Ce ştim despre Michel de Montaigne? Am impresia că mai nimic şi convingerea că e mare păcat. Azi se împlinesc 480 de ani de cînd s-a născut şi cred că e o ocazie nimerită să aruncăm un ochi măcar peste biografia lui, dacă nu direct peste eseuri.
De ce am face asta? Pentru că a fost un filozof mult mai prietenos cu defectele omului decît mulţi alţii, pentru că a avut o mare preţuire pentru fratele nostru, porcul, pentru că a adus şi corpul în discuţiile filozofice şi da, pentru că adora să doarmă. Atît de mult încît la el la castel, lîngă Bordeaux, punea să se tragă clopotele la miezul nopţii doar ca să aibă plăcerea să se culcuşească la loc.
Găsiţi mult mai multe motive să vă interesaţi de gîndurile simpaticului sceptic într-un filmuleţ făcut de nu mai puţin simpaticul Alain de Botton (ocazie cu care îl puteţi vedea şi pe Alain de Botton purtînd cizme de cauciuc şi înconjurat de purcei). O să vedeţi, îi face filozofului francez o întroducere după care îţi vine să-i citeşti eseurile muşcîndu-te de degete. Exact ca atunci cînd eşti atît de terminat de foame, încît nu numai că te muşti, dar poţi să te şi arzi. Şi lui Montaigne i se întîmpla. Povesteşte despre asta în eseuri, unde se ocupă, de fapt, foarte mult de el însuşi şi, ca destul de puţini alţii, de aceste umile accidente ale corpului nostru, care nu intră de obicei în aria de interes a gînditorilor.
Un alt lucru la care mai e bun Montaigne e toleranţa şi înţelegerea pentru ce e diferit. Şi ca să poţi să deprinzi lucrurile astea, e bine să călătoreşti, credea. Nu spun mai multe, vedeţi filmuleţul ăsta, o să vreţi sigur să citiţi singuri mai departe. Şi nu uitaţi să exersaţi măcar azi întrebarea cu care a rămas prin istorii literare şi de filozofie: Que sais je?
