Vorbește suav, gesticuleaz blajin, dar pe scenă este ca un vulcan. Ioana Anastastia Anton povestește despre pasiunea sa pentru teatru, corelată cu pasiunea pentru literatură. Pe tânăra actriță, Ioana Anastasia Anton, o vedem în spectacolele Teatrului Odeon, Teatrului Bulandra, Teatrului de Comedie, dar și la Godot Cafeteatru în proiecte independente Bella și cavalerul fără nume și SC. IMPRO SRL.
Textul este al autorului, indicațiile și conceptul îi aparțin regizorului, ce este al actorului?
Faptul că reușește prin text și prin indicațiile regizorului să ajungă la un numitor comun. Eu cred foarte mult că un actor trebuie să încerce să descopere universul regizorului . Mie asta mi se pare foarte frumos că poți să fii „folosit”, că poți să ajungi în mintea lui și să descoperi prin el și ceva despre tine. Cred că aici e miza mare, să reușești ca actor să redai, ceea ce cineva a vrut să redea prin tine.
De cine depinde reluarea unui spectacol?
Cred că de directorul unui teatru.
E mai bine să ai un proiect independent din acest punct de vedere?
E complicat și cu proiectele independente. Sunt puține spații în care poți să joci. Toată lumea vrea să joace, ceea ce e foarte bine. Toată lumea are dreptul să joace, ceea ce e normal. Din punctul de vedere al frecvenței spectacolelor, Teatrul Odeon merge perfect. Scoate premiere și le joacă, nu renunță la spectacole, are unele care se joacă de zeci de ani. Cu teatrul independent e greu și o să fie greu mulți ani de acum încolo. Observ că tot mai mulți actori, nu neaparat foarte tineri, intră în spectacole independente și, mai mult decât atât, sunt foarte entuziasmați de acest mod de a lucra. Te ocupi de repetiții, de spațiu, de bani. Se nasc multe prietenii așa. Eu sper ca în 10-15 ani să se deschidă măcar 5-8 spații în care să se facă teatru. Teatru bun.
Cum ești înainte de spectacol?
Înainte de spectacol sunt destul de liniștită, vin cu 2 ore înainte la teatru. Apoi mă joc.
Suferința este un element cheie al creativității artistice?
Eu nu cred că este fals să spunem că artistul, actorul, pictorul, scriitorul, designerul, spunei cum vrei, lucrează cu sensibilitatea lui și întotdeauna își pune oglinda în față. Tot timpul caută să spună adevărul despre el și asa, cand vrei sa rascolesti in tine, lucrurile pot căpăta o dimensiune un pic mai mare, depinde de fiecare cum reușește să se descurce cu sine. E greu să te „vezi” în fiecare zi. Nu e cel mai ușor lucru.
Ce adevăruri vrei să descoperi prin meseria ta?
Să știi că sunt adevăruri pe care nu ți le propui să le scoți la lumină. Să lucrezi cu adevărul tău e ceva ce ar trebui să facă orice om indiferent de meseria pe care și-o alege. Cred că majoritatea oamenilor asta caută și asta își doresc. Bineînțeles că sunt oameni care fug de ei și se ascund sub foarte multe măști, dar dacă faci asta, în final riști să te pierzi pe tine. Nu-mi propun decât să „fiu” acolo și să văd ce se întâmplă. Să știi că nu sunt foarte multe momentele în care țintești la fix și descoperi ceva unic. Sunt seri în care ai spectacol și pleci acasă cu aceleași întrebări sau chiar cu și mai multe întrebări. Puține sunt serile în care spui „Mamă, ce bun și talentat am fost!”
Cu ce carte te-am surprins la tine?
„Teatrul”, de David Mamet.
Ce tip de literatură preferi?
Sunt un om care a citit foarte multă literatură clasică în liceu și asta mi-a deschis apetitul pentru citit. Acum îmi place să descopăr literatura contemporană. Sunt un „reader”.
Ce citeai din literatura clasică – Shakespeare sau nu avea legătură cu teatru?
Citeam Tolstoi, Dostoievski, Balzac, Cehov, Shakespeare. Mama îmi punea în mână carte după carte.
Când ai jucat în Livada de vișini și în Ivanov, cum ai revăzut textele?
Am jucat în prima și ultima lui piesă.
Te gândeai vreodată că o să le joci?
Nu, niciodată.
Cum a venit vestea că le vei juca?
Dupa ce am dat audiția, am așteptat răspunsul și m-am bucurat foarte tare.
Am citit undeva că Cehov și-a denumit piesele drept comedii.
Viața e comedie în esență.
