Pe la mijlocul verii care a trecut se întâmpla în mediul online ceva agitație creatoare în jurul unui nume familiar din copilăria oricui: Harap Alb, pe care niște băieți cu imaginație s-au gândit să îl ridice la rangul de erou de benzi desenate.
Cei trei, pe care vi-i prezentăm îndată, nu s-au mulțumit însă să îl scoată pe Harap Alb din cutia de carton din pod și să-l scuture de praf, apoi să-i ardă și o palmă prietenească după ceafă ca să-i aducă aminte că e în secolul 21 (H.A. s-a născut în 1877). Adică nu s-au gândit să pună pur și simplu povestea lui Creangă sub forma unei reviste de bandă desenată și gata, ci au văzut lucrurile în perspectivă… și retrospectivă și i-au zis proiectului Harap Alb continuă.
Revista se va ocupa timp de vreo trei numere cu povestea lui Creangă, apoi va apărea noțiunea de sequel. În paralel cu povestea lui Harap Alb, avem și… să le spunem prequel-uri. Spre exemplu chiar din numărul 1 aflăm povestea lui Miron, zis și Gerilă, pentru că autorii benzii desenate au simțit că personajele astea mitologice au nevoie de o viață a lor, înainte și după momentul în care i-a surprins Creangă.
Echipa care face revista e un fel de Miorița, așa cum bine punctează Mihai, inițiatorul proiectului: unu-i Moldovan (Andrei – doar cu numele, altfel e din Ardeal); unu-i Ungurean(u Octav, care e din București), și altu-i Mihai Ionașcu, care strică un pic Miorița asta ad hoc, nefiind vrâncean, ci din Mangalia.
Mihai e scenaristul poveștii, Octav face storyboard-ul, iar Andrei desenează. Harap Alb e fericit de atenție și de costumația nouă care îl transformă din crăișorul cam naiv, în ițari și cu cușmuliță pe ureche, într-un luptător mai prezentabil de benzi desenate: blond cu pletele în vânt, musculos, bine îmbrăcat și înarmat până în dinți.
Revista a apărut pe piață de vreo săptămână, iar aseară am fost invitați la o simpatică petrecere de lansare, care a avut loc la Sala Voievodală a Hanului Manuc, o alegere cum nu se putea mai bună pentru a reintroduce în societate pe acest erou atemporal. Pe lângă spațiul care avea un pronunțat iz domnesc, atmosfera au întregit-o doi halebardieri care păzeau intrarea și patru cavaleri care s-au luptat cu săbiile pe viață și pe moarte. Am aflat apoi pe scurt povestea din spatele poveștii, cum a început revista și cum a ajuns în doar 3 luni la 26.000 de fani pe Facebook.
Harap Alb se uită cam invidios la atenția acordată ieri lui Mihai, pentru că lui nu îi lua nimeni nici un interviu, fiind prezent doar în varianta 2D. Vom încerca să rectificăm noi în curând această chestiune 😉
Trăgând concluzia că avem nevoie încă de povești (apropo, revista nu e chiar pentru copii), că avem și în România consumatori pentru revistele de benzi desenate care până de curând nu erau decât străine, și că avem nevoie și de mitologie locală veche* adusă în epoca modernă de un povestaș iscusit, vă poftim să cumpărați revista Harap Alb continuă și să îi urmăriți povestea în lunile ce urmează.
P.S. Pe Octav Ungureanu îl știți poate deja din propriile lui benzi desenate, Smoking Cool Cat, și o să vă amuze cu siguranță spin off-ul făcut de el la scena cu sălățile din Gradina Ursului (toate cadrele poveștii aici)
Linkuri utile:
www.harapalbcontinua.ro/unde-o-gasesc – pentru rețeaua de distribuție
www.harapalbcontinua.ro/istorie – istoria desenată a lui Harap Alb
shop.harapalbcontinua.ro – de aici îți faci abonament
www.facebook.com/revistaharapalbcontinua – aici le zici că îți place
ro.wikisource.org/wiki/Povestea_lui_Harap-Alb – aici citești povestea originală, dacă oi fi uitat-o
*în ceea ce privește localizarea poveștii, se poate totuși obiecta că Harap Alb nu e neapărat o creație originală “crengiană” sau că, admițând că a fost culeasă din popor, sunt șanse mari să existe ecouri similare și în poveștile altor popoare. Dar despre asta zilele următoare, când ne-am propus o analiză pe text: Harap Alb e pe punctul de a fi disecat, să afle toată lumea din ce aluat a fost plămădit de Creangă.
