Bookaholic

Cătălin Sturza este jurnalist cultural și critic literar. Are o emisiune pe Radio România Cultural, este doctor în litere, lucrează la editura Curtea Veche, scrie în revista Cultura și în multe alte locuri (printre care și pe blogul propriu). Indignat, a petrecut mult timp în Piață, a strigat și a dezbătut cu alți ciumpalaci problemele care se ridică acolo.

De ce-am ieșit din casă. Jos Băsescu & jos ACTA

Ce te-a determinat să ieși în Piață?

Primul impuls a fost, la începutul lunii ianuarie, legea așa-zisei reforme în sănătate și intervenția lui Traian Băsescu prin telefon, pe un post de știri, care a dus la demisia lui Raed Arafat din funcția de subsecretar de stat. Mi-am făcut repede un bilanț: trăim într-o țară în care ministrul turismului este nimeni alta decât Elena Udrea, și în care ministerul pe care îl conduce (și căruia eu, unul, nu-i văd nici o utilitate!) e cel mai bogat din guvern, mulțumită fondurilor suplimentare pe care le-a primit pentru acest an – banii au fost luați de la sănătate și de la educație.

Într-o țară al cărei președinte, Traian Băsescu, tocmai l-a numit pe fostul suveran al României, Regele Mihai, în momentul când acesta împlinea 90 de ani, „trădător” și „slugă la ruși”. Într-o țară în care același președinte nu se jenează să fure telefonul unei ziariste, numind-o „țigancă împuțită”. În care guvernanților le pasă atât de puțin de oamenii care i-au votat, încât, în văzul lumii, chiar președintele țării face lobby pentru un proiect profund dăunător României, patrimoniului ei cultural, mediului său natural și chiar oamenilor care se plâng că nu au locuri de muncă, precum Roșia Montana, în varianta Gabriel Resources.

Într-o țară în care aleșii ei sunt atât de siguri pe poziții și au ajuns să își facă afacerile murdare, fără nici o teamă, în văzul tuturor, încât chiar fratele președintelui României este nașul de botez al copilului unui interlop cu ceafă groasă numit Bercea Mondial (odraslele acestui interlop analfabet poartă nume precum Televizor Mondial, Judecător Mondial și Patronaș Mondial). Într-o țară în care fiica președintelui, pe nume EBA, a fost pusă susținută chiar dacă nu oficial de partidul aflat la guvernare și a ajuns, astfel, europarlamentar, alături de Gigi Becali și de V.C. Tudor.

Într-o țară care, mulțumită competenței acestor minunați guvernanți, e codașa Europei, în privința atragerilor de fonduri europene, și nu e în stare, în unele domenii, să atragă nici măcar 2% pe an din fondurile cu ajutorul cărora ar trebui să prindă din urmă „lumea civilizată”. Acestea sunt doar motivele evidente, strigătoare la cer, pe care le pui pe degete dacă te trezește cineva la trei dimineața să te întrebe „tu de ce ieși, băi, în stradă?”. Și toate aceste motive au, la o trecere foarte sumară în revistă, un numitor comun: președintele României, Traian Băsescu.

Care sunt temele principale pentru tine? Care este mesajul tău?

Mergând în piață – și am mers, în primele două săptămâni, aproape în fiecare seară, și la minus cinșpe grade, și pe viscolul ăla cumplit – am văzut aceste motive de pe lista mea reflectate în mai toate pancartele prezente acolo, pe ambele părți ale Bulevardului Magheru: „Respect pentru Raed Arafat!”; „Udrea, nu uita, țara nu-i poșeta ta”; „Roșia Montană nu e de pomană!”; „EBA, tatăl tău nu vrea să vorbește cu noi!”; „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați!”.

Și m-am enervat rău, de câte ori am deschis, apoi, știrile, sau când am stat de vorbă cu oameni care nu călcaseră prin piață, dar care știau ei cum stau lucrurile; „bla, bla, bla, pensii!”, „bla, bla, bla, hoții!” e ceea ce au înțeles, în cel mai bun caz, mulți dintre cei care au privit Piața din fotoliu, la televizor. Cum spunea pancarta unui protestatar, alături de care am avut bucuria să îngheț: „We love to entertain you!”.

Au fost și câteva încercări de a alcătui un mesaj sintetic al acestor proteste, un fel de platforme-program. Mi-a plăcut acel „vrem să închideți mall-uri și să deschideți fabrici”, din „Manifestul Ultrașilor”; chiar dacă sună oarecum patetic, mesajul de fond e ok – nu vrem să fim (doar) o piață de desfacere, și nu ne simțim bine ca turmă mânată orbește spre mall.

Într-o zi, s-au distribuit prin piață niște manifeste bine scrise, din care am reținut un citat: „Iar poporul-mână-de-lucru nu e bun dacă: e educat, are drepturi, nu e umil. Faceți business cu viețile noastre. Într-o zi mâna de lucru o să vă strângă de gât.” (manifestele erau, probabil, ticluite de niscaiva neomarxiști hardcore).

Cel mai concis program pe care l-am văzut e, totuși, cel al Tinerilor mânioși din Cluj-Napoica; rețin de aici două sugestii la obiect: 1. „Amendarea absentismului parlamentar și a votului la ”două mâini” (zece absențe într-o sesiune parlamentară = pierderea mandatului, un flagrant de vot dublu = pierderea mandatului)”; 2. „Renegocierea acordurilor cu FMI și Banca Mondială. Datoria externă uriaşă pe care și-a asumat-o actualul guvern este sursa îndatorării și sărăcirii României pe termen lung.”

Cele mai fierbinți teme imediate, în ceea ce mă privește, ar fi așa: 1. Demisia președintelui Traian Băsescu (necesară, ca formă de sancțiune pentru un comportament care e jignitor chiar față de demnitatea pe care o ocupă acest individ, în Statul român); 2. Anularea contractului pentru Roșia Montană, includerea zonei în Patrimoniul UNESCO și începerea unui program coerent de încurajare a investițiilor în turism, care ar da de lucru și localnicilor sărăciți; 3. Renunțarea la măsurile de austeritate și revigorarea bugetului statului, prin diminuarea evaziunii fiscale; e inadmisibil ca unul dintre țelurile guvernului Boc în 2012 să fie atingerea pragului de 30%, în ceea ce privește colectarea impozitelor în România! Problema e că tolerarea evaziunii fiscale este o formă de recompensă pentru finanțatorii campaniilor electorale și, concomitent, una din principalele surse de finanțare, pentru cei mai mulți dintre funcționarii Statului român, în scurtul timp cât stau cu scaunele sub fund.

Ce crezi și ce speri că “va rezolva” protestul nostru?

Eu sper că, pe termen lung, protestul nostru din Piața Universității (și din alte câteva zeci de orașe ale țării!) va rezolva multe. În primul rând, e un semn că România se trezește și că societatea civilă iese din iarnă. În piață nu au fost numai pensionari sau numai ultrași: au fost pensionari alături de ultrași alături de monarhiști, feministe, ong-ișiti, corporatiști și de oameni, pur și simplu.

Nu au ieșit acolo cei care nu au ce face pe acasă, sau cei care au pensii prea mici: poate că șomerii, sau medicii cărora li s-au tăiat salariile (circula pe net o scrisoare a unui tânăr medic ieșit în piață care povestea cum el și soția lui, tot medic, și-au pierdut casa, după ce guvernul a aplicat „măsurile de austeritate”), sau pensionarii au simțit, mai tare ca alții, că le-a ajuns cuțitul la os. Însă acestea sunt circumstanțe, nu sunt motive de fond. Iar oamenii, șomeri sau corporatiști, cu program de muncă de zece ore pe zi sau fără program, au ieșit din motivele clare expuse în zecile de sloganuri inventive și în sutele de pancarte care au împânzit piața.

În al doilea rând, protestul arată înverșunarea românilor și faptul că situația socială e gravă – mult mai gravă decât își imaginează guvernanții noștri. În al treilea rând, această a doua Piață a Universității arată că oamenii nu pot rămâne, la nesfârșit, indiferenți față de toate acele lucruri strigătoare la cer – și care se traduc, într-o formulare simplă, prin folosirea țării de către o minoritate ca pe propriul accesoriu vestimentar (foarte inspirat sloganul cu poșeta!).

În sfârșit, acest protest deschide, sunt sigur, calea spre alte proteste, pe teme mai punctuale. Acum s-au adunat multe, și toate pancartele s-au înghesuit în aceeași Piață, sub un singur numitor comun: „Jos Băsescu!”. Însă, în următoarea perioadă, va fi nevoie să protestăm pentru cel puțin două teme punctuale.

Prima e cea a exploatărilor cu cianuri de la Roșia Montană, un proiect aberant, care nu poate și nu trebuie să înceapă. A doua este cea a ACTA, un document sumbru, care pune, după cum spunea un blogger, drepturile de proprietate intelectuală mai presus de drepturile omului și de libertățile fundamentale.

Am câștigat foarte mult prin cea de-a doua Piață, chiar dacă Traian Băsescu nu și-a dat încă demisia (toți cei care îngheață încă, seară de seară, la minus cincisprezece grade în Piață nu au nici un dubiu că până la urmă o va face!). Noi toți, ca societate civilă, am redobândit controlul celei mai importante resurse pe care o deținem, într-o democrație: cea a protestului. Să ne vedem, așadar, în stradă!

Ce le-ai transmite celor care au rămas acasa?

Le-aș transmite ceea ce am strigat din toți rărunchii, seară de seară, împreună cu mulțimea din Piața Universității: „ieșiți din casă, dacă vă pasă!” și „ieșiți din mall-uri”. Să mediteze și la acea pancartă, care afișează un adevăr dureros: „Române, eu aici strig și-ngheț ca să-ți fie și ție bine, tu acasă te relaxezi încălzindu-te și pentru mine?”.

Și nu, nu e cazul să ieși în stradă doar dacă au ieșit o sută de mii de oameni, și tu urmezi o turmă care devine de neoprit. Important e să fii în stradă când sunt doar 25 de oameni, și când după zece minute nu-ți mai simți degetele prin bocanci. Dacă nu ar fi acei 25 de oameni, disperați, încăpățânați sau doar naivi, nu am mai avea nimic – nici măcar divertisment la televizor.

Recomandă-ne o carte sau mai multe in ton cu vremurile astea tulburi si cu protestele. Ce ar trebui sa citim acum?

La vreme de protest, citiți „Free”, de Chris Anderson (apărută recent în traducerea în limba română la Curtea Veche Publishing, cu titlul „Gratuit: viitorul unui preț revoluționar”). O să vedeți acolo cum gratuitatea – adică ceea ce vrea să omoare ACTA – e un model profitabil nu doar pentru cultură și pentru mișcările civice, ci și pentru economie.

Unii – precum cei de la Google – au înțeles acest lucru și au făcut miliarde de dolari oferind, pur și simplu, lucruri pe gratis: editoare de text, instrumente cool pentru organizarea informațiilor și chiar sisteme de operare. Alții, mai old-fashioned, s-au încăpățânat să perceapă o taxă de monopol pentru fiecare progrămel, încercând să controleze toate copiile ilegale și să ardă toate CD-urile pirat.

Când și-au dat seama că așa ceva e imposibil, până și avocații Microsoft s-au potolit, și au înțeles că puștanii de azi care folosesc Windows-uri piratate sunt clienții de mâine care, odată ce vor fi „pe banii lor”, le vor cumpăra produsul, tocmai pentru că în adolescență au devenit dependenți de el, folosind copiile piratate. În același fel, și marile nume din pop & rock profită, până la urmă, de muzica de pe Youtube, compensând „pierderile” prin încasările din concerte; chiar și Prada și Gucci profită de pe urma mărfurilor contrafăcute din China – odată ce are niște bani în buzunar, visul oricărei chinezoaice corporatiste e să-și cumpere o poșetă originală Gucci.

Așadar, chiar și cele mai învechite case de discuri, dacă învață să folosească un pic internetul și gratuitatea, au o șansă să rămână pe piață. Iar marile corporații – cele care sunt în spatele ACTA – n-o duc nici pe departe așa de rău pe cât se plâng. Ceea ce vor ele e să pună taxe de monopol – un monopol pe mentalul colectiv, o taxă de pod pe care ne-o vor impune pentru că pot. Ce urmează după ACTA? Drepturi de autor pentru folosirea unor cuvinte ale limbii engleze? Sau ale limbii române? Imposibil, spuneți? Ei bine, dacă nu facem nimic, e foarte posibil, și chiar în viitorul nu așa de îndepărtat!  Așadar, 10 000 de polonezi au ieșit deja în stradă, iar oamenii aceia care îngheață în Piața Universității, în București, România, încă ne așteaptă, seară de seară, să devenim și noi 10 000.

Ce se întâmplă zilele acestea în Piața Universității ne privește pe toți. S-a spus că suntem “neaveniți”, “viermi”, “ciumpalaci”, “societate civilă de mâna a doua”, “ultrași”. Noi vă spunem că nu e așa. Tinerii ce scandează seară de seară la Universitate sunt frumoși, inteligenți, conștienți și reprezintă începutul unei societăți civile atât de necesare. Rubrica noastră “Neaveniții din Piața Universității”  își propune să vă arate portretele unor oameni care, cu zâmbetul pe buze, indignați și hotărâți, vin, în ciuda frigului și a prejudecăților, în Piață.