Mă uit live pe BBC la mărturia lui JK Rowling în scandalul News International într-o investigaţie care în Anglia (şi nu numai) pune sub lupă etica şi practicile presei. E vorba în special de “o anumită parte a presei”. Pornind de la pretextul News International, se dezbat probleme foarte interesante ce ţin de viaţa privată a celebrităţilor şi nu numai, de libertatea presei şi de linia fragilă dintre ele. Dezbaterea se numeşte “Leveson Inquiry. Culture, practice and ethics of the press.” şi este prima parte dintr-un proces mai mare, care în viitor va discuta aspectele legale ale poveştii.
Povestea o ştim cu toţii, cel puţin în mare. Aici o puteţi citi în detaliu, cu toate trimiterile de rigoare. Jurnaliştii de pe moşia media a mogulului Murdoch au folosit practici mai puţin ortodoxe pentru a obţine informaţii, cum ar fi ascultarea telefoanelor.
Printre victime, pe lângă celebrităţi precum Hugh Grant sau Sienna Miller sau, cazuri cu adevărat tragice, părinţi care şi-au pierdut copiii, se află şi scriitoarea JK Rowling. Mă opresc asupra ei din mai multe motive – primul e că Bookaholic e un site de cărţi. 🙂 Uitându-mă la mărturia ei, mă întrebam ce caută acolo o scriitoare, chiar şi una comercială. E o idee învechită, prăfuită şi provincială poate, aceea că scriitorii nu sunt şi nu trebuie să fie staruri asemenea fotbaliştilor, actorilor sau altor abonaţi ai tabloidelor.
Mama lui Harry Potter şi-a protejat însă mereu intimitatea şi nu s-a folosit de tabloide pentru a se promova. Nu a fost victima scandalurilor personale şi nici nu are o viaţă cine ştie cât de palpitantă. Ce i-a făcut atunci pe jurnalişti să îşi îndrepte atenţia asupra ei?
Cum s-a ajuns ca presa să-i stea în faţa casei, să-i hărţuiască vecinii, familia şi prietenii? De fapt, principala problemă în cazul lui JK Rowling nu este neapărat invadarea propriei intimităţi, cât protejarea copiilor ei. Faptul că a găsit un mesaj de la un jurnalist în ghiozdanul fetiţei ei de 5 ani este, într-adevăr, greu de conceput şi de înţeles. La fel şi faptul că fata ei de 8 ani a apărut în ziare în bikini, fotografiată în timpul vacanţei cu familia. Sau în ziare să apară fotografii cu casa ei, cu adresa completă şi poziţionarea camerelor CCTV, lucru periculos pentru siguranţa familiei.
Lui JK, celebritatea nu i-a adus doar bani şi succes, ci şi o atenţie exagerată şi nedorită din partea presei. Aşa că şi-a apărat şi ea obsesiv copiii, refuzând orice fotografie le-ar fi putut fi făcută, ajungând chiar să îi scoată din faţă cu păturile pe cap. Ne interesează cum arată copiii unui scriitor? Aparent da, din moment ce presa era înnebunită să obţină un cadru.
Faptul că The Sun a furat din tipografie o copie a cărţii înainte de a fi publicată poate fi, la limită, de înţeles. E vorba de domeniul profesional. Intruziunile în viaţa privată nu. Nici poveştile false sau interviurile inventate.
Celebritatea, fie că este vorba de un scriitor, afectează viaţa de zi cu zi. Poate la noi este de neimaginat ca o grămadă de paparazzi să-l urmărească pe Cărtărescu la ieşirea din casă dar cred că în timp s-ar putea să fim nevoiţi să ne obişnuim cu asta. De fapt, dacă îmi amintesc bine, Cristi Neagoe “a încălcat” tabu-ul şi a fost dacă nu singurul, atunci printre puţinele persoane din zona culturală urmărite de paparazzi pe stradă. 🙂 În scandalul cu poneiul roz.
Mă gândesc că interesul pe care îl avem pentru viaţa privată e celebrităţilor e o formă de ficţionalizare. Persoanele celebre devin personaje într-o poveste creată de media. Poate acelaşi motiv neştiut care ne face să vrem să ştim cum se termină o carte sau ce face un personaj ne face să urmărim cu interes vieţile unor oameni reali. Capătă mister, strălucire şi contur şi brusc devii, fără să-ţi dai seama, fascinat de detalii. Poate pentru că nu îi percepem ca fiind reali, prezenţa în spaţiul public ficţionalizându-i.
De cealaltă parte a cortinei, lucrurile nu sunt însă atât de plăcute. Mărturia lui JK Rowling, pe care o puteţi citi aici în întregime, e o dovadă. E interesant când scriitorii devin personaje. De aceea citim biografii, reportaje, istorii literare. Dar nu este în regulă când lucrurile sunt făcute brutal. Şi nu ştiu cât de creativ mai poţi fi cu o armată de ziarişti după tine.
Cumva, la noi nu văd astfel de discuţii posibile, cel puţin nu la nivelul în care dezbaterea capătă importanţă naţională. E interesant de văzut ce se va întâmpla după această mare dezbatere asupra presei în Anglia.
