Salut.
Sunt o cititoare pasionată obişnuită. Îmi plac cărţile ca obiecte. Îmi place mirosul lor dubios de tipar şi lipici, îmi place felul în care cotorul trosneşte puţin, dacă-l forţezi, îmi place textura paginilor şi cum foşnesc când le răsfoieşti, îmi place chiar şi forma fonturilor – grase şi pline de ele, sau subţiri şi înghesuite, în funcţie de cât de importantă e editura.
În plus, ca orice cititoare hedonistă, asociez cititul cu alte mici plăceri – fereastra deschisă larg dimineaţa devreme, ceaşca de cafea amară cu biscuit alături, cuibăritul în fotoliu, în după-amiezele ceţoase sau în serile în care ninge.
Mi se pare însă că, mai mult decât o desfătare şi un mod de a petrece câteva ore plăcute, cititul e un act social. Şi că anumite cărţi, cele intense, care vin dintr-un efort interior real, cele cu care te confrunţi şi care îţi pun întrebările potrivite, cele care îţi vorbesc despre tine şi despre forma lumii din jurul tău, sunt vii. Adică nu vin din alte dimensiuni şi nu cheamă la fugă, evadare şi amorţeală. Dimpotrivă, te provoacă să te ridici din fotoliu, să deschizi ochii şi să vezi ce-i în jurul tău. Pe ele le caut şi despre ele încerc să vorbesc şi să scriu.
Trei scriitori preferaţi: Doris Lessing, Michel Foucault, Thomas Mann.
Ce-am făcut până acum: am tradus şi am redactat mai multe cărţi, printre care Pe aici au trecut cuţitarii de Jennifer Egan, pe care o recomand.
Ce fac acum: citesc şi scriu despre modalităţile în care s-a construit „feminitatea” în artele plastice româneşti în timpul comunismului.
Citește articole scrise de Laura.
