Victor Gheorghiță este printre finaliștii concursului organizat împreună cu prietenii de la Cartepedia.
Care sunt cărțile esențiale, cele care te-au marcat?
Cărţile care m-au marcat sunt în mare parte cărţile care ne-au marcat pe toţi. Nu se poate face abstracţie de capodoperele literaturii universale. Cred că important este momentul în care îţi cade o carte în mână.
Ce citeai în copilărie?
O, în copilărie citeam cam tot ce prindeam, dar în principal cărţile cu aventuri. De fapt, sunt aventuri şi aventuri; de exemplu, Jules Verne nu s-a lipit niciodată de mine. Nici Robinson nu m-a cucerit. Dar stăteam de dimineaţă până seară cu Dumas, Karl May, capodopera Cireşarilor sau cărţile lui Ludovic Roman. Astea erau volume pe care le citeam şi le răsciteam, dar se mai întâmpla să mai prind câte una care să mă năucească. A fost aşa cu Captivi în Defileul Panterei, de un rus, a mai fost cu Băieţii din Strada Pal, de Molnar Ferenc, pe care, oricât o iubeam de mult, am dat-o la schimb cu Expediţia Kon – Tiki. Culmea e că nu îmi plăceau cărţile cu expediţii, dar era o replică, tot în Cireşarii, nu mai ştiu cine o spune, că „o să spui ca un membru al expediţiei Kon-Tiki când ţine în mînă peştele necunoscut: Aşa ceva nu există”. Şi eram foarte curios. Oricum, Băieţii din Strada Pal am găsit-o şi am cumpărat-o săptămâna trecută de la Obor. Fausta învinsă am citit-o la lumânare, că se lua curentul zilnic. Ultimul capitol din ultimul volum Old Surehand l-am citit într-a patra, dormind, şi l-am recitit dimineaţă pentru că nu mai ţineam minte nimic. Iar prima dată când am chiulit de la şcoală, a fost ca să termin Cei trei Mușchetari. Ah, şi Eu, bunica, Iliko şi Ilarion, la care râdeam, efectiv, pe burtă. Şi Vântul din lună, ce mi-a mai plăcut…
Ce cărți ai acum pe noptieră?
Se întâmplă uneori să prind vreun autor de care să mă îndrăgostesc a la longue şi să tot citesc din el (deşi, în general, citesc haotic şi sar de la scrisorile lui Brumaru la Philip Roth, de la Agopian la Voltaire). Primul a fost Cezar Patrescu. Ultimul, cel cu noptiera, este Julian Barnes. Acum mai am din el Anglia, Anglia. Lângă asta stă Viaţa unui om singur, de Adrian Marino, pe care am împrumutat-o de la un prieten. Am tot încercat să o citesc, dar este atât de tristă, de neagră şi de singură şi ea, încât nu ştiu dacă o să o duc la capăt (dar s-a mai întâmplat la fel şi cu altele, care m-au sedus până la urmă). Complotul împotriva Americii, de Philip Roth, pe care mi-am adus-o de la Galaţi. Mai am, asta mereu, Poeziile lui Brumaru în trei volume şi ale lui M. Ivănescu, volumul ăla gros de la Humanitas. Şi două numere din revista Lettre Internationale, pe care o citesc de la apariţie, de acum vreo 20 de ani.
Spune-ne un lucru pe care l-ai învățat dintr-o carte.
Mă gândesc mereu, nu mereu, dar des, la versurile lui Arghezi: Carte iubită, fără de folos,/ Tu nu răspunzi la nicio întrebare. Nu ştiu dacă am învăţat ceva din cărţi, dar ştiu că din cărţi ştiu ce nu am reuşit să învăţ. Am încercat să nu fiu ca Oblomov, şi sunt. Am încercat să nu mai iubesc ca Juan Pablo Castel, din Tunelul lui Sabato, şi mai iubesc (dar nu am omorât pe nimeni). Ca să răspund şi cu da, am învăţat din Jacques fatalistul că liber eşti sau nu, şi când crezi că eşti, nu eşti, şi când crezi că nu eşti, eşti. Şi am mai învăţat din trei, patru pagini din Pluta de piatră, de Saramago, că dacă cinci oameni şi un câine urmează să urce într-o maşină, în urma tuturor combinaţiilor posibile de cine urcă în faţă şi cine în spate, cine în stânga şi cine în dreapta, când doi dintre ei se iubesc, vor ajunge în maşină unul lângă altul.
Care a fost cel mai fain/ potrivit moment când ai recomandat cărți cuiva și care a fost reacția?
Predam acum 10 ani, sau 11, sau 12, la a IX-a C, Iţic Ştrul dezertor, nuvela lui Rebreanu, care nu interesa pe mai nimeni. Eu mă dădeam de ceasul morţii la catedră şi am avut inspiraţia să fac o paralelă cu Cititorul, de Bernhard Schlink (de care ştiam de unde? Din Lettre Internationale). Au devenit mai atenţi, i-am prins, cum s-ar spune, şi, după peroraţia mea, foarte încântaţi, mi-au spus că vor să o citească şi ei, mai mulţi. Nu aveam cartea, așa că am plecat pe la toate librăriile din Galaţi să o caut. Am găsit-o pe seară, lângă o librărie cât o cameră, chiar de lângă liceu :). A doua zi m-am dus cu ea la liceu, cartea a trecut pe la mai mulţi care au citit-o. Şi acum patru, cinci ani, când ecranizarea a luat Oscar, m-a sunat o elevă (din Carrefour sau din Franţa, sau dintr-un Carrefour din Franţa, nu mai ştiu) să-mi spună încântată că vedeţi, domn profesor (dar eu nu mai sunt profesor, ăla cu a IX-a C a fost ultimul în învăţământ), filmul a luat Oscar, dar noi am citit cartea!
Dacă te-ai “muta” într-o carte, care ar fi aceea? Și de ce?
Dacă ar fi să mă mut într-o carte, m-aş muta în Turnul sinucigaşilor, de Nick Hornby, ca să fiu sigur că o să trăiesc mult şi uneori fericit. Sau în Eleganţa ariciului, ca să ştiu că, chiar dacă mori, poţi muri fericit. Sau în Don Quijote, pentru că am toate defectele lui, dar nu şi calităţile (dar în Don Quijote, eu aş vrea să fiu vântul, să nu mai bat). Sau în Cireşarii, Tic sau în Cosmos, de Gombrowicz, nu ştiu de ce, dar trebuia să spun ceva şi de romanul ăsta, absolut excepțional, pe care îl citesc, de când l-am descoperit, cel puţin o dată pe an.
Care sunt cele cinci cărți pe care le-ai face cadou?
Cărţile pe care aş dori să le fac cadou sunt multe. Ca să răspund întrebării o să spun Inima inimii, de Antonio Lobo Antunes, În cafeneaua tinereţii pierdute, de Patrick Modiano, Fahrenheit 451, de Ray Bradbury, Umbra vântului, de Carlos Ruiz Zafon şi L-am servit pe regele Angliei, de Bohumil Hrabal.
