță, iar Agopian a citat din Voiculesu. Azi miam făcut selfie și cu Iaru, dar nu a zis nimic. Ce să mai fac?”

— Acum 20 de ani mi-am înființat trupa folk.
— Așa bătrân ești?
— Scuze, acum 25.

Alexandra Mihalcea: „Tata a fost cea mai bună cărămidă-n cap.”

stand bookshake 3

Frigiderul de la Bookshake: „Cum? Vasile Ernu a dăruit masa cu trei beri? El? Să vie și să spună cum m-a implorat să îl cinstesc eu cu trei Staropramen! A, să nu-l uit nici pe Iaru. Ăsta m-a devalizat și nu m-a lăudat niciodată!”

Mașina de cafea: „Alături e Florescu, cafegiul, împreună cu Vali Florescu. Să nu mă tulburi, că suntem în plină întrecere. Liniște. Se pregătește Juantorena la 2,47. Știi că nu a sărit niciodată? OK, lasă-mă să mă pregătesc!”

Fata de la localul de peste drum: „Eu vă cunosc de undeva… De la ING… Pensia suplimentară… Acum opt ani… În septembrie… 200 de lei pe lună… Aha, cinci mici, cartofi și castraveți… Altceva? Cum o mai duceți?”

[Din numărul 5 al Bookshake – poate fi descărcat integral de aici]


Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul s-a găsit la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde a fost distribuit gratuit participanților. Articolele pot fi citite și online pe bookaholic.ro.

Ilustrație: Ana Preduș

Fotografii de aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *