Autorul Cortegiului umbrelor nu mai există. Nu, Julian Rios trăiește, doar cel care a scris nuvelele adunate sub titlul Cortejo de sombras nu mai există.

Cu subtitlul Povestiri din Tamoga, cele nouă nuvele au fost scrise la sfârșitul anilor ’60 și, pentru că una dintre ele se referea la abuzurile regimului generalului Franco, autorul său nu le-a trimis spre publicare.

Nici după ce a emigrat din Spania (la Londra, apoi Paris) nu s-a mai gândi prea mult la oamenii din Tamoga închiși în sertar. A continuat să scrie și să publice și, aproape 40 de ani mai târziu, și-a amintit de manuscrisul despre care el însuși povestește, în prefața volumului:

… m-am apucat să recitesc, nu fără teamă, Cortegiul umbrelor. Fără emoții paterne, fără nostalgii, dar și fără pseudomasochisme expiatorii ori dezamăgiri de natură rațională. Eu sunt altul, alt autor. […] după atâta timp, Cortegiul umbrelor nu mi-a lăsat altă opțiune decât să fiu cititorul său. N-am avut așadar nimic de adăugat, nici de tăiat. Și sunt bucuros că n-a devenit o confruntare între umbre, între textul inițial și adăugiri sau modificări inoportune, între autorul care am fost și cel care sunt azi.

 

Tamoga este un sat pe coasta mării (putem bănui că este în apropierea orășelului Vigo din Galicia, unde s-a născut Rios), destul de separat de restul lumii printr-un râu și niște mlaștini. Citești sat și îți imaginezi vreo așezare prăpădită și sărăcăcioasă de pescari. Tamoga însă e acel tip de sat cu dichis, cu familii vechi, cu indeletniciri care depășesc nevoia traiului la țară, cu bârfele inerente unui loc unde toată lumea știe pe toata lumea.

Ăsta e un loc plicticos […]. Bineînțeles, avem trei cinematografe. Avem și destule baruri și cârciumi. Două saloane de dans, sâmbăta și duminica. […] Magazine foarte arătoase, minunate pe-afară, dar care au în vitrine aceleași articole de jumătate de secol.

Mai are doctori (doi), multe prăvălii și croitorii (iar majoritatea croitorilor sunt șchiopi, precum Celso Castillo din povestioara Vânătoare de iulie, “vinovată” pentru reținerea autorului de a publica Cortegiul) și un vechi cazino. Spițerul Elias Rocha nu are singura farmacie, ci cea mai veche din Tamoga, și orice familie de vază are slujnică.

Femeile poartă, în buna tradiție spaniolă, nume religioase: Milagros, Sacramento, Sagrario, Luzdivina, Adoracion, Encarnacion, Consuelo (Miracole, Împărtășanie, Sanctuar, Lumină divină, Adorație, Încarnare, Consolare). Rolul lor e secundar în poveștile din Tamoga, sunt fie cauzele unor drame, fie complicele unor bărbați, fie victimele lor.

Bărbații sunt numiți ceva mai teluric (ei sunt cei care produc dramele, personajele principale și instrumentele lor): Rey, Lago, Castillo, Salvador, Robles, Iglesias (rege, lac, castel, salvator, stejari, biserică).

Cortegiul umbrelor e deschis de Mortes (cu sonorități morbide), un străin a cărui moarte inexplicabilă bulversează moderat locuitorii din Tamoga. Au văzut grozăvenii și mai mari. Cu toate acestea, ca pentru a ne da un indiciu asupra felului în care vor expira toate personajele din paginile urmatoare, povestea lui Mortes se încheie astfel:

“Poate de aia […] a venit la Tamoga. Căci dacă e greu de trăit în satul ăsta, Tamoga este în schimb mai bun decât oricare altul pentru a muri”

Procesiunea umbrelor se încheie, aproape circular, cu o biserică, mai exact cu domnul Iglesias, emigrat în America de Sud, pe care îl trage ața înapoi, pe pământul natal, spre a-și găsi și el dubiosul sfârșit în Tamoga cea funestă.

Lumile lui Rios au fost adesea comparate cu cele ale lui Marquez și Faulkner, iar satul Tamoga, în încremenirea lui temporală, împarte raftul ținuturilor fictive cu celebrele Macondo sau Yoknapatawpha. Singurul regret, la închiderea cărții, este că poveștile din Tamoga nu vor mai continua niciodată, scrise la vremea nepotrivită în locul nepotrivit, rămase orfane timpuriu și redescoperite poate prea târziu.

Mai mult decât un regret se așează însă realitatea faptului că, odată prins în plasa lui Rios, s-ar putea să vrei mai mult, o altă carte, o altă lume. Din păcate e singurul titlu tradus în limba română (Cortegiul umbrelor se găsește la editura Vellant și costă 20 de lei). Pe alese, în schimb, alte titluri în alte limbi la Amazon.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *