Oare cât ne-ar lua să facem o lista cu motivele pentru care citim? Foarte mult, evident, mai ales că fiecare dintre noi are propriile impulsuri subiective. Ba chiar uneori ne-ar fi greu să spunem pe bune de ce citim. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi trece materia literara prin propriul filtru al conştiinţei, ceea ce conferă unei cărţi multiplele interpretări. Dar muzica? Cum rămâne cu muzica din cărți?

Am mai vorbit noi despre asta aici. Să ne gândim la Murakami. Găsim atâta muzică în cărțile lui, e un soundtrack permanent care întărește ceea ce vrea el să transmită.

Autorul a luat lecţii de pian în copilărie dar recunoaşte că i-a lipsit tehnica pentru a deveni un mare muzician. Pasiunea i-a rămas, însă, şi s-a manifestat în domeniul lui iniţial de activitate, în care deţinea un bar de jazz, numit Peter Cat. Despre asta puteți citi în cartea “La sud de graniţă, la vest de soare”. Prima lui întâlnire cu jazz-ul a fost la vîrsta de 15 ani, când a asistat la un concert Art Blakey şi Jazz Messengers.

Scriitorul recunoaşte că datorită muzicii a învăţat să imprime ritm scrierilor sale. Iar acest ritm este inspirit de către jazz. De asemenea, mărturiseşte că tot ce ştie despre scris a învăţat din muzică şi că dacă nu ar fi fost pasionat în primul rând de muzică nu ar fi devenit niciodată romancier.

Acum nu mai este de mirare abundenţa de referiri muzicale care se regăseşte în operele sale. Melodii care se împletesc perfect cu acţiunea şi care parcă reprezintă soundtrack-ul fiecărui roman.

Din “La sud de graniţă, la vest de soare

Frank Sinatra – South Of The Border

Duke Ellington & Billy Strayhorn – Starcrossed Lovers

Din “Kafka pe malul mării

John Coltrane – My Favorite Things

Herman Hupfeld – As time Goes By

Din “Pădurea norvegiană

The Beatles – Norwegian Wood

Antonio Carlos Jobim\’s – Desafinado

http://www.youtube.com/watch?v=AmuaIcin-YM

Din “Dans, dans, dans

Moon River – Percy Faith Orchestra

Din “Iubita mea, Sputnik

Debussy – Préludes

http://youtu.be/lxZ9ouCVpOM

Din “În noapte

Curtis Fuller – Five Spot After Dark

Din “Elefantul a dispărut”

Frank Sinatra – Night and Day

http://youtu.be/69ay7gSJvp0

Aceastea au fost melodiile ce mi-au rămas mie în minte. Nu sunt singura, aparent, care ascultă muzica despre care scrie Murakami (citiți și aici, aici sua aici).

În speranţa că acest teaser v-a deschis apetitul pentru muzică bună, de ascultat cu lumină slabă la ceas de seară, vă las cu alte delicii muzicale. Puteți asculta chiar soundtrack-urile complete – jazz, popular, clasică.

Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *