Oricât de ocupaţi am fi cu viaţa nostră de adulţi şi indiferent ce treburi importante am avea de făcut astăzi sau în oricare altă zi, nu cred că ar trebui să uităm vreo clipă de copilul din noi sau să-l lăsăm să se rătăcească printre probleme, deziluzii, termene limită. El e cel care ne reaminteşte de visele frumoase pe care poate le-am abandonat undeva pe drum, de inocenţă şi bucurie în stare pură, cel care ne trage de mânecă atunci când devenim prea încrâncenaţi.

Picturile Luciei Rafanelli îl readuc cu siguranţă la suprafaţă, căci sursele ei de inspiraţie îşi au rădăcinile în poveştile copilăriei. Lucia este o italiancă născută la Livorno, absolventă a Universităţii din Florenţa, cu un master în specializarea Comunicare, Media şi Jurnalism, care pictează, creează ilustraţii şi decoraţiuni interioare.

Picturile ei sunt atât de vii şi frumos colorate, pline de candoare şi surprind aspecte din cărţile copilăriei într-o abordare diferită, care nu respectă neapărat acţiunea pe care o cunoaştem toţi sau care aduc personajele în actualitate.

Astfel, la petrecerea cu ceai a Pălărierului Nebun, alături de Alice participă toate personajele din Ţara Minunilor, chiar şi Regina de Cupă şi par a se distra pe cinste, căci toţi sunt cu zâmbetul pe buze.

alice

Seria care face referire la un îndrăgit basm al lui Hans Christian Andersen, e delicioasă. În camere al căror decor aminteşte de zilele noastre, cocoţate pe saltele stau prinţese moderne care se răsfaţă cu prăjituri şi ceaiuri şi sunt pasionate de lectură, căci, acaparate de cărţi, nu par a da vreo importanţă bobului de mazăre ce ar fi trebuit să le transforme noaptea în chin.

pisello3

pp_casino

pisello2

Cât despre Scufiţa Roşie, ce să mai zicem? E o dulceaţa de fetiţă cu un zâmbet larg, care are grijă de un lup blând şi fericit, pe care îl plimbă şi îl spală. O variantă frumoasă şi paşnică de reinterpretare a basmului fraţilor Grimm, nu-i aşa?

cap_bosco

capp10_1

capp10_2

În picturile Luciei apare şi Pinocchio, căruia nu i-ar strica un pic de înţelepciune din cărţile pe care stă, Cenuşăreasa probându-şi pantoful care îi va aduce o viaţa de prinţesă, dar şi o doamnă hipopotam care adoră să citească.

pin_lib

cenerentola

ipp_intellettuale

Sursa: luciarafanelli.com

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *