După teancurile de cărţi de la Gaudeamus, am simţit nevoia să ne clătim ochii cu altceva, iar bulgării şi uneori zidurile din cărţi ale lui Jonathan Callan ne vorbeau pe limba noastră şi în culorile curcubeului despre ideile (creţe) pe care le poţi avea când vezi multe, multe cărţi în jur.
Îmi şi imaginam un alt fel de Sisif care dă de-a dura cărţi peste ale cărţi, şi ele se prind unele în altele, se iau pagină de pagină şi copertă de copertă şi se fac ditai bolovanul sau zidul de carte. Ca să nu mai zic că la vederea peretelui de hârtie mi-a venit ideea unui perete despărţitor fix aşa – bookaholic şi eco 🙂
Pe Politics aş face-o noptieră.
Când văd The Numbing Effects Of Perpetual Obscurity mă gândesc la un cuier (scuzaţi pragmatismul), dar nu ratez chiar toată poezia clar obscură. O lucrare din 2008. Sursa foto
The Defrauder, 2006, sau peretele despărţitor pe care mi-ar plăcea să-l văd în cafenele cool,
holuri mari şi birouri de-a dreptul creative. Şi, da, şi la mine acasă 🙂
The Defrauder, perspectivă frontală – Kudlek van der Grinten Gallery, Cologne
L-a descoperit pe Jonathan tot căutând obiecte din hârtie pe designboom. La căutări mai aprofundate am dat peste lucrări destul de variate ale artistului englez, care acum trăieşte şi lucrează la Londra, care nu are un site al său (sau mi-a fost mie imposibil să-l găsesc), dar ale cărui lucrări sunt de găsit din expoziţiile prin diverse galerii, el fiind reprezentat de Galeria Kudlek van der Grinten, din Germania.
Pe lângă aglomerările ce se construiesc în ziduri sau (mici) coloşi de cărţi, ale căror scoarţe pare că redau fibrele lemnoase ca atunci când te uiţi în secţiunea unui copac tăiat, Jonathan mai sapă în cărţi tranşee ca prin caşcaval (Firmin was here!), le pune în echilibru pe soclu, sau sculptează textul cu laser şi apoi îl împietreşte cu silicon.
Neon 2007, de aici mai ales impresia de fibre de copac la vedere.
Cartea prin care a trecut ca prin caşcaval. Foto de aici.
Un album, din 2006, din care povestea a ieşit la suprafaţă, în forme negre de silicon.
Sculptură din cărţi pe soclu: Double Click It, 2010, care deja s-a şi vândut.
Poem: un poem care rescrie textul cu laser, iar formele de hârtie ale acestei acţiuni sunt întărite cu silicon. Şi uite aşa se creează un alt poem. De aici.
Îmi place Jonathan Callan pentru că intervine graţios în carnea cărţilor – e un chirurg artist. Iar atunci când nu face incizii, le tranformă în cărămizi, ridică alte lumi, alte spaţii cu ele.
