michael-haulica

Despre Michael Haulică nu cred că mai e nevoie să vă spun foarte multe. Că e scriitor, dar și unul din ce mai dedicaţi oameni din science fiction-ul românesc – când nu scrie, sprijină o mulţime de proiecte faine precum Galileo Online, unde e redactor şef. Are o îndelungată experienţă în munca editorială şi avantajul de a înțelege și perspectiva autorilor, dar și perspectiva editurilor.

Alte detalii biografice găsiți aici. Despre science fiction, ce înseamnă munca de redactor, dar și despre cum ar trebui să se întâlnească talentul de a scrie cu talentul de a vinde, citiți în interviul de mai jos.

Când ai pus mâna prima dată pe un roman SF şi ce te-a făcut să-l citeşti până la capăt?

Am crescut într-o casă cu multe cărți, i-am văzut, de mic, pe părinții mei citind în fiecare zi, așa că… iaca fandacsia! SF nu știu cînd am început să citesc. Probabil prima carte SF am citit-o pe vremea în care mama mă amenința cu tot felul de apocalipse ale carierei mele (pe care ei o voiau inginerească, altfel cum, pentru un băiat?!) dacă mai continui (dacă DOOM zice că e OK așa, să zic și eu atunci continui) să citesc cărți de aventuri. Știu că erau prin casă cărți din seria aia cu nava și soarele sau din colecția Cutezătorii, mai erau și revistele-suplimente de la Știință și tehnică, celebra colecție a povestirilor științifico-fantastice…

Ce m-a făcut să citesc pînă la capăt prima carte SF? Păi, pe vremea aia, citeam toate cărțile pînă la capăt. Mofturile astea cu abandonatul la jumate sau după 10 pagini le-am deprins mult mai tîrziu, cînd am început să am mai multă grijă de timpul meu. Sau cînd n-am mai avut nervi să citesc niște lucruri care nu-mi spuneau nimic.

Când şi unde mai apuci să citeşti?

De obicei acasă. Și dacă se poate la masă, la birou, undeva unde să-mi pot desfășura fie agenda, fie laptopul, ca să-mi pot scrie și notițele pentru articole. De citit numai pentru plăcerea mea… e mai greu. Dar asta a ajuns să fie marea mea dorință, pe care o urmăresc în fiecare zi. Mereu mi-e dor să citesc cărți despre care să nu scriu.

Așa. Și mai citesc de pe Nook în tramvai sau troleu, în tren… Numai că pe Nook îmi pun și tot felul de texte pe care trebuie să le citesc fie pentru editură (Millennium Books), fie pentru revistă (Galileo), fie – cum s-a întîmplat în ultima vreme – cînd am de jurizat concursuri de povestiri sau de romane.

Trei autori de SF pe care ai vrea să-i vezi în manualele de literatură.

Sebastian A. Corn, Dan Doboș, Liviu Radu. Mai sînt, dar mi-ai cerut doar trei. Te refereai la români, nu?

În ce roman SF ţi-ar plăcea să trăieşti?

În nici unul. Sînt cam periculoase. Iar pentru unul care nici măcar carnet de conducere nu și-a luat… E prea mult. Dar aș trăi într-un roman în care să fiu eu un mare scriitor, plin de faimă și de bani… și să am doar vreo 40 de ani… Dacă tot vorbim de SF…

După ce roman SF ai vrea să vezi o ecranizare şi nu s-a făcut încă (sau s-a făcut prost). Care sunt filmele tale preferate după romane SF?

Dune. Dar să simt măreția cărții lui Frank Herbert. Ecranizarea lui David Lynch nu mi-a dat fiorul pe care mi l-a dat cartea. Aș vrea să văd filme după Imperiul Marelui Graal (Sebastian A. Corn), după Abația sau DemNet (Dan Doboș), după Sfîșierea (Ona Frantz), după cărțile lui George Lazăr, mi-ar plăcea să văd ecranizate romanele cu Waldemar ale lui Liviu Radu… Aștept ecranizarea după Jocul lui Ender (Orson Scott Card), mi-ar plăcea să văd filme după trilogiile lui Miéville (Noul Crobuzon) sau Richard Morgan (seria Takeshi Kovacs). Ecranizări preferate? Solaris, Pic-nic la marginea drumului, Blade Runner. Nimic neobișnuit. Dar mă uit cu drag (și interes) de câte ori prind un SF.

Dacă cineva ar vrea să se apuce de science fiction, cu ce carte sau autor i-ai recomanda să înceapă?

Complicat. E ca și cum ai întreba cu ce roman să înceapă cineva să citească. Orice fel de cărți. Nu știu dacă există o rețetă de introducere în vreun gen sau în literatură în general. Și, pînă la urmă, orice carte, orice autor poate să placă unuia, iar altuia să nu-i spună nimic. Din SF e musai de citit povestirile cu roboți ale lui Asimov, Dune de Frank Herbert… Din fericire, în România au apărut aproape toate marile cărți SF… Și vor mai apărea, sînt convins. Dar cu Asimov, Clarke, Heinlein, Herbert nu cred că se poate greși.

3 autori de science fiction români pe care pariezi în următorii doi ani.

Să se impună la noi? Oliviu Crâznic, care lucrează acum la un proiect care îl va așeza acolo unde trebuie. Narcisa Stoica, aflată în fața debutului editorial, și încă ce debut! Va surprinde pe toată lumea. Aron Biro sau Balin Feri, dacă se vor lua în serios și dacă își vor dori să facă asta. Adică să fie scriitori. Uite că sînt patru. Dar, dacă din ultimii doi măcar unul va ieși pe piață, va fi bine.

Câteva cuvinte despre SF-ul românesc. Cum şi-a schimbat el locul în industria literară românescă (dacă putem să-i spunem aşa) în ultimii douăzeci de ani? Are un colţişor mai bine sau mai prost reprezentat?

E greu de comparat niște ani în care apar 15 – 20 de volume românești cu acei ani în care apărea un volum. Sau două. Schimbarea au făcut-o, așa cum tot zic de vreo douăzeci de ani, scriitorii care au apărut pe piață în anii ’90. Care nu mai sînt ingineri (cum era generația optzecistă), ci au venit din tot soiul de domenii – informatică, medicină, filologie etc. – și au altă viziune asupra scrisului.

În ultimii douăzeci de ani îmi pare că sefeul românesc a cîștigat în literaritate. Există mai multă literatură în ceea ce se scrie acum. Și (din păcate?) mai puțin SF… Cît despre reprezentare… Cred că scriitorii români de SF de azi sînt mai cunoscuți publicului larg. Se scrie despre ei în reviste literare (chiar dacă asta o fac alți sefiști), iau premii la concursuri mainstream, sînt implicați în activități care îi scot în fața publicului cititor în general, nu numai a celui de gen.

Ce înseamnă munca de redactor de carte? Cum se resimte în lectură munca unui redactor bun?

Un redactor de carte este cel care, dacă muncește bine, nu bagă nimeni de seamă. Toți vor lăuda autorul sua traducătorul. Cînd redactorul doarme pe el sau e neglijent… toată lumea îi va sări în cap uitînd că, de fapt, marile greșeli invocate sînt ale scriitorului/traducătorului. Deunăzi am citit undeva, pe un blog, ceva de genul: eu știu că X traduce aproape fără cusur, dar redactorul a luat banii degeaba. Păi dacă a fost atît de mare dezastrul, nu cumva și traducătoul X a luat banii cam degeaba? În fine… În timp, munca de redator te cam acrește. Eu vreau să mă las de sportul ăsta.

Numeşte-ne trei texte (sau volume) scrise de tine, pe care ne recomanzi sa le citim, şi unde le putem gasi (mai ales dacă sunt şi în format electronic).

Așteptînd-o pe Sara (zilele astea va apărea și e-book), Madia Mangalena și Povestiri fantastice (sînt și în format digital). Pe blogul meu, la secțiunea PROZĂ pot fi citite cîteva povestiri. Iar ultima publicată, nuvela „O hucă în minunatul Inand“, poate fi citită în numărul 3 al revistei Galileo (se găsește pe site-ul editurii). „Povestea lui Calistrat Hadîmbu“ (pentru care am primit în acest an premiile Galileo și Romcon) va putea fi găsită în curînd, în prima apariție a revistei (în format digital) Biblioteca Galileo. Acuma întreabă-mă despre Biblioteca Galileo.

Te întreb: ce este Biblioteca Galileo?

A, mulțumesc de întrebare! Este un supliment al revistei Galileo, va apărea ca e-book, de două ori pe lună, și în ea se va găsi o povestire mai mare sau două mai mici. Pentru amatorii de proză scurtă care nu vor să cumpere un volum întreg. Va fi, să zicem, un fel single-uri extrase din cărțile de la Millennium Books. De fapt, unul dintre numele avute în vedere a fost chiar Single. Copertele vor fi pătrate, exact ca la discurile single. În luna aprilie vor apărea primele două numere: 1 – Povestea lui Calistrat Hadîmbu, de Michael Haulică și 2 – Ultima clepsidră • Însîngerată luna, de Oliviu Crâznic. Se vor găsi aici la prețul de 2,99 lei.

Ce părere ai despre self-publishing? E un lucru bun sau rău pentru lumea literară faptul că fenomenul începe să prindă amploare?

Foarte bună părere. Numai că lumea va cumpăra tot cărți făcute de edituri. La comandă, dar făcute de edituri. Va mai trece ceva vreme pînă cînd prin self-publishing nu vom înțelege doar că ne publicăm cărțile fără să ni le mai citească/redacteze/corecteze nimeni. Dacă scriitorii vor înlocui echipa unei edituri cu una proprie (care să-i asigure o redactare și o corectură profesioniste), atunci e OK. Am scris în Observator cultural un articol pe tema asta, „Haulică SRL“.

Dar cu e-book readerele cum te înţelegi? Şi, dacă tot suntem aici, cumpără românii cărţi în format electronic?

Am amintit deja de e-readerul meu, am un Nook cu care mă înțeleg foarte bine. Am auzit și eu poveștile despre foșnetul paginilor, despre mirosul de cerneală tipografică… M-am gîndit și eu la lucrurile astea, îmi plăceau și mie. Asta pînă ce să am Nookul. După cîteva citiri nu-mi mai aminteam nici de mirosul cernelii, nici de foșnetul paginilor… Și, cu toate că, pentru o carte de 300 de pagini, parcurgi de trei sau patru ori mai multe ecrane, mi se pare că lectura merge mai ușor, mai repede. E-readerul este un instrument excelent.

Noi (Millennium Books împreună cu partenerul nostru american, Texarom, prin care cărțile noastre ajung în librării ca Amazon, Kobo, WHSmith etc.) sîntem apăruți recent pe piața de cărți digitale, de vîndut vindem, dar încă n-aș putea spune dacă vindem mult sau puțin, pentru că nu știu la ce să mă raportez. Oricum vindem mai mult decît am crezut că vom vinde. Deci da, românii cumpără cărți digitale.

Cum s-a schimbat perspectiva autorilor în science fiction-ul anilor 2000 faţă de anii 90? Ce-a adus în plus digitalizarea în SF?

Vorbim de internet, de e-books, de tot mediul ăsta electronic. A adus o oarecare independență față de sursele de finanțare. De pildă, din 2000 avem reviste care apar pe internet. Lumi Virtuale și Pro-Scris, revistele care au apărut în 2000, nu mai există, dar dispar unele, apar altele. La ora actuală există cinci reviste F&SF online: Nautilus, Helion Online, Gazeta SF, SRSFF și Galileo Online. Dintre ele doar Galileo Online nu publică proză, proza apare în Galileo, revista pe hîrtie. Există bloguri destinate sefeului, unde apar știri, recenzii, unde se discută cărțile F&SF.

Au mai dispărut din cenaclurile de pe vremuri, dar oamenii sînt legați unii de alții prin aceste bloguri și pe Facebook. Și avem cenacluri online, de pildă atelierkult.com, care funcționează din 2004. AtelierKult organizează două-trei concursuri de proză pe an (cu premii în bani!) și, pînă acum a editat două antologii (pe hîrtie) cu proză „citită“ (și comentată) în cenaclu.

A, și încă ceva: administratorii locuiesc în SUA și Canada, iar membrii sînt din România, în principal, dar unii locuiesc și în alte țări. Ce a mai adus nou internaționalizarea suportului de publicare? Autorii români publică prin reviste (electronice) din afară, pe site-uri dedicate, sînt membri în tot felul de grupuri de scriitori din toată lumea. AM început să ieșim în lume, adică. Așa, pe sîrme… sau wireless…

Cum se vinde literatura SF&F în România? Care subgenuri prind cel mai bine?

Tirajele nu sînt nemaipomenite, dar nici cu cărțile mainstream nu mi-e rușine. În general, un autor român tot la 500 de exemplare ajunge (unii mai puțin), iar cei mai buni pot spune că au vîndut peste 1000, sînt și cazuri de 2-3000 de exemplare vîndute (pe un titlu). Străinii… de obicei se mișcă undeva la 1000-2000 de exemplare. Cred că așa e peste tot la noi, nu numai în F&SF. Bine, nu ne referim aici la blockbustere ca seriile Harry Potter, Cîntec de gheață și foc, Amurg… Ups! Astea sînt F&SF!

Ei, avem și noi bestsellerurile noastre. Nu știu dacă sînt subgenuri care prind mai bine decît altele, pentru că în același subgen unele cărți se vînd mai bine, altele mai rău. Cred că, de fapt, sînt autori mai vînduți și autori mai puțin vînduți. Nu spun nici măcar autori mai buni sau mai slabi. Pentru că aici vorbeam depre vînzări, nu neapărat despre calitățile literare.

Ce șanse crezi că ar avea un Comic Con autohton?

Eu știu că există ceva asemănător, în fiecare an se organizează un salon internațional de bandă desenată. Mai nou a apărut și un salon european de bandă desenată

Spune-ne 3 romane pe care ți-ai fi dorit să le fi scris tu.

Un veac de singurătate, de Gabriel García Márquez, Săptămîna nebunilor, de Eugen Barbu, și Tache de catifea, de Ștefan Agopian. Și pot să-ți spun că e cea mai faină întrebare care mi s-a pus vreodată.

Și, în final, pentru toți scriitorii aspiranți: se poate trăi din scris în România? Cum? Cam cât de departe crezi că e un viitor în care autorii or să fie superstaruri cu agenți, așa cum se întâmplă prin alte colțuri ale lumii?

Da, se poate. Dacă în fiecare an scriitorul român vinde 6000 de exemplare la 30 de lei, cu 10% drepturi de autor, obține 1500 de lei pe lună. Dacă vrea mai mulți bani, să vîndă mai mult. Cînd se vorbește despre trăit din scris nimeni nu precizează cît de bine să trăiască, nu? Acuma, sînt o mulțime de oameni care au alte meserii și au mai puțini bani pe lună și totuși trăiesc fără să spună că în România nu se poate trăi ca inginer sau ca profesor sau mai știu eu ce. Dar scritorii toți sînt de acord că în România nu se poate trăi din scris. Și asta în condițiile în care scriitorul român publică o carte la 5 ani, care se vinde, de obicei, în 2-3-500 de exemplare. Și așa vrea el să trăiască din scris.

Toți se uită peste gard și spun: uite Stephen King cît de bine trăiește, uite X, Y, Z… Păi ei se compară cu niște autori care vînd milioane și milioane de exemplare în toată lumea? Ei, uite că se compară… Dar scriitorul român preferă să fie genial decît comercial (adică vandabil). Falsă și asta! Sînt o grămadă de scriitori buni în lume care se vînd bine. Deci nu e vorba că ăia care se vînd bine sînt slabi ca scriitori. În primul rînd scriitorului român îi lipsește profesionalismul. Nu știe să fie scriitor. Nu știe ce trebuie să facă un scriitor (în afară de a-și scrie cărțile, că nu asta e totul). Nu știe cu ce se mănîncă meseria asta. Bineînțeles sînt și excepții. Dar puține.

Cînd vor avea scriitorii români agenți? Cînd vor avea cu ce să-i plătească. Un scriitor își plătește agentul cu 20% din veniturile lui. E drept și că un agent are mai mulți scriitori pe care-i reprezintă și unii îi aduc mai mulți bani, alții mai puțini, alții deloc. Deocamdată nu avem agenți pentru scriitorii români. Cei care sînt, fie sînt agenți de autori străini printre care și-au asumat și cîțiva români, iar banii și-i fac din vînzarea lor în străinătate, fie sînt agenți doar cu numele și, asemeni scriitorilor pe care-i reprezintă, și ei au alt job de pe urma căruia trăiesc.

Deocamdată e greu. Dar sînt convins că vom ajunge și noi acolo. Cînd? Asta chiar nu știu. Sînt meserii care se învață greu.

foto de aici

3 comentarii
  1. Pingback: Interviu pentru Bookaholic | Colierul de perle al bunicii

  2. Pingback: (Oliviu Craznic) Interviuri cu 2 autori fantastici, şi la propriu şi la figurat: Michael Haulica şi Ştefana Czeller « Oliviu Craznic's gothic novel

  3. Pingback: 2012 « Colierul de perle al bunicii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *