Bookaholic

Fix asta face Cristian Teodorescu in cartea Medgidia, orasul de apoi. Reconstruieste din bucati mici Medgidia interbelica si imediat postbelica, pornind chiar de la istoria familiei sale. Nu va asteptati la o saga de familie, la o monografie sau la un roman realist riguros construit despre viata urbana.Din contra, Cristian Teodorescu se joaca, e asemenea unui artist al colajelor care decupeaza si lipeste bucati de realitate, rezultatul fiind insa unul care, subtil, o transcende.

Vorbim de o metafictiune istoriografica si sociala, a carei miza nu este sa reconstituie exact viata urbei dobrogene, ci, prin personaje memorabile si intamplari banale povestite exceptional, sa construiasca una paralela, mapata peste cea reala, dar cu farmecul selectiei si al colajului.

Cristian Teodorescu e un povestitor excelent, scrie cu nerv si dinamism, isi priveste personajele cu un amestec de caldura si ironie. Un narator omniscient, care stie ce se intampla in mintea personajelor sale, dar care nu face eforturi pentru a le diseca psihologic toate resorturile.

Cele 103 povestiri ale romanului sunt de fapt partile colajului care inseamna de fapt romanul Medgidia, orasul de apoi. Axis mundi-ul acestei lumi este restaurantul garii, pe care Fanica si Virginica Thedorescu, bunicii autorului, il au in arenda.

Peste istoriile  mici ale personajelor trece istoria mare, cu schimbarile ei dureroase. Medgidia trece prin febra legionara, cu utopiile ei proiectate la scara mica aici, traieste si venirea rusilor, pentru ca apoi totul sa se schimbe radical odata cu venirea comunismului.

Un lucru e sigur: dupa ce citesti cartea lui Cristian Teodorescu, orice excursie in Medgidia va avea alt sens: vei cauta restaurantul garii, te vei gandi pe unde mergea chelnerul Ionica sau unde era exact stabilimentul cu doamne la care mergea tot orasul.