Designer celebru francez, Philipe Starck (cel care a fost angajat pentru a realiza designul apartamentului lui Francois Mitterand) este şi un mare pasionat de literatură, aşa că atunci când Gilles Vanderpooten, jurnalist şi coautor al mai multor cărţi, cu diverse personalităţi (Guy Bedos, Stéphane Hessel, Danielle Mitterrand etc.), i-a propus să scoată o carte (Impresii de aiurea) care să pornească de la o serie de discuţii dintre cei doi, a fost în aceeaşi măsură atras de idee, dar şi înspăimântat, întrebându-se dacă este în stare sau dacă merită ca o conversaţie să fie pusă pe hârtie.
A acceptat pentru că nu-i plac abordările negativiste şi pentru că, în definitiv, ceea ce spune, chiar dacă nu este o bucată de literatură propriu-zisă, este autentic. „Sunt doar un reprezentat al speciei umane căruia i-au fost, la un moment dat, puse nişte întrebări şi care încearcă să dea răspunsuri, dar unele sincere.”
De ce ar merita citite părerile despre viaţă ale unui designer, oricât de celebru ar fi el? Pentru că sunt spirituale, de multe ori neaşteptate, oferind o perspectivă proaspătă asupra unor principii sau idei împământenite, şi pentru că întorsăturile de frază capătă adesea nuanţă literară. Deşi spune că din păcate nu o să poată scrie niciodată o carte de literatură, lui Philippe Starck i-a ieşit, în schimb, o carte de eseistică foarte coerent structurată.
La naştere, fiecare dintre noi semnează un contract cu specia, cu ţara, oraşul, prietenii, familia, cu sine însuşi şi cu civilizaţia, ba chiar cu universul. Prin acest contract ne asumăm angajamente şi rezultate. Să exişti e o mare cinste. Nu e gratis. Trebuie să trudeşti toată viaţa pentru a verifica dacă ai fost corect în acest schimb.
Conversaţiile dintre cei doi ating o arie extrem de variată de subiecte, pornind de la iubire, religie, politică, artă şi ajungând la estetică şi subversiune. Fără să încerce să fie „politically correct”, Philippe Starck vorbeşte deschis despre orice, direct şi fără menajamente. Nu se fereşte de paradoxuri sau de contradicţii, pentru că, în definitiv, aceasta este natura umană, iar a accepta paradoxul ţine de o anume maturitate a detaşării.
Nu vă lăsaţi înşelaţi de modul în care Philippe Starck începe discuţia: pe un teren „sigur”, cel al iubirii, despre care consideră că este forţa care atrage toate calităţile umane fundamentale. Mai târziu, atingând alte subiecte, va fi mai incisiv, dar pentru început, mi se pare că Philippe Starck marchează toate punctele clasice ale subiectului iubire: sentiment fundamental, manifestat în toată deplinătatea sa în condiţia maternităţii; deplânge apoi faptul că mulţi oameni, astăzi, au uitat că mai pot iubi, iar asta ţine de materialismul tot mai accentuat.
Surprinzător poate, deşi este la subiectul „iubire”, Philippe Starck face o digresiune în care vorbeşte despre o consecinţă a materialismului, şi anume… folosirea limbii engleze ca limbă universală, în detrimentul francezei, de exemplu, care este „o limbă suficient de subtilă pentru abstractizări” (da, aici Philippe Starck nu scapă nici el de complexul tipic franţuzesc al pierderii „întâietăţii”).
Concepţia mea despre viaţă poate fi ilustrată prin imaginea unui om cu o lanternă care păşeşte în noapte, prin beznă totală. Nu există decât ceea ce e luminat de lanternă. O mulţime de lucruri ajung în bătaia luminii, dar, de îndată ce nu mai sunt luminate, încetează să mai existe. Acesta este unul dintre motivele pentru care muncesc exagerat de mult. Căci muncesc prea mult, produc prea mult, şi asta cu preţul vieţii. Voi muri fără să fi avut o viaţă, deoarece îmi voi fi petrecut-o încercând cu disperare să dovedesc că trăiesc.
La capitolul religie, Philippe Starck iese însă din tiparele standard şi susţine că este absurd să te axezi pe ideea existenţei unei lumi mai bune, mai frumoase, ce se află dincolo de noi. „Ţine de domeniul prostiei, al comodităţii”, adaugă el, şi „e jalnic să nu înţelegem că noi am inventat conceptul de Dumnezeu”. Deşi crescut într-un mediu religios, Philippe Starck nu vede religia aşa cum este ea acceptată în majoritatea culturilor: ca supunere în faţa unei forţe oarbe, necunoscute, tot de noi inventate pentru a o folosi ca o supapă.
O carte-eseu, care de multe ori mi s-a părut a trece graniţa înspre literatura autobiografică, Impresii de aiurea este o perspectivă subiectivă asupra vieţii, dar cred că fiecare cititor se poate recunoaşte măcar în unele aspecte. Deşi nu se consideră un mare iubitor al vieţii, pe care o vede ca pe o organizare de materie ce nu ni se dezvăluie niciodată în totalitatea sa, Philippe Starck promovează în acelaşi timp un stil de viaţă angajat, responsabil şi, în primul rând, altruist.
Philippe Starck, Impresii de aiurea, traducere de Alina Marc Ciulacu, Editura Publica, 2013.
Cartea poate fi comandată din librăria online Cărturești, la prețul de 28 lei. Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere în librăria online Cărturești.
