Bookaholic

După romanul O hologramă pentru rege, scris de Dave Eggers şi tradus la noi în 2016, s-a făcut şi un film în care rolul principal îi revine lui Tom Hanks. Scriitorul Dave Eggers şi-a luat avântul în lumea literară odată cu Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor, finalistă la Premiul Pulitzer şi aleasă drept cartea anului de mai multe publicaţii recunoscute. A lucrat la scenariul filmului Where the Wild Things are împreună cu Spike Jonze, fiind şi autorul romanului The Wild Things, inspirat de povestea originală pentru copii, scrisă de Maurice Sendak. Este cofondatorul proiectului 826 Valencia, o organizaţie non-profit dedicată copiilor şi tinerilor care vor să-şi îmbunătăţească abilităţile care ţin de scris. A înfiinţat, totodată, şi ScholarMatch, un program care reuneşte persoane care vor să sprijine educaţia cu studenţi care au nevoie de fonduri pentru taxele de învăţământ.

For the English version of the interview, please click here.

Aduci laolaltă teme sociale, desenezi, prin scris, o hartă a subiectelor arzătoare pe care ar trebui să le rezolvăm. Ce aspecte importante crezi că vei reuni în viitorul apropiat?

Chiar acum Statele Unite sunt în întregime preocupate de Trump şi de nebunia sa. Se produce foarte puţină muncă. Ţine ţara într-o stare permanentă de anxietate şi de nelinişte, iar asta face ca orice muncă de tip creativ să fie dificilă. Istoria va arăta că în ultimele 18 luni, precum şi în viitorul care se întrezăreşte, prea puţin s-a putut gândi în profunzime, fiindcă trăim fiecare clipă la un nivel crescut de indignare.

Faci o cercetare variată în funcţie de cartea pe care o scrii. În ce moment ţi-ai dat seama că ai adunat suficientă informaţie pentru Alan, personajul principal din O hologramă pentru rege?

Mi-am luat notiţe pentru Alan multă vreme – aproximativ trei ani. Mă gândeam la ce s-a ales de cei din generaţia sa şi cu istoricul său – oamenii care au condus, sau cel puţin au fost complici, la declinul manufacturii în Statele Unite (şi în multe alte ţări). Apoi, într-o zi, un prieten de-al meu s-a întors din Arabia Saudită şi mi-a povestit despre Oraşul Economic al Regelui Abdullah. Mi s-a părut că acela era locul perfect în care să-l situez pe Alan. Se rătăcise în viaţă şi voiam ca el să se regăsească într-un deşert al său propriu, atât la figurat, cât şi ad litteram. Aşa că am mers în Jeddah şi în adevăratul Oraş Economic al Regelui Abdullah şi am găsit fiecare părticică atât de suprarealistă pe cât sperasem. Şi saudiţii pe care i-am întâlnit acolo au fost foarte calzi şi primitori, aşa că dincolo de negocierile de afaceri ale lui Alan, există şi componenta aceea esenţială, culturală şi umană. Vedem Arabia Saudită ca pe un loc misterios şi de nepătruns, dar pe urmă mergi acolo şi, în zece mii de feluri, nu e deloc diferit. Oamenii sunt oameni. Asta nu serveşte drept scuză pentru felurile nenumărate în care acolo femeile sunt lipsite de drepturi, dar chiar şi atunci, acelea multe pe care le-am întâlnit erau vigilente şi luptau pentru mai multe drepturi – în acelaşi fel în care o fac pe tot globul. M-am întors inspirat şi cu mulţi prieteni noi.

În urmă cu câţiva ani, într-un interviu pentru New Statesman în ceea ce priveşte criteriile de publicare la McSweeney’s, ai spus că te aflai la momentul acela „în căutarea unor scrieri cu adevărat bune şi vechi”. Consideri că astăzi, ca cititori şi ca oameni, ne aflăm de asemenea în căutarea unor principii şi valori mai vechi şi mai puternice?

Oamenii vor fi mereu nesătui de adevăr şi ca adevărul să li se spună lor direct. Mai ales când vine vorba de funcţionarea lumii reale, suntem confruntaţi cu atât de multă dezinformare şi duble înţelesuri, încât atunci când descoperim orice poveşti care ne spun adevărul fără confuzie răspundem cu o mare destindere şi recunoştinţă.

Printre atât de multe proiecte de care te ocupi şi pe care le dezvolţi, eşti cunoscut şi ca un apărător al cuvântului tipărit. După părerea ta, câştigăm bătălia cuvântului tipărit?

Da. În urmă cu aproape zece ani, exista această panică generală că e-book-urile vor transforma cartea tipărită în ceva învechit. Asta nu s-a întâmplat. Unii oameni citesc e-book-uri, dar mult mai mulţi citesc în continuare cărţi tipărite şi se pare că acel raport, de 25/75, se va menţine. În Statele Unite există mai multe librării independente faţă de câte erau acum cincisprezece ani. A fost incredibil de încurajator. Oamenii vor iubi întotdeauna lucrurile frumoase şi, dacă facem cărţi frumoase în interior şi la exterior, nu vor deveni niciodată învechite.

Într-un interviu pentru The Telegraph, discutând despre lectura cărţilor în copilărie, ai spus că „e ca şi cum cimentul e încă ud când ai vârsta aceea; orice fel de semn mic poate deveni permanent”. Din acel punct de vedere, mai are încă literatura grijă şi de adulţi?

Mai are. Încă nu există un dispozitiv mai bun de livrare pentru crearea empatiei. Avem o serie numită Voice of Witness care adună mărturii orale ale victimelor unor crize privind drepturile omului. Mulţi dintre naratori sunt refugiaţi şi sunt convins că dacă am reuşi să-l facem pe Trump să citească măcar o istorisire de la una dintre persoane, şi-ar schimba definitiv atitudinea faţă de refugiaţi. Dar el nu citeşte. Cei care nu citesc nu pot avea viziuni schimbate sau puse sub semnul întrebării, iar inimile lor sunt închise definitiv în faţa vreunui sentiment nou.

În The Circle, tehnologia SeeChange acţionează ca o eventuală entitate morală. Pe măsură ce ţinem pasul cu noile tehnologii, devenim orbi faţă de ceea ce trebuie să schimbăm la noi înşine?

Întrebarea pe care o găsesc fascinantă e în ce măsură supravegherea – supravegherea pe care o acceptăm de bună voie – ne face mai buni. Suntem filmaţi tot timpul, în magazine, pe străzi, în şcoli şi taxiuri, întotdeauna cu scopul de a preveni infracţiunea şi pentru a-i trage pe oameni la răspundere. Există cei care ar extinde-o fără limită, în ideea de a desăvârşi comportamentul uman. Dacă suntem supravegheaţi permanent – chiar şi cu e-mail-urile noastre, chiar şi acasă – nu ne-am comporta mai bine? Cu o supraveghere consimţită de 24 de ore, n-am putea deveni perfecţi? Este desigur o idee terifiantă care ar transforma omenirea pentru totdeauna, dar aş afirma că un segment mare din populaţie ar considera-o binevenită.

Cum consideri că procesul de a scrie o carte s-a schimbat de-a lungul anilor? De la Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor până la, să spunem, O hologramă pentru rege?

Procesul e diferit pentru fiecare carte în parte, sincer. Nu devine niciodată mai uşor şi nu e niciodată la fel.

Au existat temeri pe care simţi că le-ai depăşit de-a lungul carierei şi experienţei tale ca scriitor, jurnalist şi editor?

Există frici zi de zi. Fiecare carte, fiecare proiect este un risc. Consider că lucrul esenţial este să ne amintim că în curând vom fi pulbere pe o planetă făcută din pulbere, plutind într-un univers căruia îi suntem în întregime indiferenţi. Aşa că nu ne putem lua fricile prea în serios. Sunt la fel de importante ca o scamă. Ceea ce trebuie luat în serios este cum să micşorăm fricile altora. Dacă viaţa are însemnătate, şi cred că are, iese cel mai bine la iveală când îndulcim suferinţele semenilor noştri.

Ce anume face ca toate proiectele şi programele tale să fie atât de eficiente şi într-o continuă dezvoltare?

Totul ţine de a aduce oamenii potriviţi. Avem multe organizaţii şi sunt toate conduse de oameni străluciţi care fac munca pe care eu n-aş putea s-o fac niciodată. Nu sunt eficient, sunt fără de speranţă când vine vorba de matematică şi sunt un manager teribil pentru oameni. Dar cei care conduc organizaţiile, de la 826 Valencia până la ScholarMatch şi Voice of Witness, sunt cu adevărat minunaţi şi sunt norocos că pot sta de partea audienţei şi-i pot aplauda.

Ai planuri noi pentru 826 Valencia, astfel încât să se dezvolte şi mai mult?

Anul acesta vor fi înfiinţate două centre noi, în Minneapolis şi în New Orleans. Creştem tot timpul şi, în era lui Trump, nevoia pentru serviciile noastre va creşte cu atât mai mult. Scopul nostru este să ne asigurăm că familiile de imigranţi se simt binevenite şi copiii lor reuşesc la şcoală. Vom fi foarte ocupaţi în aceşti ani câţiva ani care urmează.

Interviu realizat cu sprijinul Editurii Humanitas.

Credit imagine principală: Michelle Quint