Coperta a patra ne ademenește: “Jumătate de viaţă de V.S. Naipaul spune povestea captivantă a lui Willie Chandran…” și ne simțim obligați să subliniem că această apreciere este o gogoașă sfruntată. Povestea jumătății de viață a lui Willie (William Somerset) Chandran este exact opusul captivantului, și dacă am putea înțelege ironia autorului și nevoia lui de a-și îndrepta atenția și scrisul către un personaj cu totul neinteresant, brodând 250 de pagini despre jumătatea lui de viață neinteresantă, ne așteptăm în schimb ca prezentarea de pe coperta a patra să fie sinceră și să ne spună așa:
Willie Chandran este un personaj anost, cu o viață banală și o personalitate leșioasă. Nu surprinzător, moștenește aceste comori de la tatăl său, cu a cărui poveste (suficient de lungă cât să uiți că de fapt cartea e despre Willie) începe romanul lui Naipaul.
India, prima parte – parcă pentru a pica și mai prost felul principal al istorisirii, aperitivul este o poveste mai puțin obișnuită, la persoana întâi, a unui brahman care, printr-o întorsătură ciudată a lucrurilor, ajunge să fie silit să ia de soție o femeie din casta inferioară a intușabililor (sau, cum preferă autorul să le spună, a înapoiaților). Având avantajul de a fi nici deșteaptă, nici frumoasă, soția brahmanului perpetuează aceste calități în copiii lor, primul născut fiind și personajul acestei povestiri, Willie (Somerset) Chandran.
Londra, partea a doua – povestea cea mai “captivantă” a lui Willie se desfășoară în Londra, pământul făgăduinței atâtor indieni în secolul 20. Londra lui Willie se întâmplă prin anii ’50, iar lui Willie singurele lucruri mai importante care i se întâmplă în viața lui monotonă și fadă sunt publicarea (cu o lipsă răsunătoare de succes) a unei cărțulii de nuvele și faptul că apucă în sfârșit să facă sex (cu o lipsă de succes la fel de răsunătoare) cu câteva fete ieftine.
Mozambic, partea a treia – Willie, în căutarea unei identități, a unui scop în viață, se căsătorește cu o portugheză-africană și se mută în Mozambic, pe plantație, unde rămâne 18 ani, răstimp în care se specializează în a fi a cincea roată la căruță. Deși focusul se mută aici de pe Willie (din fericire) pe societatea mozambicană (și pe tensiunile social-politice despre care am citit recent și în Veranda cu frangipani), nici măcar această ultimă parte nu ne-ar putea face, cu oricâtă îngăduință, să o descriem ca fiind în vreun fel “captivantă”.
Desigur, învinuiesc fără rușine autorul. Stilul rece, distant, sec al narațiunii se completează nefericit cu lipsa personalității personajelor, abordate distant, în ciuda faptului că ocazional se vorbește chiar la persoana întâi. Lipsa dialogurilor, preponderența povestirii pasive, alături de banalitatea situațiilor (din care se remarcă numai prima parte a povestirii) au făcut din Jumătate de viață a lui Naipaul una dintre cele mai infertile lecturi de pe rafturile mele din ultima vreme. De asemenea, această carte mi-a adus aminte de ce, dacă aș vrea să mă bucur de literatură postcolonială indiană (care îmi face, cu excepția lui Naipaul, o plăcere deosebită), am să mă îndrept spre mult mai apreciații, popularii și la rândul lor premiații Jhumpa Lahiri, Arundhati Roy, Anita sau Kiran Desai, Aravind Adiga sau Salman Rushdie, pentru ‘extra spice’.
Dacă vă simțiți totuși curajoși să vă afundați în această poveste secătuitoare de energii pozitive și de chef de viață (sau de lectură), romanul Jumătate de viață se găsește la editura Art, colecția Premiul Nobel pentru Literatură [sic!]. O puteți cumpăra de pe librăria online Cărturești, la prețul de 22 lei.
