La editurile mari, celebre, cu un oarecare buget de promovare și cu standuri vizibile, se oprește toată lumea prima dată. Ne-am gândit, așadar, să facem un tur al editurilor mici, cu cărți faine, ceea ce chiar vă dorim și vouă.

Am găsit cărțile de la Casa de Editură Max Blecher, destul de ascunse, alături de cele de la Tracus Arte (pavilion C2), cu care împart rafturile. La Max Blecher găsiți mai ales poezie, selectată de ochiul atent și talentat al lui Claudiu Komartin. Puteți pleca acasă cu Când nu mai e aer, de Radu Andriescu, cu Lolita32, de Livia Ștefan, Dilectica urșilor, de Radu Nițescu, Într-o zi nu ne vom mai recunoaşte, de Alexandru Potcoavă sau cu numărul 1 (17) / 2016 al excelentei reviste “Poesis internațional”. Dintre cele ceva mai vechi, nu uitați de Frânghia înflorită, de Radu Vancu, Dmitri: uite viața, de Dmitri Miticov sau de aparenta naturalețe a vieții, de T.S. Khasis.

De la Tracus Arte, neapărat luați Operele lui Cristian Popescu, cu Poemele lui Matei Vișniec, cu Operele esențiale ale lui Max Blecher și nu uitați de cărțile de poezie semnate Angela Marinescu sau Mariana Marin. Insistăm.

Alte două edituri care împart standul, de data aceasta unul mult mai mic, sunt Hecate și frACtalia (pavilion C4). La frACTalia, editură lansată spre finalul anului trecut, a apărut reeditarea cărții fractalia, de Șerban Foarță, precum și alte cărți faine de autori români contemporani, cum ar fi Retrovizor, de Răzvan Pricop, Cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea sau Casele vor uita, de Liviu G. Stan.

Hecate este o editură cu o selecție tare interesantă, ce trece prin feminism, transgender și atinge tot felul de subiecte așa zis “marginale” și sociale. De exemplu, găsim aici Trupuri subversive: o istorie secretă a femeilor și tatuajelor (foarte frumoasă!), Postumanul, de Roisi Braidotti,  Funny Boy, de Shyam Selvadurai sau Grafitti la feminin, un album superb cu peste 1200 de ilustrații.

La Casa de Pariuri Literare (pavilion C4) găsim, așa cum ne-am obșinuit, un număr impresionant de cărți faine, scrise de autori români, un pariu al “încăpățânatului” editor un cristian. Dintre noutăți, vă recomandăm Vorbesc în gând, cu voce tare, de Robert Șerban și Ca motorul unui Ford din 1931, de inegalabila Nora Iuga, pentru că suntem siguri că de aparițiile mai vechi v-ați lovit deja.

La Editura Casa Radio (pavilion C2), rafturile sunt pline cu mici bijuterii, înregistrări faine și cărți audio cu autori precum Mariana Marin, Mircea Ivănescu, Gellu Naum sau Leonid Dimov.

Când ajungi la Baroque Books (pavilion C1), observi în primul rânnd cât de bine arată cărțile, subperb ilustrate. De exemplu, cea despre Gaudi, tradusă de Radu Paraschivescu, Snobismul, de Adèle Van Reeth & Raphaël Enthoven, Iubește ploaia, iubește viața, de Dominique Loreau, în traducerea Svetlanei Cârstean sau Bizanț. O lume pierdută , ba chiar și cărțile de colorat pentru adulți (Pisi Antistres este doar una dintre ele!).

Mergeți, așadar, și la editurile mai mici, găsiți cărți minunate, rezultat al selecției, entuziasmului și muncii unor editori pasionați!


Citește numărul 3 complet aici

Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se găsește la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde este distribuit gratuit participanților. Articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.

Ilustrație: Ana Preduș

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *