Bookaholic

„Suntem cu toții făcuți din praf de stele” a spus Carl Sagan, făcându-ne să visăm la un trecut mai îndepărtat al începuturilor speciei noastre decât cel pe care-l dezvăluiau oasele oamenilor preistorici găsite în savanele africane. Astronomia mi se pare una dintre cele mai fascinante științe, una care, deși studiată de mii de ani, a început să-și dezvăluie cu adevărat misterele abia în ultimele decade. Și suntem abia la începutul drumului.

Apropo de începutul drumului, îmi aduc aminte de dosarele pe care mi le făcusem în liceu, cu fișe diferite pentru fiecare planetă, fiecare galaxie, felul în care încercam să înțeleg noțiuni legate de fizică sau de chimie (niște noțiuni care păreau a nu avea nimic de-a face cu interminabilele și incomprehensibilele formule pe care trebuia să le învăț pentru școală). Și asta într-o perioadă de dinaintea internetului și a Wikipedia.

Acum tot mai multe cărți de astronomie apar în fiecare an, cărți despre nașterea și dezvoltarea universului, cărți despre posibilitatea de a găsi viață pe alte planete, cărți despre marii exploratori ai spațiului (mai întâi cei ai gândului și apoi cei ai acțiunii), cărți despre universuri paralele care ar putea să existe și pe care nu avem cum să le întâlnim vreodată. Cu ilustrații sau fără, urmăresc, în continuare, noile apariții din acest domeniu și mă bucur de fiecare.

În plus, ca pentru a arăta că niciodată nu ești prea bătrân ca să înveți, de curând am urmat și un curs de astronomie ținut de astronomul Adrian Șonka la Fundația Calea Victoriei, un curs absolut minunat, de care m-am bucurat ca un copil și pe care îl recomand tuturor celor care vor să afle mai mult despre acest subiect fascinant. Tot pentru cei interesați, mai jos am alcătuit o listă de bookaholic cu 5 cărți de astronomie apărute în limba română, fiecare dezvoltând, în felul propriu, subiecte legate de această știință fascinantă.

Cosmos, de Carl Sagan

Carl Sagan este, probabil, unul dintre cei mai populari oameni de știință, iar Cosmos este opera sa fundamentală. Scrisă în 1980, cartea a fost concepută în același timp cu documentarul TV cu același nume și ambele au avut un succes imens la publicul larg. Una dintre cele mai importante calități ale operei lui Carl Sagan este deschiderea sa față de toate ramurile științei, felul în care redă dialogul între astronomie, fizică, chimie, biologie, geologie sau istorie, legându-le pe toate într-o mare aventură umană a cunoașterii. Și, evident, limbajul accesibil pe care-l folosește este la fel de important. O întreagă generație de cercetători a crescut cu volumele și documentarele lui Carl Sagan, unul dintre cei mai cunoscuți discipoli ai săi fiind Neil DeGrasse Tyson care, în 2014, a fost gazda unui alt documentar Cosmos.

„Cosmosul este tot ceea ce există, tot ceea ce a existat sau va exista vreodată”, fraza celebră cu care începe primul capitol din Cosmos deschide porțile acestei călătorii imaginare prin istoria universului cunoscut și, totodată, prin istoria umanității, întrucât demersul lui Sagan nu este doar cosmologic, ci privește și lunga aventură a omenirii pe drumul cunoașterii: „Cele mai firave contemplări ale Cosmosului ne incită: simțim o furnicătură pe șira spinării, rămânem fără glas și ne cuprinde senzația vagă, ca o amintire îndepărtată, a unei căderi din înalt. Știm că ne apropiem de cel mai mare dintre mistere. Dimensiunea și vârsta Cosmosului depășesc înțelegerea umană. Minuscula noastră locuință planetară este pierdută undeva între imensitate și eternitate. Din perspectivă cosmică, majoritatea preocupărilor umane par neînsemnate și chiar frivole. Și totuși specia noastră este tânără, curioasă și curajoasă și promite mult”.

Există mult optimism în această viziune asupra umanității și asupra științei pe care ne-o oferă Carl Sagan în cărțile sale. Și există, de asemenea, și multă poezie. Iar această știință amestecată cu optimism și poezie este continuată și într-o altă carte a sa, Un palid punct albastru, care are o frază de deschidere și mai frumoasă decât Cosmos: „Am fost rătăcitori încă de la început”.

Planetele, de Dava Sobel

Tot o autoare americană de cărți de popularizare a științei este și Dava Sobel (este cunoscută în special pentru volumul Galileo’s Daughter: A Historical Memoir of Science, Faith, and Love, pentru care a și fost nominalizată la Premiul Pultizer pentru Biografie sau Autobiografie). Planetele (cu titlul integral The Planets: A discourse on the discovery, science, history and mythology, of the planets in our solar system, with one chapter devoted to each of the celestial spheres) este un volum care prezintă, pe scurt și într-un limbaj accesibil, informații despre geneza universului și a planetelor, dar și despre „rătăcirile” oamenilor de știință și micile lor victorii pe drumul cunoașterii. Dava Sobel amestecă cu pricepere informații istorice, științifice, mitologice și chiar personale, reușind să ofere cititorilor nespecializați un punct de pornire în studierea spațiului cosmic. Chiar și în scurtul capitol de început, de exemplu, reușește să ofere o imagine foarte sugestivă asupra felului în care, în doar câteva zeci de ani, din copilăria sa până în momentul în care ea însăși a avut copii, reprezentarea oamenilor asupra universului s-a schimbat fundamental. Iar la baza acestei schimbări stau, evident, remarcabilele progrese tehnologice care ne-au făcut din observatori pasivi, exploratori ai spațiului extra-terestru.

„Orice griji cotidiene ne preocupă în zorii noului secol, crâmpeiul nostru de istorie este dominat de descoperirea continuă de sisteme planetare extrasolare. Iar propriul nostru Sistem Solar nu numai că nu-și pierde din importanță, devenind unul dintre atâtea altele, ci se dovedește modelul care facilitează înțelegerea unei puzderii de lumi noi.

Deși se lasă descifrate de cercetările științifice și se regăsesc în tot universul, planetele păstrează ponderea emoțională a îndelungatei lor influențe asupra vieții noastre și a tot ce au reprezentat vreodată pe cerul Pământului. Zei din vechime, dar și demoni, au fost odinioară – și încă sunt – surse de lumină și inspirație, rătăcitori ai nopții, orizontul îndepărtat din peisajul care pentru noi înseamnă acasă”.

Universul accidental: Lumea pe care credeai că o știi, de Alan Lightman

Cartea lui Alan Lightman este pe cât de mică, pe atât de provocatoare. Ideea principală pe care o dezvoltă este, după cum se vede și în titlu, că „universul nostru este doar unul dintr-un număr uriaș de universuri, cu proprietăți extrem de diferite, și că unele dintre cele mai elementare caracteristici ale universului nostru sunt doar accidente – aruncări aleatorii ale zarului cosmic”. Cu alte cuvinte, nu există nici o „rațiune” de-a fi a universului, nici un scop mai înalt, nici un creator care să fi stat la bază. Suntem, pur și simplu, apăruți din neant, noi și universul nostru cunoscut, dar și, totodată, alte universuri pe care, probabil, nu vom ajunge niciodată să le cunoaștem. Aceste universuri ce ar putea exista independent unele față de celelalte au primit denumirea de „multiversuri”, iar existența lor este extrem de inconfortabilă pentru anumiți fizicieni, întrucât pune sub semnul întrebării chiar principiile fundamentale ale fizicii. Teoria inflației, teoria corzilor, energia întunecată, câmpul Higgs, săgeata timpului, relativitatea generală, electrodinamica cuantică, particula lui Dumnezeu – concepte vechi și noi din fizica modernă sunt analizate și discutate, într-un limbaj accesibil și cu exemple ușor de înțeles. Cartea nu oferă răspunsuri definitive, însă poate da naștere la numeroase întrebări oferind, în același timp, și o imagine asupra complexității pe care au atins-o descoperirile științifice contemporane. E un tablou fascinant și, totodată, puțin înfricoșător, pentru că ne arată cât de puține știm și cât de multe întrebări și necunoscute ne înconjoară. Și, partea cea mai provocatoare, e că toată demonstrația este bazată pe argumente care încă nu au fost demonstrate și validate științific (pe de o parte, pentru că nu avem mijloacele necesare pentru a verifica validitatea lor, pe de alta pentru că, cum ziceam mai sus, o astfel de ipoteză presupune renunțarea la principii fundamentale ale fizicii, principii pe care se bazează întreaga cunoaștere umană de până acum).

„Evident, legile fundamentale ale naturii nu bat în cuie un singur univers, unic în trăsăturile sale. Potrivit gândirii multor fizicieni contemporani, noi trăim în unul dintre nenumăratele universuri existente. Trăim într-un univers accidental. Trăim într-un univers care nu poate fi calculat de către știință. (…)

[motivația existenței multiversului] Ar putea exista un număr uriaș de universuri, cu diferite valori pentru cantitatea de energie întunecată. Universul nostru este unul dintre cele cu o valoare mică, care permite apariția vieții. Noi suntem aici, deci universul nostru trebuie să fi unul dintre acelea. Suntem un accident. Din pălăria loteriei cosmice care conține n universuri, s-a întâmplat ca noi să tragem un univers care permite viața. Dar dacă nu am fi tras un astfel de bilet, nici măcar nu am fi existat acum să ne gândim la aceste probabilități”.

Universul din nimic, de Lawrence M. Krauss

Cartea lui Lawrence M. Krauss își propune să răspundă la întrebarea „De ce există ceva mai degrabă decât nimic?”, pornind de la premiza că, pentru a exista ceva, acel ceva nu are neapărat nevoie de un Creator sau de un scop final. Evident, o astfel de premiză are darul de a scoate din sărite toți credincioșii și teologii din lume. Iar stilul în care e scrisă cartea mi se pare că e chiar ca un fel de polemică cu adepții creaționismului. Krauss încearcă să adune toate dovezile științifice din ultima sută de ani, de la teoria relativității a lui Einstein, care a demonstrat că universul nostru nu e static, ci într-o continuă expansiune, până la ultimele descoperiri ale secolului XXI.

„…visul unei persoane poate fi coșmarul alteia. Un univers fără scop și fără îndrumare poate părea, pentru unii, că transformă viața însăși în ceva lipsit de sens. Pentru alții, printre care mă număr și eu, un astfel de univers este revigorant. Face din adevărul existenței noastre ceva mai uluitor și ne motivează să extragem semnificații din propriile noastre acțiuni și să profităm cât mai mult de pe urma scurtei noastre existențe sub soare, pur și simplu pentru că ne aflăm aici, binecuvântați cu darul conștiinței și cu prilejul de a face asta. (…)

… ce putem face e să încercăm să înțelegem circumstanțele existenței noastre. Am descris în această carte una dintre cele mai remarcabile călătorii de explorare pe care omenirea le-a făcut vreodată în istoria sa evoluționistă. Este o aventură fenomenală de explorare și înțelegere a cosmosului la scări care, cu un secol în urmă, erau pur și simplu necunoscute. Călătoria a împins limitele minții umane, combinând disponibilitatea de a merge pe urma dovezilor oriunde ar putea duce acestea cu temeritatea de a dedica o viață explorării necunoscutului, cu conștientizarea deplină a faptului că efortul ar putea să nu ducă nicăieri, și în cele din urmă necesitând un amestec de creativitate și persistență pentru abordarea sarcinii adeseori obositoare de sortare printre nesfârșitele ecuații sau nesfârșitele provocări experimentale”.

Teoria universală. Originea și soarta universului, de Stephen Hawking

Dintr-o listă cu cărți despre astronomie nu putea să lipsească Stephen Hawking. La Editura Humanitas au apărut în traducere mai multe cărți ale omului de știință britanic: Scurtă istorie a timpului, Universul într-o coajă de nucă, Visul lui Einstein și alte eseuri, Marele plan (împreună cu Leonard Mlodinow) sau Teoria universală. Originea și soarta universului. Acest ultim volum, de nici măcar o sută de pagini, conține 7 prelegeri ținute de Hawking despre originea și istoria universului, big bang, găurile negre, mecanică cuantică, spațiu-timp și încercările de a găsi o teorie unificată care să conțină și mecanica cuantică și gravitația și legile fizicii așa cum le știm acum (în momentul ăsta, probabil cea mai mare provocare pentru fizicienii contemporani). Prelegerile au fiecare câteva pagini și pot fi citite cu ușurință de către cineva care vrea să se inițieze în tainele universului și să se obișnuiască cu stilul lui Hawking. Și, apropo de cei doi de dinainte, Hawking nu exclude din start existența unui creator, pur și simplu spune că existența lui nu e necesară pentru a explica nașterea universului. Nu știu dacă asta îi supără mai puțin pe adepții creaționismului.

„Am putea spune că timpul a avut un început la big bang, în sensul că timpul anterior pur și simplu nu poate fi definit. Trebuie subliniat că acest început al timpului este foarte diferit de cele considerate anterior. Într-un univers neschimbător, un început al timpului poate fi impus doar de o entitate exterioară universului. Din punct de vedere fizic nu este însă necesară existența unui început. Ne putem închipui că Dumnezeu a creat universul în absolut orice moment de timp din trecut. Pe de altă parte, dacă universul se extinde, ar putea exista motive fizice pentru care trebuie să fie un început. Am putea crede mai departe că Dumnezeu a creat universul în momentul big bang-ului. El ar fi putut să-l creeze chiar și la un moment ulterior și să-l facă să pară că a provenit dintr-o mare explozie [big bang]. Dar nu ar avea sens să presupunem că a fost creat înainte de big bang. Un univers în expansiune nu exclude un creator, dar impune limite privind momentul în care El ar fi înfăptuit această creație.”