Maria Surducan este ilustrator de carte, autor de bandă desenată şi grafic designer. A terminat facultatea, dar și masterul, la Universitatea de Artă şi Design de la Cluj. A ilustrat, printre altele, Pentru ce mergem la operă?, de Tiberiu Soare, volum publicat de Fundația Calea Victoriei, și Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de Petre Ispirescu, tipărită de Editura Vellant. Prima ei carte, scrisă și ilustrată, a fost David și puiul de întuneric (Editura Benefica, 2012). Cea de-a doua, pretextul pentru întâlnirea noastră și interviul de față, se numește Prâslea cel voinic și merele de aur și a fost reeditată de curând de Editura Vellant

Prâslea cel voinic și merele de aur este un roman grafic absolut minunat, care te trage cu totul într-o poveste atipică, un basm care îmbină, cu succes, elementele clasice cu cele moderne. Sursele de inspirație ale autoarei sunt trei poveşti culese de Petre Ispirescu care urmează firul narativ al poveştilor în care elementul central este mărul de aur: Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur, Pasărea măiastră şi Lupul cel năzdrăzvan. Nu vă mai spun decât atât: este musai s-o aveți în bibliotecă :).

Cu Maria Surducan m-am întâlnit la București, la puțin timp după lansarea romanului ei grafic, în spațiul primitor și cald de la Cărturești Verona. M-am bucurat tare mult de întâlnirea cu ea, o ilustratoare și o povestitoare extraordinară. Am vorbit, cu precădere, despre Prâslea cel voinic și merele de aur, despre provocările pe care le-a întâmpinat, alegerile pe care le-a făcut, atât la nivel narativ, cât și vizual, ce a presupus documentarea pentru această carte, dar și multe, multe altele. După conversația cu Maria Surducan, mi-am dat seama că-mi place tare mult lumea BD-ului, așa că s-ar putea să mă găsiți mai des în ea :).

 

Am văzut că și sora ta, Ileana Surducan, a studiat Artele la Cluj. Talentul în a ilustra este o genă care circulă în familie?

Nu știu în ce măsură l-aș descrie ca talent, eu cred că este, mai degrabă, dorință și multă muncă. Pe drumul ăsta pe noi ne-au ghidat cărțile pe care le-am descoperit în copilărie și bucuria pe care ne-au dat-o ele. La un moment dat, ne-am dat seama că am putea face și noi ceva, că am putea să regizăm și noi, pentru alții, o astfel de experiență. Cumva, dorința aceasta a noastră a fost cea care ne-a ghidat pe drumul Artelor. Bandă desenată ne-am decis destul de târziu că vrem să facem, abia spre ultimul an de facultate, tocmai pentru că, de fapt, nouă ne place să spunem povești. Întâmplător, știm să desenăm mai bine decât să cântăm, de exemplu, și atunci acesta este mediul în care ne exprimăm cel mai bine.

Înțeleg, din alte interviuri, că desenezi de când te știi. Nu te-a descurajat nimeni la început, nu ți s-a spus că nu vei ajunge departe cu desenul? Știi tu, vechiul clișeu cu artele.

Dimpotrivă. Părinții noștri sunt amândoi fizicieni și au fost atât de entuziasmați de ceea ce făceam noi, ne-au încurajat atât de mult, încât nu ne-am pus niciodată problema că am putea face altceva. Știu că lucrările noastre ajungeau foarte repede pe pereți, aveam mereu expoziții în casă cu ce-am lucrat noi. Așa că, pentru că ei ne-au luat foarte tare în serios, și noi ne-am luat foarte tare în serios.

În fiecare dintre ilustrațiile tale am simțit pasiunea ta în spate. Și talentul, chiar dacă nu crezi în el. Cu toate acestea, care ar fi motivul pentru care ai renunța la desenat?

Pot să mă gândesc la un scenariu în care să lucrez într-o echipă, pe scenariu, și în care să nu fiu eu desenatorul. Dar nu pot să-mi închipui niciun scenariu în care n-aș spune povești. Pot să-mi imaginez c-aș fi un om care s-ar retrage în spate și ar fi invizibil, de exemplu la realizarea unui film, dar tot ceea ce aș face ar fi legat de narațiune.

Praslea cel voinic si merele de aur

Care a fost cea mai dificilă scenă din Prâslea cel voinic și merele de aur de desenat? Dar cea care ți-a provocat cel mai mult imaginația? Dar cel mai greu de conturat personaj?

A fost foarte dificil să desenez punctul culminant al poveștii. Și acum, spoiler alert, momentul în care frații mai răi îl ucid pe Prâslea. Nu știam cum aș putea regiza imaginea astfel încât să fie și de impact, dar și să nu cadă în soluții ieftine, cu sânge pe pereți, o violență dintr-asta gratuită. La final, am ajuns la o soluție bună, în care personajele sunt reprezentate în siluetă, pe fundalul unui apus de soare. Avem o dimensiune simbolică, dar se și întrezărește ce se întâmplă.

Cât despre imaginație, a fost foarte interesant să desenez mașinăriile lui Negru Împărat, care sunt jumătate mecanice, jumătate magice. Momentul cel mai interesant, la care am lucrat cel mai mult, a fost cel al apei vii și al apei moarte, cel în care trebuia să le reprezint, împreună cu descântecul, în acțiune.

Iar Ileana, prințesa, a fost cel mai greu de conturat personaj. Și asta pentru că mi se pare că este foarte greu să construiești un personaj feminin. Clișeele și motivele inițiale nu ne mai sunt suficiente. Motivul prințesei care nu are niciun fel de prieten, nu vorbește cu nimeni, așteaptă la capătul lumii, primul bărbat pe care-l vede este alesul ei, nu este unul care mai funcționează. Nu poți să-l prezinți așa. Trebuie să aibă personalitate. În același timp, nici prințesa războinică nu mi se pare o soluție bună. Prin fire, eu nu mă definesc ca fiind războinică. Și atunci cum aș putea să creez un personaj feminin care să semene cu mine, să prezinte ideile mele, dar fără să fie un feminin agresiv? Soluția a fost inspirația din Marie Curie. Am o prințesă chimist, să spunem. Contribuie activ la crearea poveștii, intuiește cumva direcția pe care curge firul narativ și se face utilă în punctul culminant al acțiunii.

Chiar așa, Ileana capătă atributele unei Marie Curie, Negru Împărat pe cele ale unui Nikola Tesla ș.a.m.d. Cum ți-a venit ideea să presari astfel de ingrediente?

Pentru că eu am întâlnit poveștile în copilărie, am rămas cu o fascinație pentru narativitate. În momentul în care am descoperit la școală istoria, am fost uimită: erau povești pe bune. Iar pentru că părinții mei sunt fizicieni, am avut acces la literatura de specialitate: am citit biografiile lui Edison, Tesla, etc., și mi se păreau niște personalități extraordinare. După aceea, când am aflat despre Marie Curie, care a luat două Premii Nobel într-un moment în care femeile nu primeau Nobel, și care a avut niște descoperiri minunate, într-o inconștiență totală, fără să ia seama la primejdiile la care se expunea, mi s-a părut, iarăși, un personaj la granița cu povestea. Așa că a fost, cumva, un salt firesc. Există o explicație în țesătura poveștii, așadar, care nu este vizibilă la suprafață.

Nu numai că ilustrezi cărți, dar și scrii. Cum este cazul romanului grafic Prâslea cel voinic și merele de aur, iar, în trecut, David și puiul de întuneric. Spune-ne cum te-ai hotărât să rescrii Prâslea… .

A fost un context: se lansa platforma Creștem idei și fetele au venit la mine și m-au întrebat dacă n-aș vrea să propun primul proiect al platformei. Atunci m-am gândit și, după ceva timp, mi-a venit în minte Pomul cu mere de aur. În jurul acestuia a început să se țeasă povestea. În momentul acela, am pus stop, mi-am zis că am citit undeva poveștile acelea. Așa c-am mers pe firul acesta al amintirii și l-am redescoperit pe Petre Ispirescu – cumva, am făcut drumul invers.

Praslea cel voinic Maria Surducan

Apropo de crowdfunding. Cartea a apărut, anul trecut, cu ajutorul celor de pe platforma Creștem idei, în 300 de exemplare. Cum a ajuns să fie republicată la Vellant?

Vellant a fost foarte interesat de proiect încă de la început. De altfel, a susținut și campania de crowdfunding. După ce s-au epuizat cele 300 de exemplare, primeam mailuri de la oameni care mă întrebau unde găsesc cartea. Și-atunci, în ideea că exista această cerere, cei de la Vellant au spus că sunt dispuși s-o reediteze. Am fost foarte bucuroasă, pentru mine este doar începutul unui proiect de lungă durată. În fanteziile mele, seria aceasta ar trebui să continue, ei ar trebui să i se adauge alte volume, nu cu aceleași personaje neapărat, dar musai în aceeași lume.

Cum se leagă lucrurile! Sar la o altă întrebare pe care o aveam pregătită pentru mai târziu. Prâslea (Petru) și Ileana pleacă în lume la sfârșitul cărții. Numai bine pentru volumul al doilea, mai ales că au rămas multe întrebări fără răspuns. Putem spera la o continuare?

Da, eu sper la o continuare. Acum încerc să văd cum ar putea curge volumul al doilea. Mi-ar plăcea să trecem prin nunta ca-n povești. Pe de altă parte, sunt conștientă că Prâslea a murit și a înviat, nu-mi dau seama acum ce-ar mai putea să i se întâmple, mai grozav de-atât. Caut momentan. Astea sunt provocările unui scenariu.

Nu mai e nevoie să spun că mi-a plăcut la nebunie finalul cărții. Prâslea decide să nu se răzbune pe frații săi. De ce ai ales un final atât de atipic, fără să moralizezi?

Orice poveste are două părți: dimensiunea care curge și viziunea morală a autorului, țesătura poveștii, cea care construiește, de fapt, narațiunea. Cea din urmă nu-i bine să se vadă, urzeala nu este pentru dimensiunea care curge. În momentul în care personajele se ridică și-și declamă opțiunile morale, devine obositor și condescendent. Prefer ca cititorul să-și tragă singur concluziile, să judece el cum privește personajele și să decidă dacă deciziile lor sunt corecte sau nu. Prâslea, în urma tuturor experiențelor, își dă seama că, dacă s-ar răzbuna pe frații săi, nu ar face decât să se înscrie într-un cerc al violenței.

Mai ales că avea un trecut…

Da, exact.

M-a surprins să găsesc și elemente ale lumii contemporane în volum, cum ar fi roboții, pistoalele, exploziile, industrializarea, etc. De ce ai ales să „modernizezi” basmele? Nu ți-a fost teamă că părinții, să zicem, le-ar recepta greșit, că ar spune că ai stricat basmele?

Basmele nu sunt creații clasice, nu sunt făcute să se cristalizeze. Faptul că Petre Ispirescu le scrie bine și foarte curat nu înseamnă că acolo s-a terminat basmul. Basmul este făcut să fie repovestit mereu. E cumva fals să spui un basm ca acum două sute de ani. Inevitabil se vor strecura și elemente moderne. Ai două variante: să încerci să le elimini sau să le iei și să te joci cu ele cât de bine poți. Mi se pare mai interesantă ultima variantă.

Praslea cel voinic si merele de aur Pasarea maiastra

Citind și privind Prâslea… m-am trezit, la un moment dat, că, acolo unde erau pagini pline de desene, fără bulele cu replici, continuam, în gând, povestea, ajutându-mă de imagini. Să fie acesta scopul respectivelor pagini? Ai răbdare cu mine, te rog, sunt o începătoare într-ale BD-ului.

Ce mă fascinează pe mine la banda desenată este faptul că, spre deosebire de ilustrația de carte, e ca și când ți-ai face tu propriul film. Ți se dă pe mână o echipă de actori, o cameră, ai un scenariu, poți să faci ce vrei. Secretul este că, între cadre, cititorul va completa singur. De-asta nu-i nevoie nici să explici tot, nu-i necesară nici o morală sau să caracterizezi personajul ca fiind trist, cititorul vede și simte.

Momentul acesta în care ai încredere în cititor este cel care-ți dă aripi ție, ca autor de bandă desenată, dar și ca scriitor în general. Noi ne întâlnim la mijlocul drumului, fiecare vine cu bagajele lui, și nu încerci să-l forțezi pe celălalt să vadă lucrurile așa cum le vezi tu. Încerci doar să-i dai sugestii.

Apropo de asta, am observat o tehnică foarte interesantă pe care o folosești în poveste. Lupul îi povestește lui Prâslea ce s-ar putea întâmpla. M-ai păcălit, din nou: la sfârșitul poveștii, mi-am dat seama că toate acelea se întâmplaseră deja.

Da, este ca într-un film. Poți să ai flashback exact ca în cinema. Poți să te joci cum vrei. De exemplu, eu mă joc cu imaginile din frescele românești. Și-atunci, flashback-ul personajelor este reprezentat în stilul frescelor de Voroneț. Momentul în care ei își amintesc de tatăl lor, în imaginile care sunt proiectate pe peretele din spate, este, de fapt, reprezentat prin intermediul frescelor care povestesc aventurile tatălui. Acesta este un truc pe care l-am descoperit pentru prima dată în Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, o carte ilustrată la Editura Vellant, în colecția „Pasărea măiastră”. Scena în care Făt-Frumos găsește armele tatălui său este reprezentată și pe perete, prin fresca în care tatăl este văzut în acțiune, călare pe cal, omorând balaurul.

PrasleaCelVoinic

Imagini succesive în detaliu, cum ar fi secvența prăpastiei unde, din nou, completam, în gând, cu adjective și adverbe potrivite benzilor desenate pe care le vedeam. Este o tehnică des folosită în banda desenată?

Cred că e prima dată când aud lucrurile formulate așa și mă bucur că se întâmplă. E o tehnică care, într-adevăr, se folosește în banda desenată, și care se apropie de cinematografie. Tu practic regizezi spațiul. Și încerci, prin această regie de spațiu, unde te folosești inclusiv de cromatică, să conduci cititorul și să-i induci emoția aceea. Nu e suficient să spui „Ileana este îndrăgostită de prinț”. Asta nu înseamnă nimic. Trebuie să arăți lucrul acesta, să-l creezi.

Ileana, Pasărea măiastră și Lupul rostesc, în momente cheie, un fel de incantații, redate vizual printr-un tip special de caractere. Recunosc că m-au pus în dificultate la un moment dat…

Ăsta era și scopul, nu era un limbaj destinat tuturor.

…deși am înțeles că ai vrut să marchezi folosirea unui tip de magie. Sunt câteva cuvinte pe care nu le-am priceput, oricât m-am străduit. Nu ți-a fost teamă că-ți vei agasa cititorii?

Acela este limbajul descântecelor și este destinat inițiaților. Textul funcționează foarte bine și dacă nu le pricepi deloc. E clar ce sunt. De asemenea, scriitura este scrisul arhaic românesc, sunt litere latine, modificate grafic, care seamănă cu cele chirilice, cele care apar pe icoane. La fiecare dintre cele trei personaje folosesc câte un stil diferit de literă.

Așadar, dacă textul este descifrat, foarte bine. Dacă nu, îmi asum acest risc.

Ileana este fiica știmei apelor. Ce înseamnă asta?

Știma apelor este un personaj fantastic. N-am să dezvălui foarte multe pentru că pregătesc acum o bandă desenată despre povestea părinților Ilenei, cum a cunoscut-o Negru Împărat pe știma apelor și care este, de fapt, istoria lui Negru Împărat. El oricum nu este neapărat un personaj negativ, are motivele sale pentru a face ceea ce face.

Praslea cel voinic si merele de aur Ileana vedere

Vedere cu Ileana, prințesa chimist

Ce a însemnat documentarea pentru o carte atât de complexă? Atât la nivelul poveștii, cât și al vizualului.

În principiu, documentarea este pe costum românesc. O strâng din liceu și este un subiect care-mi este foarte drag, vina este a lui Vali Munteanu, ilustratorul român care se joacă minunat cu costumul românesc. Preocuparea aceasta se leagă foarte tare cu istoria. La noi, câtă vreme turcii ne-au asuprit, se purtau costume otomane; când cineva ne elibera, nobilii se îmbrăcau după moda italiană. Tot costumul românesc de curte este, astfel, plin de mesaje. Cel popular este mult mai complex decât imaginea stereotipică pe care o avem cu zeghe, roșu, negru, roșu, negru și ie. Sunt lucruri foarte complexe, foarte frumoase, care cred că dau o mare bogăție vizuală în orice poveste le strecori.

Cât la nivelul poveștii, trecem de la Jung prin Voiculescu și prin o listă întreagă de autori care analizează basmele și vorbesc despre substratul lor, despre faptul că basmele nu erau povești pentru copii, ci o formă de terapie în care-i spuneai omului că este important să se lupte cu balaurii săi și să-și găsească sufletul la capăt. Basmele nu sunt despre un prinț care-și caută o prințesă, ci despre un suflet care se reîntregește. Asta mi se pare fascinant.

Ai un cititor în minte atunci când scrii sau desenezi?

Cu maximum de egoism, mă am pe mine în minte. Îmi place foarte mult de Shaun Tan, un ilustrator australian și care, întrebat dacă el scrie povești pentru copii, spunea: Explicați-mi și mie de unde obsesia asta cu copiii pe care-i vedem altfel decât pe adulți, niște omuleți mici și proști, eu nu eram un omuleț mic și prost și nici nu cunosc astfel de omuleți. Haideți să scriem povești pentru oameni și atunci se vor bucura și copiii, și adulții.

Prâslea… (un preview de zece pagini aici) este, clar, o carte minunată de dat în dar, unui adult sau unui copil. Ce altă carte de anul acesta, ilustrată, bandă desenată, etc., ai da cadou?

Mulțumesc!

Ne întoarcem la Shaun Tan care a scos o carte foarte frumoasă care se numește Regulile verii (The rules of summer) și care este o poveste pe jumătate spusă despre doi frați care au niște reguli arbitrare legate de cum trebuie să te bucuri de vară și de prietenie. E o carte în care cititorul este activ, el trebuie să-și completeze singur povestea, i se dă foarte puțin, dar imaginile sunt foarte fantastice și se leagă cumva dincolo de cuvinte, are de-a face cu lumea aceea stranie pe care o descoperi copil fiind, când totul în jurul tău e nou.

 

Imaginile din acest material au fost preluate de pe site-ul și blog-ul autoarei și au fost folosite cu acordul acesteia. 

Un comentariu
  1. Pingback: 10 cărți românești de dat în dar de Crăciun!!! | GLASUL ŞCOLII ''DR. PETRU ŞPAN ''

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *