Proiectul Manifest(are) con(tra) DADA al Fundației pentru Harm Reduction se numără printre proiectele câștigătoare ale programului de finanțare și de parteneriate culturale CentenArt 2016, derulat de Institutul Cultural Român. Proiectul Manifest(are) con(tra) DADA îi are parteneri pe Shambaugh House, Universitatea din Iowa, sediul celui mai prestigios program de rezidențe literare din America, The International Writing Program.

Astfel, în luna septembrie a acestui an, Anca Bucur, Cristina Florentina Budar, Ștefan Buzea, Iulia Militaru și Andra Rotaru vor realiza o expoziție la Public Space One care cuprinde trei instalații și un performance și vor participa la o masă rotundă cu invitaţi din cadrul Shambaugh House, Iowa Writer`s Workshop și International Writing Program pe tema rolului şi importanţei artei necreative şi a eco-logiei în creaţia artistică.

„Plecând de la afirmaţia lui Boris Groys: „noi trăim în mijlocul unei culturi în care procesele de reproducere au biruit de mult procesele de producere. Noi suntem de mult înconjuraţi din toate părţile de cópii, gândirea şi imaginaţia noastră sunt determinate de reproducerea clişeelor culturale…”, proiectul va urmări să pună în discuţie valabilitatea şi importanţa unor concepte precum: distrugere şi reciclare în arta contemporană. Cum poate, aşadar, „arta necreativă” să mai fie „recuperată” ca artă dacă ea este măcinată de paradoxul de a fi o copie a modernităţii, reproducând şi fiind determinată de „reproducerea clişeului” originalităţii.”

Mai multe informații aici.

Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *