raluca feher

Raluca Feher a scris o carte, America dezgolită de la brâu în jos pe numele ei, la a cărei lectură ne vine tuturor să ne luăm lumea în cap. La propriu. Raluca, deși ocupată să fie director de creație la Cap, a călătorit de colo-colo un an în America de Sud și s-a întors de acolo cu o mulțime de istorii haioase care s-au transformat într-o carte la care râzi până-ți dau lacrimile, dar care spune și multe alte povești în subtext, o carte scrisă cu mult nerv și cu multă ironie. Nu e o carte clasică de călătorii, ci notițele foarte literare ale unui om cu un spirit de observație extrem de ascuțit, cu un limbaj uneori tăios și cu o inventivitate lingvistică mereu plină de surprize surprize. Am întrebat-o pe Raluca Feher mai multe despre carte, despre cum a pelcat și cum s-a întors, despre cum a scris și despre cum este pentru un om dintr-o industrie atât de agitată ca advertising-ul să plece și să scrie.

De ce-ai plecat, viața de acasă ce-avea?

Pînă nu pleci, nu știi ce ai. Nu poți cântări, măsura, compara în lipsa unei referințe. Viața de acasă era bidimensională. Îi lipsea adâncimea. Și d-aia am plecat. Să găsesc dimensiunea pierdută a țării mele.

Toate hărțile sunt vii, spui. E ceva ce știai dinainte sau ceva ce ai descoperit în America de Sud?

Cînd ai termen de valabilitate mică la călătorit, nu ai timp de observație. America de Sud nu e prima destinație pentru mine. Am văzut o grămadă de locuri. Dar am început să adun detalii, să observ și să încep să formulez teoria asta a hărților vii după vreo 4-5 ani de scos nasul pe afară. La început eram bulimică. Înghesuiam muzee, biserici, parcuri. Ai fost acolo, ai văzut aia, ai gustat ailaltă, te-ai suit în celălalt? Era o presiune enormă să repar nedreptatea istorică de a începe să călătorești în afara țării la cît? La 23 de ani. Târziu. Numai în `97 mi-am permis să ies. Și mi-au trebuit vreo 4-5 ani să-mi potolesc foamea de bifat, să mă simt umblată și, cu burta plină, să încep să mă gîndesc și alfel la călătorii.

Ce te-au învățat oamenii de acolo? În general, cum te-au schimbat călătoriile?

Meseria se fură, nu se învață. Nu am învățat nimic activ. Dar fiind o colecționară asiduă de povești, încet, încet, mi-am altoit viața cu viețile altor oameni și, uite așa, am ajuns un soi de maică superioară din Dune, un cumul de experiențe, detalii, stări și emoții pe care le-am trăit prin alții. Sunt mai bătrână cu 400 de ani decât par. Felicită-mă. Spune-mi că mă țin bine.

Ce te-a făcut să-ți notezi în detaliu conversațiile cu oamenii, observațiile, întâmplările?

Lipsa memoriei. Hehehe. Asculți o conversație, se prinde ca un scaiete de tine și o transformi într-o poveste. Îți spui, uite ce poveste bună ar putea ieși, un scurt metraj, o nuvelă, ooo..Și atunci auzi altă conversație sau pur și simplu cineva în fața ta spune ceva extraordinar care-ți dă o palmă, te trezește din amorțeala mentală în care realizezi că erai. Și, ca un chelner care are 4 comenzi de cîte 12 feluri, simți că o să uiți ceva afară, că o să te dezamăgești pe tine dacă nu notezi. Deci ia telefonul sau caietul și scrie numele ăsta, cum mi-a zis argentinianul din Bariloche? Mi-a zis Bambina Bombon. S-a notat. Într-o zi o să scriu versuri pentru cântecul Bambina Bombon.

Raluca-Feher-coperta-1-1

Când și de ce te-ai hotărât să scrii cartea?

La propunerea unui fost coleg de la Capital care și-a deschis editură. El avea nevoie de titluri, m-a întrebat dacă am ceva la sertar. A citit blogul și m-a zorit să scriu ceva, repede, repede, era aprilie, pînă în mijlocul lui mai, să ieșim în iunie să prindă vilegiaturistu cartea să o ia la mare.

Mai scrisesei înainte? Ai ceva prin sertare? 

Mai am niște micro-povestiri care îmi plac foarte tare. Dar pe care nu am știut cui să le dau. Așa că stau în sertar, în continuare. Și desigur cele 7 caiete cu drumurile din Mongolia, Vietnam, Filipine, Japonia, Belize, Ecuador, Tanzania și ce-a mai fost.

Cum ai scris? Ușor, spontan, ai revenit asupra textului, ai reformulat, ai tăiat, schimbat? 

Majoritatea textelor din carte sunt posturi de pe blog pe care am încercat să le formulez pentru hârtie, să le împrietenesc cu tiparul. Sunt mai explicate, elaborate, mai puțin răpăite, grăbite, cu mult mai mult context. În blog mă ajutam de cârjele fotografiilor, în cartea nu mai am partea vizuală în jurul căreia centram textul în mediu digital. Am reformulat, am corectat, am schimbat. Și am adăugat. Există, zic eu, cam 25% din text complet nou. Care explică, plasează, orientează, descrie ceea ce am văzut.

Care-I povestea ta de printre rânduri?  

O întrebare pe care știam că o să mi-o pui. Dar la care nu știu ce să-ți răspund. Fiind printre rânduri, probabil nu e o poveste, ci mai multe. Toate put a dezamăgire, fugă, depresie, căutare, terapie prin călătorie.

Cum a fost trecerea de la blog la carte? Știai ce te așteaptă?

Nu. Nu am bănuit că o să fie atît de lină. Îți dai seama că realizez că a fost făcută pe fugă. Că e grăbită și poate un pic crudă la mijloc. Și d-aia sper, ca blondele, să am șansa să dreg textul. Să scot o tură mai completă. Și, desigur, să vin cu partea a doua.

Cum va fi partea a doua a cărții? Ai început să lucrezi la ea?

Nu am început. Dar mă apuc într-o săptămână de acum înainte. Va fi, zic eu, și mai pe acțiune decât prima. Cu punct culminant, cu epifanie, vrăjitorie, packed cu personaje stranii. Dacă prima a fost un 6,4 pe richter, a doua e un 8,2. Crește ritmul, cresc zilele pe drum, e mult mai accelerat spre..rămâne de văzut.

Cui se adresează cartea? Ai un “target” în minte, un cititor ideal?

Nu. Nu m-am gândit la cineva anume.  Nu m-am gândit să plac. Am sperat, dar nu m-am scremut să fiu altcineva. E drept că am reacționat la critici, ale celor care mă certau că scriu fără majuscule, semne de punctuație, că boram joycean textul. Stream of consciousness nu e apreciat pe aici sau nu mi-a ieșit mie bine. Am renunțat la tentativa mea de a inventa roata și sper că lumea a înțeles mai bine ce vreau să zic. Revenind, nu există ideal, doar cititor. Sau toți cititorii sunt ideali, pentru că citesc.

Ești om de publicitate. Cum se vede piața de carte din punct de vedere al comunicării? Cum vezi tu acum promovarea cărților/autorilor sau editurilor?

Hahahaha. Pământ. Praf și pulbere. Mi se pare dramatic să știu doar că Mihaela Rădulescu și Tudor Chirilă scriu cărți. Că în librării, în afară de domnii Cărtărescu, Liiceanu, Pleșu și, mai nou, Boia, rafturile cu autori români sunt niște tristeți colosale. Că art directionul coperților e jenant. Fonturi, grafică, nu mai vorbim de calitatea hârtiei și a cartonului, praf. Afișele de la lansări sunt niște rușini. Fața autorului, zbang, muște pe parbriz (vorba domnului Radu Paraschivescu), câteva cuvinte cu un font trist. Ura și la gară. Comparați secțiunea de cărți în limba engleză cu cea românească. Înmărmurești. Ți-e rușine. Mi-e rușine.

Ești într-o lume a deadline-urilor fixe și strânse, a nopților pierdute și a interminabilelor discuții cu clienții. Cum îți găsești timp să pleci?

Îl fur. America de Sud a fost o plecare lungă, discutată, anunțată. Dar, în general, mă strecor prin găurile din ciorapii plasă ai sistemului. Clienții, mulți dintre ei, au văzut că performanța nu presupune să dospești în ședințe interminabile. Colegii știu că sunt mereu pe internet, că pot să mă sune, că lucrurile se rezolvă, din punctul meu de vedere, rapid și eficient, fără să trebuiască să luăm prânzul împreună.

Poate fi cartea ta un exemplu de “uite că se poate, nu se oprește pământul și nu dă faliment firma dacă îmi iau un an lumea în cap” pentru cei îngropați în powerpoint-uri?

Hmmm, mă apucasem să răspund ceva și apoi am șters, pentru că începusem să vorbesc despre noroc și alte blablauri d-ălea de Oscar. Nu e niciun noroc. Așa cum spun pe manșeta cărții, am tras ca înecata 18 ani. Am muncit mult, mi-am făcut o reputație în meseria mea, adică aia de copywriter. 11 ani am făcut asta înainte să-mi iau câmpii. Astfel mi-a fost mult mai ușor să plec, să finanțez și să mă întorc să înnod firulețul fără prea mare osteneală. De afară se vede așa: ce noroc pe asta, a avut bani, s-a dus, au așteptat-o fraierii de la agenție, blabla. Dacă nu erau ăia 11 ani în spate, mă aștepta dracu. Deci, înainte să vă smulgeți din powerpointuri, întrebările pe care trebuie să vi le puneți ar fi: vreți să faceți asta definitiv? aveți unde să vă întoarceți, în cazul în care vreți să vă întoarceți?

Pe unde ai mai călătorit în afară de America de Sud?

Zic unde nu am fost: China, căci o zi în Beijing nu se pune, Australia și Noua Zeelandă, Africa-mai puțin Maroc și Tanzania-mi-a cam scăpat și trebuie să îndrept acest lucru. Mexic. Și țările baltice pe care, Dumnezeu știe de ce, le-am ocolit.

Ce urmează? Unde mai pleci?

Indonezia și, la iarnă, Africa de Sud. Plănuiam o America Centrală, cu tot cu Mexic, făcută pe îndelete, dar nu știu cînd o să am parte de ea. Depinde cum se vinde cartea, hehehehehe.

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *