snorr

Dacă săptămâna trecută făceam o listă a cărților cu ștaif, despre care nu se face să admiți că nu le-ai citit (deși nu le-ai citit, hai, recunoaște), azi facem lista inversă: cărți (de fapt mai degrabă autori) pe care i-a citit toată lumea, dar le e jenă să o recunoască.

Nu, nu o să începem cu Eminescu, nu fiți răi. Domnul Eminescu are rolul său în formarea intelectelor crude, alături de poeziile lui Mihai Creangă și operele literare ale lui Porumbescu. (Chapeau pentru reporterul ăla, are niște nervi de oțel)

O să începem cu domnul și doamna Brown. Hai, un efort de memorie, nu vă prefaceţi. Dan și Sandra, desigur, crème de la crème de la litterature pour les coiffeuses.

Sandra Brown, pentru cei născuți ieri, este o doamnă care a activat intens (și încă o mai face) în genul literar al romanului semi erotic, semi romantic, semi cheap thriller. Știti, materialul din care sunt făcute visele de la miezul nopții pe National TV cu rating 16+ și 1-3 stele pe imdb.

Din aceeași categorie (best selling romance/thriller) fac parte, și ei foarte citiți, fiind o literatură ușoară, de consum, distractivă (care te distrage, adică, de la realitate) și nepretențioasă, Barbara Cartland, Danielle Steel, Jackie Collins (pe care o pun în lista asta mai mult din reflex, nu sunt sigură cât de mult succes a avut pe plaiurile noastre) și Sidney Sheldon, de care – recunosc – am citit o carte, stați să verific… pfoai, 7,6 stele pe imdb?

Se numea “Și dacă mâine va veni“. Editura Miron, 600 de pagini, anul apariției 1993. Da, parcă voi ați citit numai Cioran, Eliade și Țuțea in scoala generală.

Dan Brown, după ce a apucat Sfântul Graal de un…icul picior cu ecranizarea romanului Codul lui da Vinci, a devenit pe de o parte ultra citit, pe de o parte ultra hulit.

Cum părerea mea este că trebuie mai întîi să citești ca apoi să poți să hulești și pentru că suntem la confesional aici, recunosc sincer că am mai citit în plus, pe lângă Cod, atât Îngeri și demoni, cât și Fortăreața digitală. Am râs mult la ele. Nu-s comedii.

*

Dacă te scoală cineva din somn în miezul nopții și îți susură la ureche “Ce ai citit de Coelho?”, ce o să răspundă creierul tău adormit și ne-pus în gardă?

Al meu o să zică Veronika se pregatește să moară, 11 minute, Zahir și, desigur, Alchimistul, una dintre cele mai bine vândute cărți din lume (cu 65 mil. exemplare, pe care, apropo, o depășește de departe Dan Brown cu Codul său – 80 mil. exemplare). Nu mi-e rușine să admit că am citit 4 titluri până m-am dumirit că nu-i de mine, mi-e cam rușine în schimb să recunosc că n-aș putea spune ce se întâmplă în nici una dintre ele. Sau poate lipsa asta de adeziune la memorie susține chiar cauza. Coelho e consumat ca apa chioară.

Scriind și amintindu-mi încețoșat de filosofăreala subțire a diverselor personaje coelhiene, nu mă pot abține să remarc în sinea mea că dacă o carte de tipul ăsta, ușurel filosofică și simplist introspectivă e pentru adulți, atunci e catalogată drept literatură de coafeze și gospodine. Dacă o asemenea carte e scrisă pentru copii (cică), devine literatură cult pentru adulți…i cu suflet de copil. Doua exemple, extrem de “hyped”: Micul Prinț și De veghe în lanul de secară. Mai ziceți voi altele.

*

Acum intrăm pe teren minat. Sunt pe punctul de a adăuga pe listă niște nume care nu au ce sta aici dacă le compari cu Coelho sau Mr. & Mrs Brown din perspectiva comercialului, dar pe care mulți îi reneagă. Sunt fie oameni care nu și-au văzut exclusiv de literatură și au intrat în politică, fie oameni care au ajuns pe toate tarabele, câștigând prea multă popularitate, astfel încât snobul literar nu poate fi prins nici mort citindu-i.

Exemplele, pe care le voi comenta foarte puțin, sunt Păunescu, Dinescu și Cărtărescu.

Pe cei doi poeți multă lume i-a citit, și mai multă i-a înjurat. Pe primul, pentru că era în vogă pe vremuri, și, prin asociere cu vechiul sistem, l-au renegat după. Pe al doilea l-au citit pentru că a intrat in forță după și l-au renegat apoi pentru că n-a rămas doar la literatură.

Cărtărescu pică din păcate într-o categorie dificil de pus în insectar. Și el dă din picioare în balta politică, dar nu acesta este motivul pentru care îl includ aici.

Cred că e vorba de sindromul “eu îl citeam pe Cărtărescu pe vremea când nu era cool”… și acum, că îl văd în toate poșetele, trag o concluzie a priori, fără să mă mai apropii de el, că s-a comercializat, că a devenit și el literatură de consum (din păcate i se trage de la De ce iubim femeile, care, dacă nu mă înșeală memoria, a apărut ca serial in revista Elle). Foarte discutabil, admit. Dacă am să rămân totuși cu Nostalgia Orbitor-ului de acum 10 ani, sper să nu mi-o luați în nume de rău.

*

Hai să ieșim din terenul minat și să intrăm pe cel al literaturii erotice. Nici un pericol acolo.

Eu, cand aveam 12, ani, n-aș fi recunoscut in ruptul capului ca am citit 1001 de nopți. Sau, copil ipocrit ce eram, aș fi jurat că am ocolit cu sfințenie (și pudibonderia specifică vârstei de 12 ani), pasajele erotice.

Apropo de asta, cred ca toata lumea a pus macar o data mana pe un de Sade sau pe Kamasutra. Nu știu însă câți o și recunosc.

*

Probabil fiecare generație are asemenea autori – sau titluri – best selling pe care toată lumea le devorează la vremea respectivă, iar când se atinge nivelul de “atât de cool încât dă pe dinafară”, cei mai mulți fac un pas înapoi.

Va amintiti colecțiile de Coruț, de Sven Hassel, de nebunia cărților lui James Clavel (Shogun, Tai pan, Changi, Nobila casa)? Aș adăuga aici și fascinația față de Cămașa lui Hristos de Lloyd C. Douglas.

Explicația e de fapt simplă. În anii ’90 citeam (și noi, și părinții noștri), ca apucații, tot ce pica în mână, pentru simplul motiv că existau, că se găseau, că erau cărți necenzurate, cu sex, cu crime, cu religie, cu capitalism, cu mașini japoneze și bogătași americani. Gusturile s-au căpătat mai târziu. Ultimul exemplu de mai sus, Cămașa lui Hristos, a fost publicat în 1942. Nu știu dacă o fi fost tradus și la noi in perioada aceea (deși bănuiesc că nu), dar la noi în casă primul exemplar a fost din 1994 (editura Venus, mi-amintesc și acum coperta).

Pe viitor sunt șanse să adaugăm listei de mai sus seriile Twilight și Harry Potter, spre exemplu. Nu pentru că le-ai citit, ci pentru că le-ai citit și nu mai aveai 10 ani sau pentru că le-ai citit pe ele, dar habar n-ai cine e Constantin Chiriță.

Pff… lungă listă. Am obosit și o să închei aici, că m-a apucat un chef nebun să frunzăresc Cireșarii.

Mai ziceți și voi autori despre care vă e jenă să recunoașteți că i-ați citit.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


27 comentarii
  1. nico

    Din pacate, peste un timp nu o sa mai fie rusinea citirii celor enumerati si a altora. Rusine o sa fie la raspunsul: Nu am citit nimic. Tin minte, am avut un profesor in facultatea de filologie care, prin 2009-2010 ne spunea sa citim si Sandra Brown, orice numai sa citim. Saracul, se confrunta cu o generatie dupa noi care nici macar nu auzise de acesti autori, daramite sa citeasca Cioran sau altii. Erau persoane care nu citisera nici macar bibliografia obligatorie pentru bac

    Reply
  2. Alina Mircea Dicoi

    Nu mi-e rusine sa recunosc ca am citit ! Eu ,spre deosebire de generatiile actuale , am citit . E adevarat , am citit tot ce mi-a picat in mana , poate de aceea apreciez poezia lui Paunescu , dar ma pot relaxa si cu volumele lui J.k.Rowling sau Stephenie Meyer . Nu-mi permit sa jignesc pe nimeni decretand ca citeste literatura pentru coafeze sau ceva de genul asta . Mai bine sa citesti orice gen de literatura decat sa urmaresti ‘Acces Direct ‘ sau alte emisiuni de gen . Daca citim cu totii literatura culta , atunci absolventilor de la Litere ce le mai ramane de facut ?

    Reply
  3. Ade

    Nu băgați Harry Potter și Twilight în aceeași oală. Le-am citit pe ambele. În timp ce cu Twilight mi-am pierdut timp prețios din viață, Harry Potter a fost o adevărată plăcere.

    În aceeași categorie cu Twilight intră și Fifty Shades of Grey. Deplorabile cărți.

    Reply
  4. Cris

    Am citit tot ce ai enumerat, cam din aceleaşi motive.Dar, ca şi @Ade, consider că J.K. Rowling nu merită ironia ta.Când am descoperit-o eram deja adult, n-am devenit vreun fan înrăit asemenea celor care au crescut citind-o însă mi-a plăcut.Am privit cartea nu doar cu ochi de cititor ci şi prin prisma cuiva care se vrea scriitor.Am invidiat-o sincer pentru ideile fantastice, imaginaţia ei bătea de departe tot ce văzusem ori citisem până atunci!Totul mi se părea nou, incitant, interesant-eroul şi trecutul lui, Aleea Diagon, trenul cu peronul 9 şi 3/4, Hogwarts cu lumânările dansând prin aer, tablourile vorbitoare, fotografiile mişcătoare, copacul bătăuş, bomboanele cu gust de vomă, Dementorii…De unde-i veneau ideile astea?Am admirat-o enorm şi o admir în continuare, mai ales pentru că a reuşit să aibă succes şi după ce seria s-a încheiat, în ciuda celor care nu credeau că va fi în stare.

    Reply
  5. Beatrix

    Am citit si eu din lista de mai sus pe Dan Brown, Cartarescu, Coelho…si nu as spune ca mi-e rusine. “Ingeri si demoni” este si astazi una dintre cartile mele preferate, “De ce iubim femeile” sau “Frumoasele straine” nu pot sa zic ca m-au impresionat in mod deosebit, Coelho am incercat si eu, “Veronika se pregateste sa moara” mi-a placut, “Alchimistul” deloc, iar romanele din seria “Twilight” au facut parte din adolescenta mea. Cu totii le-am citit la un moment dat in viata, la o anumita varsta si nu cred ca ar trebui sa ne fie rusine ca am citit o carte si nu ne-a placut-o. Poate ti-a placut un roman la 17 ani si daca o recitesti la 30 o sa te amuze chiar daca nu e comedie… Omul isi mai schimba gusturile, se maturizeaza, poate are o alta gandire peste ani si ani 🙂

    Reply
  6. Catalin

    “…Eminescu isi are rolul sau in formarea intelectelor crude…”. Nu vreau sa fiu rau sau nepoliticos, dar ma straduiesc foarte mult sa ma abtin. Poti fi cat de “bookaholica” vrei d-ta, dar crede-ma ca a-l critica pe Eminescu si a-l pomeni intr-un articol in care apare numele Sandrei Brown, este dovada unei intelegeri precare a operelor pe care le citesti. Asa ca, in loc sa citesti 10 carti din literatura de consum, mai bine folosesti acest timp ca sa citesti si mai ales sa intellegi mesajele din Luceafarul sau Sarmanul Dionos. Si apoi iti poti cere scuze ca ai indraznit sa-i critici, chiar si intr-o singura fraza, opera lui Eminescu. Dislike 🙁 pt ce ai scris aici

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *