S-ar zice că s-au dus vremurile când a fi femeie şi, în acelaşi timp, scriitoare însemna un act ce contrazicea bunele moravuri şi că acum nu te mai împiedică nimeni să scrii ce vrei, când vrei, să publici cu ce pseudonim vrei, şi asta poate doar de amorul artei. Dar amorul artei nu a fost mereu atât de liber cum ne imaginăm şi multe femei au fost nevoite, de-a lungul timpului, să recurgă la artificiul pseudonimului masculin pentru a avea o şansă de a fi luate în serios. Ce trebuie semnalat e că „vremurile apuse” nu sunt chiar atât de îndepărtate – întâlnim şi astăzi cazuri de scriitoare care sunt nevoite să recurgă la compromisuri de acest gen, „sugerate” de edituri, cum ar fi să semneze cu iniţiale, care să dea cel puţin o notă neutră numelui.

Unul dintre cele mai şocante exemple pe care le-am descoperit este cel al lui J(oanne).K. Rowling, căreia i s-a sugerat că seria Harry Potter nu ar avea aşa mult succes în rândul băieţilor dacă ar fi semnată cu un nume de femeie, aşa că a recurs la compromisul de a utiliza iniţiale, pe jumătate false, întrucât K-ul nu vine de la un al doilea prenume al său. Ambiguitatea numelui nu cred însă că a contribuit cu ceva la popularizarea cărţilor. Trist e că se perpetuează o astfel de mentalitate şi mai trist mi se pare că scriitoarele acceptă asemenea soluţii, ca şi cum ar recunoaşte o anume inferioritate în plasarea lor în câmpul cultural-editorial.

Şi Louisa May Alcott, autoarea cărţii Little Women (1868), semna cu iniţiale, A.M. Barnard, dar măcar avea „scuza” secolului. Cu numele A.M. Barnard scria povestioare dark, de succes la vremea respectivă, pentru a câştiga bani şi a-şi permite să se concentreze pe genul de literatură care apoi a făcut-o faimoasă şi prin care a reuşit să reflecte şi aspecte legate de drepturile femeilor.

Surorile Brontë au recurs şi ele la strategia pseudonimelor masculine, pentru un volum de poezie publicat colectiv, dar nu au avut succes, exemplul lor fiind, de fapt, un contraexemplu, căci au devenit celebre prin romanele lor, semnate cu numele lor reale (poate J.K. Rowling ar fi trebuit să urmeze exemplul lor…).

Nora Roberts, autoare contemporană, care scoate bestselleruri pe bandă, din categoria romance-urilor, a semnat şi cu J.D. Robb, atunci când a încercat un alt gen de literatură, cel al romanelor detectivistice. Ca şi lui J.K. Rowling, i s-a spus că numele feminin nu ar avea impactul scontat în această sferă a literaturii.

Destul de ambiguu este şi numele cu care apare Nelle Harper Lee, autoarea celebrei cărţi To Kill a Mokingbird: Harper Lee, care camuflează clar identitatea feminină.

Un exemplu celebru de publicare cu pseudonim masculin este cel al Aurorei Dupin, cunoscută şi acum drept George Sand. Autoarea nu s-a rezumat doar la a publica cu nume masculin, ci şi la ieşiri în public, deghizată în bărbat.

Mary Ann Evans nu sună prea cunoscut multora, pe când George Eliot face imediat trimiterea la romanul Silas Marner. Gestul ei nu a avut drept scop doar asigurarea unei mai bune vizibilităţi, ci şi o detaşare de genul de literatură facilă scrisă de femeile din epoca ei. Ideile sale sunt clar exprimate în eseul Silly Novels by Lady Novelists.

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Un comentariu
  1. AvatarMcF

    cu siguranţă mediul online m-a luat mai mult în serios când am semnat cu un pseudonim neutru. şi, de fiecare dată, s-a considerat că referă un bărbat.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *