Bookaholic

Îl văd. Într-un colţ al camerei, cu spatele la mine, înfulecă nemilos din Gellu Naum – Opere I. „Dumnezeule, o să termine volumul înainte să apuc să ajung la el!”. Dar să-l iau de coadă şi să-l arunc în stradă? Să-l omor, nici gând. E totuşi o fiinţă vie, chiar dacă e un şoarece. O să treacă la proză, acum se înfige în ea, stai numai să vezi. Deodată, ca şi cum ar fi simţit că îl privesc, se întoarce şi se uită ţintă la mine. „Bună seara!”, îmi spune, „mă iertaţi, nu am ştiut că sunteţi acasă. Eu sunt Firmin, cred că m-am lăcomit în seara aceasta”. Îmi arată, cu o privire vinovată, către primul raft din bibliotecă de unde lipseau toate cărţile. Toate volumele de Cărtărescu, înghiţite, unul după altul.

„Te rog să nu te superi pe mine”, mă tutuieşte brusc. „De două zile mă hrănesc numai cu reviste literare. Deşi gustoase, nu-mi ajung nici pe-o măsea”. Înainte să mă dumiresc, înainte să înţeleg că în sufrageria mea se află chiar Firmin înfulecând nesătul din bibliotecă, pe cel de-al doilea raft zăresc, cu aceeaşi uimire, ceea ce nu poate fi descris decât ca un Ionesco… în miniatură. Se plimbă agale privindu-şi propriile cărţi. „Ce copertă, monsieur!”, exclamă. Înmărmuresc. Firmin mai era cum mai era, încă mă puteam convinge că mi se pare că îmi vorbeşte un şoarece, dar pentru Ionesco nu mai aveam nicio scuză.

„Comme c’est curieux, comme c’est bizarre, et quelle coïncidence, toate cărţile mele în aceeaşi bibliotecă. Şi la nişte dimensiuni care le fac imposibil de deschis sau de citit. Mă rog, mofturi, de parcă mai poţi şti ce vrea azi cititorul de la tine…”.

Nu îndrăznesc să-l întrerup. Să-i spun că se află, deodată, în biblioteca mea şi nu în vreo librărie. Că marginea pe care se plimbă (în pericol oricând să cadă) e o bucată de lemn lăcuit şi nicidecum Boulevard du Montparnasse. Dar n-am cum! Se întoarce şi priveşte din nou cărţile de aproape două ori cât el: „Comme c’est bizarre!”.

Johnny Walker?! Johnny Walker, cu un picior în aer, se iveşte direct de pe raftul unde-am înghesuit toate cărţile lui Haruki Murakami. Personajul acesta pasager şi totuşi uimitor şi-a făcut apariţia acolo unde era cel mai firesc să apară. Dacă s-ar fi ivit de jos, unde îmi ţin cărţile de filozofie, ar fi fost cel puţin ciudat. Dar aşa, evident, l-am recunoscut din prima. Nu m-ar mira să apară, pe acelaşi raft, o pisică vorbitoare şi să înceapă să se audă vreo bucată de jazz. Dumnezeule, să apară chiar Murakami! Neclintită, aştept. Nimic, se pare că va trebui să mă mulţumesc cu Johnny Walker. Nu se poate să fi apărut întâmplător totuşi! Ce se întâmplă cu biblioteca mea?

                                                                  Sursa foto

„L-am terminat pe Beckett! Să mă ierţi!”. Firmin se uită la mine spăşit, în timp ce mestecă o ultimă bucată din Integrala prozei scurte. „Te menţii destul de suplu”, îmi vine să-i spun, „în ciuda faptului că-mi mănânci toţi greoii din bibliotecă”. Nu ştiu însă dacă să deschid gura să spun ceva. Mă tem că magia la care asist s-ar putea să dispară.

Totuşi, pentru că nu vreau ca Firmin să plece, îndrăznesc să-i şoptesc că nu-i nimic, voi cumpăra alte ediţii. „Cartonate să fie!”, îmi spune în timp ce mustăţile par să caute un nou volum numai bun de înghiţit.

O zăresc. Demnă, impresionantă, aşa cum am cunoscut-o din fotografii. „Să ştii că tot ceea ce faci are un sens”, îmi spune. „Şi trebuie să crezi în asta”. Ştiu că nu mai e nimeni lângă mine, că femeia care a scris atât de mult despre condiţia femeii în societate mi se adresează mie, că cea care a încercat să explice lucruri pe care noi nu le-am rezolvat nici astăzi îmi vorbeşte ca şi cum nu e nimic mai firesc decât asta. O privesc şi îi mulţumesc. Uit de Firmin, uit de posibilitatea ca Murakami să se ivească dintre rafturi.

„Interesantă colecţie. Deşi peste zece ani o să se schimbe considerabil, vei vedea. Dar, cum spuneam, eşti pe drumul cel bun”. Apuc doar să-i mulţumesc înainte să dispară între Timpul regăsit şi Swann.

„Cred că poţi considera că de acum viaţa ta va fi cu totul alta fiindcă tocmai te-am lăsat fără poezie”. De data aceasta, e Firmin. Nu numai că i-am recunoscut din prima secundă vocea, dar ştiam că urma să descopăr că mi-a mai eliberat încă un raft din bibliotecă.

„Şiii… pentru că tot a venit vorba, aveai cam mult teatru. Vişniec nu mai e, să nu-l mai cauţi. Dar cu ocazia asta îţi prinde bine să ieşi pe afară, să vezi piesele jucate, până la urmă le-ai citit, trebuie să se mai bucure şi alţii de ele”.

„Sau să le digere după cum se cuvine”, îi răspund cu îndrăzneală de data aceasta. „Spune-mi, dragă Firmin, nu te temi vreodată, amestecându-le aşa, că o să ţi se facă rău? Mi-e cunoscută pofta ta de lectură, însă această foame, văzută îndeaproape, mă depăşeşte”.

„Înveţi, cu timpul, ce-ţi alină durerile de burtă şi ce nu. Când eram încă tânăr – cred că ştii că m-am născut într-o librărie – mâncam, într-adevăr, cam tot ce-mi pica în mână. Sub lăbuţe, mă rog. Şi mi se făcea destul de des rău. Abia mai târziu am învăţat cum să disting cărţile care provoacă indigestie de cele care mă ţin sătul zile întregi. Azi mi se face greaţă şi numai dacă mă uit la o anumită copertă”.

Fin cititor, îmi spun. Aş vrea să am şi eu uneori un astfel de radar, poate că Firmin m-ar putea ajuta. Îmi dau seama însă că nu e genul de prieten pe care să-l iei cu tine la cumpărat de cărţi. Ţi-ar înjumătăţi prada înainte să ajungi la casă. Şi le-ai plăti pe toate, evident. Cum să le explici că ai în geantă un şoarece de bibliotecă, mâncător de cărţi?

Şi totuşi, n-ar fi rău. Din când în când, plimbându-ne amândoi printre rafturi, i-aş mai arunca discret câte o bucăţică de hârtie glossy. Acestea sunt deserturile lui, chiar dacă prea mult zahăr nu-i face bine. „Ai destul aer acolo?”, l-aş mai întreba, în vreme ce, ieşind amândoi din librărie, i-aş îndesa în braţe, cu grijă să nu-l strivesc şi ştiind că-i fac o bucurie, o reeditare a poeziilor lui Mircea Ivănescu.

Imaginea principală: personajul Firmin de pe coperta cărții Firmin, Aventurile unei vieți subterane, de Sam Savage, ediția din colecția „Top 10+” a Editurii Polirom, traducere din limba engleză și note de Vali Florescu, 2014