Într-o lume în care agitația și cinismul tind să acopere totul, căldura umană din scrisorile pe care Nabokov i le-a trimis Verei, femeia ce i-a stat alături peste 50 de ani, te ia pe nepregătite. Firescul recunoașterii nevoii de celălalt, bucuria de a te încredința unei alte ființe, tandrețea, dezmierdările, povestea împărtășită, intensitatea impresionează pur și simplu.

Scrisori către Vera a fost nu doar una dintre cele mai cumpărate cărți de la Gaudeamus, ci și cartea pentru care, în cadrul aceluiași târg din 2016, traducătoarea Veronica D. Niculescu (aflată la a opta traducere din Nabokov) a câștigat premiul „Antoaneta Ralian” pentru traducere din limba engleză în limba română, juriul fiind format din Denisa Comănescu și Ion Bogdan Lefter. Ediția Penguin a volumui Letters to Vera (texte traduse din limba rusă și editate de Olga Voronina și Brian Boyd) a apărut în 2014, an în care a început și munca de traducere în limba română.

Ca și Originalul Laurei (publicat în 2009, deși Nabokov își dorise ca manuscrisul să fie distrus), publicarea scrisorilor a fost o decizie controversată și e bine de spus că selectarea scrisorilor sau a fragmentelor de scrisori publicate a fost asigurată chiar de Vera și de Dmitri, fiul lui Nabokov, care a murit însă înainte de publicarea scrisorilor. Volumul este însoțit de o consistentă prefață semnată de Brian Boyd, cel mai mare nabokovian, scrisorile fiind aranjate și adnotate tot de acesta, o muncă făcută cu pasiune și grijă extremă, așa cum este și traducerea în limba română.

Cele mai multe scrisori datează din anii 1923-1939, când cei doi au stat separați pentru perioade mai lungi de timp, mai ales din cauza problemelor de sănătate ale Verei. Astfel, între 2 iunie și 19 iunie 1926, când aceasta se află în sanatoriu, Nabokov îi trimite nu mai puțin de 50 de scrisori. Distanța dintre ei este provocată și de problemele politice provocate regimul politic din Rusia și de nazism, plecarea din Rusia în Germania fiind urmată de un alt exil, de căutarea unui refugiu în Franța, impus de evreitatea Verei.

Scrisorile acoperă peste peste 700 de pagini și peste 50 de ani din viața celor doi, din 1923 (prima poezie pe care Nabokov i-o scrie Verei) până în 1976. Scrisorile scrise de Nabokov (nu sunt cuprinse în volum și scrisorile Verei) oferă cititorilor nu una, ci două povești de iubire: iubirea lui Nabokov pentru Vera, dar și iubirea acestuia pentru literatură, cele două neputând fi nicidecum separate. Vera i-a fost nu doar soție, ci și cea mai atentă cititoare, omul care a susținut, de aproape sau de departe, tot ce a însemnat munca acestuia. Nevoia de scris se întrepătrunde cu nevoia de Vera. Vera i-a fost centrul lumii, iar el și-a asumat asta pe de-a-ntregul, cu bucurie și cu recunoștință:

„Da, am nevoie de tine, basmul meu. Fiindcă tu eşti singura cu care pot să vorbesc despre nuanţa unui nor, despre cîntecul unui gînd – şi despre cum, cînd am ieşit astăzi la muncă şi am privit în faţă o floarea soarelui înaltă, ea mi-a zîmbit din toate seminţele”.

„Ai intrat în viaţa mea – nu cum se vine în vizită (ştii, „fără să-ţi scoţi pălăria“), ci cum vii într-o împărăţie unde toate rîurile au aşteptat reflexia ta, toate drumurile, paşii tăi. Soarta a vrut să-şi îndrepte greşeala – de parcă mi-ar fi cerut iertare pentru toate greşelile sale din urmă. Astfel încît, cum te-aş putea eu lăsa, basmul meu, soarele meu? Vezi, dacă te-aş iubi mai puţin, atunci ar trebui să plec. Dar aşa – nu are sens. Şi nici să mor nu vreau. Există două feluri de „fie ce-o fi“. Involuntar şi deliberat. Iartă-mă – dar eu mă ghidez după cel de-al doilea. Şi nu-mi poţi răpi încrederea în ceea ce mă tem să gîndesc – ar fi fost o fericire atît de mare… Şi uite altă codiţă.

Da: o lentoare demodată a vorbirii,
simplitate oţelită… Şi astfel, ardoarea mai
puternică a inimii:
oţel, incandenscent prin zbor…”.

Surprinde în aceste scrisori dependența lui Nabokov de tot ce înseamnă Vera, nevoia de a-i simți prezența în oricare dintre ipostazele vieții sale, chiar nevoia de control din partea ei. Observă Brian Boyd: „povestea ei editînd, bătînd la maşină, şofînd, predînd, corespondînd şi negociind pentru el a devenit parte din legenda lui Nabokov”; „Vera îşi făcuse soţul să-i promită că îi va trimite un raport zilnic – ce mînca, cu ce se îmbrăca, ce făcea –, iar Vladimir s-a supus cu loialitate. Nicicînd nu vom mai avea o asemenea redare neîntreruptă, de zi cu zi, a reacţiei lui faţă de lumea în care trăia”.

Cel mai des, Nabokov va fi nemulțumit că Vera îi scrie prea rar. Se pare că el i-a trimis de cinci ori mai multe scrisori. Ce visează, ce mânâncă, ce citește, ce și cum scrie, cu cine se întâlnește, detalii ale plimbărilor sale, filme văzute la cinema, partidele de tenis, starea vremii, probleme financiare, detalii ale contractelor de publicare a cărților, senzații venite din contactul cu natura din jur – configurează uimitoare scrisori-jurnal, în care toate capătă mai mult sens când sunt trimise către Vera. Și se amestecă frumos:

„Acum e nouă şi zece, mă duc la culcare curînd. S-a oprit ploaia, dar – dacă judec după bălţile din curte – nu o să pot juca tenis nici mîine. E extrem de plictisitor. Pisoiaşul meu, astăzi m-am hotărît să te sărut din nou. Bursa de valori a fost uluitor de liniştită în ultima vreme. Există vreo cerere de oale de vreun fel prin Schwarzwald? Scrie, Pisoiaşule. Nu credeam că o să-mi scrii aşa de rar. Noapte bună, Pisoiaşule”.

Vraja dintre ei începuse la un bal mascat, în 1923, ce a simțit Nabokov dincolo de masca Verei fermecându-l definitiv. În cel mai greu an din viața lor (1937), când Nabokov va avea o relație cu altă femeie, încrederea, senzația de a fi „acasă” lângă Vera îi va ține alături:

„Ştii, nu am avut niciodată încredere în nimeni aşa cum am în tine. În tot ceea ce este fermecat există un element de încredere”.

Cu siguranță, scrisorile lui Nabokov sunt unele dintre cele mai frumoase din istoria literaturii, iar Vera e posibil să fie una dintre cele mai alintate femei. Nabokov își începe scrisorile cu surprinzătoare dezmierdări, cu nume de alint năstrușnice: „zgrunțurel”, „smocușor”, „pisoiaș”, „vrăbiuța mea”, „țânțărelule”, „tufișelule”, „sconculeț”, „șoareşcelemeu” „bufniţimea mea”… În plus au o colecție de jucării, de prichindei: Spectacoluț, Smocuț…

Poezii, desene, fotografii, rebusuri întregesc lumea nabokoviană răsfrântă în aceste scrisori care deschid multe uși nu doar către omul Vladimir Nabokov, ci și către cărțile sale pe care cititorii le vor simți poate mai aprope sau pe care le vor (re)citi într-o altă lumină.

„Încîntarea mea, iubirea mea, viaţa mea, nu pricep nimic: cum poţi să nu fii cu mine? Sînt atît de infinit de obişnuit să fiu cu tine, încît acum mă simt pierdut şi pustiu: fără tine, sufletul meu. Îmi transformi viaţa în ceva luminos, uluitor, irizat – tu adaugi o scînteiere de fericire peste toate –mereu diferit: uneori poţi fi de un roz fumuriu, pufoasă, alteori întunecată, înaripată – şi nu ştiu cînd îţi iubesc mai mult ochii – cînd sînt deschişi sau închişi”.

Scrisori către Vera, Vladimir Nabokov, traducere din limba engleză şi note de Veronica D. Niculescu, Polirom 2016

bookaholic-sustinut-de-carturesti-stripe-01

Cumpără cartea din librăria online Cărturești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *