Bookaholic

Înainte să înveți să citești, cineva ți-a povestit. Când timpul nu prea mai e de partea ta, ai putea la fel de bine să te întorci la asta.

Oricine locuieşte fără părinţi, petrece zilnic 8 ore la birou şi încă vreo două în trafic înţelege unde bat. Drumul până la birou e şi el fragmentat între metrou, autobuz şi mers pe jos, aşa că am cam renunţat la citit, pentru că nu prea se leagă nimic. Îmi mai rămân serile- sau, aşa cum mă sfătuieşte tot mai multă lume în ultima vreme, cărţile audio. Ar însemna să am de două ori mai mult timp pentru „citit” şi, uneori, să am vocile  unor tipi faimoşi ca Robin Williams, Burt Reynolds, Johnny Cash, Stephen Fry sau Sean Penn, spunându-mi poveşti la mine acasă- sau oriunde trebuie să-mi ţin ochii în monitor, pe fereastră, sau la grimasa demanding a șefului 🙂

Nu o sa dai la tot pasul de un narator bun și-o voce care să nu te deranjeze- sau să te plictisească. O voce credibilă, şi nu una artificială, capabilă să intuiască firul poveştii în aşa fel încât să nu te piardă, cu nuanţele potrivite de muzicalitate şi cadenţă, care creează personaje şi tensiune- sunt deja o mulţime de taskuri ce fac misiunea să pară cam dificilă. În tot cazul, dacă ai dat peste ce trebuie, s-ar putea să ai parte de-o experienţă destul de personală şi diferită- iar gândurile care îţi zboară, de multe ori, în timp ce citeşti, s-ar putea să fie păcălite mai uşor de-un narator care ştie cum să-ţi vorbească. Și asta nu înlătură marele avantaj al cărţilor audio: mult-râvnitul multitasking, de oricine se confruntă cu stilul de viață de care aminteam, mai sus.

Şi-apoi, treaba cu cărţile şi tipii faimoşi capătă din ce în ce mai multă amploare. Parţial pentru că industria filmului și a entertainmentului suferă și ea de pe urma recesiunii, aşa că pentru o parte dintre actori- aici nu vorbim chiar de cei mai faimoşi tipi- e-un job în plus, iar alţii se folosesc, pur şi simplu, de vocile lor celebre, doar pentru că îndrăgesc un autor anume.

E-o lume întreagă de descoperit, când vrei să-ți deschizi… urechile, către audiobooks. Așa am aflat că există chiar o ceremonie Audies, premii anuale care se dau pentru audiobooks. Presimt c-o să mă îndrept acolo așa cum fac cu recenziile lui Ebert, oricând vreau să mă uit la un film. Câștigătoare în 2010 a fost autobiografia lui Keith Richards, iar naratorul e Johnny Depp. Vorbim de același Depp care acum ceva timp se folosea de vocea lui, în rolul lui Jack Sparrow, pentru a trezi o tânără din comă. Nu știu dacă a reușit- dar cred că a făcut o treabă bună pentru Richards.

Mai jos, câteva dintre cărţile cu care ar putea începe oricine duce lipsă de timp şi dor de citit:

Abatorul cinci al lui Vonnegut– răpirea lui Billy Pilgrim de către extratereștri şi călătoriile lui în timp capătă vocea lui Ethan Hawke- asta dacă nu te numeri printre cei care-l antipatizează pe Ethan, sau care-l adoră pe Vonnegut şi n-ar vrea să-l asocieze cu nimeni.

Never Let Me Go (Să nu mă părăsești), best-seller-ul lui Kazuo Ishiguro, e citit în inflexiuni britanice de vocea perfect feminină a Emiliei Fox– o ştiţi din Pianistul, sau poate din serialul Martor Tăcut. Eu am încercat varianta citită de Rosalyn Landor, imediat după ce-am văzut filmul şi voiam neapărat să ştiu cum e cartea, fără să o am, la vremea aia, dar am abandonat repede- despre asta vorbeam, cu misiunea grea şi vocea potrivită. Emilia Fox face o treabă mai bună, totuşi 🙂

Sau, pentru amuzament, vocea de cowboy a lui Robin Williams- pentru povestea lui Pecos Bill– Superman-ul Western.

Deși mi-ar plăcea la nebunie s-o aud pe J.K. Rowling citind cărțile sale, Stephen Fry e pur și simplu bestial –m-am ferit să spun „magic”- și le poți găsi pe toate șapte.

Orice de Frank Muller: a citit Kerouac, Dickens, Stephen King, și are faima unui maestru al cărților audio- asta pentru că, de-a lungul timpului, și-a luat meseria de cititor mai în serios decât cea de actor.

N-am uitat de cărţile în română – deşi, la noi, audiobook-urile sunt încă un soi de curiozitate, ai de unde să începi şi aici. Câteva sugestii, mai jos:

În 85 de minute care zboară, Neagu Djuvara povesteşte despre Şocul întoarcerii în ţară, după periplul de 45 de ani la Paris, Berlin, înapoi la Paris, şi apoi în Niger pentru 23 de ani.  O confesiune limpede şi interogaţia de rezonanţă “ Ce mai cauţi, Neagule, pe aici?”.

Dacă vorbim de cărţi motivaţionale- mai ales aici, am vrea ca o voce suficient de sonoră să devină vocea conştiinţei :)- atunci trebuie să pomenim de cartea lui Allen Carr, În sfârşit nefumător – care a pus bazele celebrei Metode Uşoare şi a convins milioane de fumători, dintre cei mai sceptici. Recomandată atât celor care au încercat fără succes Cold Turkey, plasturii şi tradiţionalele sfaturi, cât şi nefumătorilor. Vocea e a lui Marius Vintilă, care s-a lăsat de fumat după 23 de ani, în timp ce înregistra cartea.

De mai bine de şapte decenii, vocea lui Radu Beligan a căpătat inflexiunile unor roluri celebre- iar de curând, maestrul a înregistrat şi o serie de cărţi audio. Una dintre ele este Bartleby – o povestire de pe Wall Street, de Herman Melville: actorul intră în rolul unui avocat newyorkez respectabil, care povesteşte despre cel mai bizar om pe care l-a cunoscut. O poveste despre norme, refuz, liber arbitru şi-un personaj enigmatic a cărui semnătură devine expresia „Aş prefera să nu”- extensie fantezistă a personalităţii oricui, în varianta dusă la extrem.

Prin vocea lui Beligan prinde viaţă şi contrabasistul cam plictisit şi uşor turmentat al lui Patrick Süskind, după ce actorul l-a jucat, în rolul principial, pe scena Teatrului Naţional.

Şi ar mai fi destul de multe pe listă: de la Pâlnia şi Stamate a lui Urmuz, citită de maestrul Victor Rebengiuc, la Micul Prinţ (lectură Florian Pitiş) şi Aventurile lui Habarnam (voce Marian Râlea – doar cu poveştile aşa şi trebuie procedat:); de ce nu Novecento sau chiar Împăratul muştelor. Ca să nu mai zic de Craii de Curtea Veche în lectura lui Pleşu şi Povestirile Orientale ale lui Yourcenar în lectura Oanei Pellea.

Voi ce cărți mai ascultați?