Bookaholic

Într-un Godot Cafe-Teatru plin până la refuz – ceea ce spune ceva despre spectacol -, într-o seară de iulie cu tunete și fulgere pe fundal, Rodica Mandache (în rolul lui Leny Caler) și Marius Manole (care îl joacă pe Mihail Sebastian), acompaniați de Ana-Ioana Macaria (Corina) și Istvan Teglaș (Ştefan Valeriu), au jucat cu grație și tandrețe ”Marea iubire a lui Sebastian”, în regia Dianei Mihailopol.

La baza piesei stau jurnalele celor doi, Leny Caler și Mihail Sebastian, dar și corespondența dintre ei și fragmente din celebra piesă ”Jocul de-a vacanța”. Un melanj cât se poate de fericit, la granița dintre realitate și ficțiune, dintre viață – documentar – și teatru.

Spectacolul a fost construit sub forma unei lecturi publice, cei patru actori având în permanență textele pe masă – detaliu care mi s-a părut neinspirat, întrucât mi-a creat, inițial, senzația că asist la o improvizație. Desigur, pe măsură ce piesa avansează, sentimentul improvizației dispare, întrucât actorii intră foarte bine în pielea personajelor, iar ”povestea” te farmecă și te prinde într-un asemenea grad încât faptul că mai zărești pagini întoarse nu te mai interesează.

Așadar, două mese în prim plan, două fotolii alăturate meselor, în extremitățile scenei, lumina reflectoarelor și muzica Bucureștiului de altădată pe fundal – cam acestea ar fi decorul (minimalist) și atmosfera piesei. Fără artificii regizorale, fără complicații, doar vocile actorilor ajung până la spectator, emoționându-l și obligându-l să se concentreze pe textul poveștii de dragoste dintre celebra actriță a Naționalului bucureștean interbelic, Leny Caler, și scriitorul, dramaturgul și criticul de teatru Mihail Sebastian.

Leny Caler

Dacă mă întrebați pe mine, nici nu mi-aș putea imagina cum ar arăta acest spectacol cu mișcări scenice ample în locul așezării pe scaun sau fără Rodica Mandache și Marius Manole în rolurile principale. Și asta pentru că, în varianta în care l-am văzut, este de neegalat, iar prin cei doi actori extrem de talentați, de expresivi, de serioși sau tandri, jucăuși (în funcție de schimbarea de perspectivă), personajele Leny și Mihail chiar prind viață.

Sursa

Astă-noapte l-am visat pe Mihai. Pe Mihai Sebastian. Tânăr cum era. Uite-l! Ce tânăr e! Eu nu mai sunt. Eu sunt bătr… Eu nu mai sunt tânără. Eu m-am încăpăţânat să trăiesc mult.

Cu fragmentul de mai sus debutează piesa de teatru, rostit de Leny (Rodica Mandache). Din amintirile ei se contruiește mare parte a spectacolului, amintiri nostalgice despre perioada trăită alături de Mihail Sebastian, cel care o iubea nebunește, cel care a scris pentru ea rolurile Corina (din ”Jocul de-a vacanța”) și Mona (din ”Steaua fără nume”).

Ajunsă la bătrânețe, Leny Caler povestește despre admirația pe care o purta pentru scriitura tânărului cronicar Mihail Sebastian, pe care o găsea fascinantă, fermecătoare, incisivă. Apoi, gradat, ajunge la momentul în care i-a fost prezentat, scenă în care mărturisește că a fost dezamăgită, că înfățișarea dramaturgului nu era pe măsura scriiturii lui.

Mihail Sebastian

Totuși, din aceste secvențe-cheie se naște marea iubire a lui Sebastian, marea pasiune pentru această actriță adorată în epocă de foarte mulți bărbați: Camil Petrescu – se presupune că personajele feminine din operele sale o au ca model; Tudor Mușatescu; Tudor Arghezi – care i-a dedicat o „Inscripție” în „Bilete de papagal”; Elly Roman – care a compus cântece de muzică ușoară pentru vocea ei; regizorul Sică Alexandrescu și mulți, mulți alții.

Descoperim o Leny capricioasă, jucăușă, cochetă, răsfățată – un rol care se mulează perfect pe Rodica Mandache – și, câteodată, nostalgică, cu regretul, repetat de mai multe ori, de a fi părăsit țara în perioada de după război, de după moartea lui Mihail Sebastian.

Iar Mihail Sebastian ne este redat la vârsta tânără (la care s-a și stins din viață), timid, sentimental, și trece prin toate etapele îndrăgostirii, de la euforie la admirație, de la suferință la disperare și gelozie. Nefericit atunci când ea este prea veselă, emoționat atunci când îi aude glasul la telefon, fericit când o vede surâzând. Textul ales are marele merit de a grada eficient aceste etape din viața scriitorului Mihail Sebastian. Iată, mai jos, o mostră.

Nu verva este cea care o definește, ci grația.

***

Totdeauna, momentele mele de visare le-am plătit foarte scump.

***

Dacă îmi închipui că femeia asta n-are 1.000 de amanţi, atunci sunt un dobitoc sinistru.

***

O văd pe fata aceasta lângă mine, pe care toată lumea o cunoaște, în afară de mine. Și pe ea am iubit-o, ca un câine, doi ani de zile.

În spectacol, se monologhează – atât Leny, cât și Mihail, au momentele lor de aparteuri sau de monologuri în singurătate – și se dialoghează – din când în când, paginile de memorii se întâlnesc, amintirile se îmbrățișează și dialoghează (cum ar fi momentele primei întâlniri, plimbarea în Cișmigiu, repetițiile pentru piesa ”Jocul de-a vacanța” și discuțiile în contradictoriu dintre cei doi sau scenele de mărturisiri).

Toate acestea sunt întrerupte sau acompaniate de intervenția Corinei (Ana-Ioana Macaria) și a lui Ștefan Valeriu (Istvan Teglaș), personaje din ”Jocul de-a vacanța”, care lecturează fragmente relevante din piesă. Mi-au plăcut mult pasajele tocmai pentru că îți dau senzația de piesă în piesă: ești, la zeci de ani distanță, martorul conceperii unui spectacol minunat.

Despre rolul Corina, Leny spune că: ”Corina a fost un rol scris pentru mine. Eu l-am jucat şi am făcut o mare creaţie”, iar Mihail afirmă, imediat după intervenția lui Leny: ”M-a înspăimântat cât de puţine lucruri putea să înţeleagă Leny. Ultima scenă din actul 2 îi scapă complet. Îmi cere să suprim lucruri care pe mine, când le scriam, mă emoţionau şi pe care, pentru că atunci o iubeam, le scriam anume pentru ea”.

Tăcerea ar putea fi un al cincilea personaj în ”Marea iubire a lui Sebastian” deoarece sunt momente de efect în care se tace și se ascultă muzică – cum ar fi ”Eine kleine Nachtmusik” de Mozart -, exact ca-n viață. Tăcerile sunt fabuloase tocmai pentru că îți lasă răgaz de respiro și de asimilare a atmosferei.

”Marea iubire a lui Sebastian” este un spectacol-lectură ce se încheie în notă tragică și emoționantă, odată cu moartea lui Mihail Sebastian.

Merită să mergeți să-l vedeți, mai ales dacă ați citit ”Jurnalul” lui Sebastian sau oricare dintre operele sale (despre care am scris și noi aici, aici și aici) sau i-ați văzut piesele puse în scenă. Dacă nu știți mai nimic despre scriitorul român avut în vedere, este posibil să plecați cu un gust ciudat, ferm convinși că v-a scăpat ceva. Însă, poate, în acest caz, v-ar trimite către scrierile lui Mihail Sebastian – căci recunosc, mie mi-a (re)trezit pofta de a-l citi – sau măcar de a asculta piesele lui.