Azi se împlinesc cinci ani de când jurnalista Anna Politkovskaia, pe atunci în vârstă de 48 de ani, a fost împușcată în scara blocului unde locuia, în urma articolelor sale privind războiul din Cecenia, publicate în revista Novaia Gazeta.

Puțină lume știe despre ea – sau, oricum, nu suficient de multă lume. Un sacrificiu pentru adevăr nu folosește nimănui dacă oamenii nu află despre el. Drept urmare, luna asta poți participa la mai multe evenimente organizate de editura Meteor Press în memoria Annei, unde îi poți afla povestea și poți asista la discuții pe marginea cărților ei.

Iată programul evenimentelor:

Marți, 11 octombrie 2011, ora 18.00
Muzeul Țăranului Român, Studioul Horia Bernea
Proiecția filmului documentar “Letter to Anna” (2008, în regia lui Eric Bergkraut)

Regizorul elvețian Eric Bergkraut a lucrat cu Anna în 2005, în timp ce realiza “Coca: Porumbelul din Cecenia”, un documentar despre activista cecenă în apararea drepturilor omului Zainap Gashaeva. După moartea ziaristei, Bergkraut a regizat “Letter to Anna”, ca un omagiu adus ei, folosind imagini pe care le avea deja și interviuri cu cei care au cunoscut-o.

Participă: Ioana Avadani, Vasile Ernu, Sorin Iliesiu, Bedros Horasangian

Miercuri, 19 octombrie 2011, ora 12.00
Universitatea București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației (zona Panduri)
Curs deschis susținut de Dna Profesor Universitar Lavinia Bârlogeanu

Joi, 27 octombrie 2011, ora 18.30
Clubul Țăranului
Mărturii de front

Seară de lectură și discuții libere pe marginea cărților Annei Politkovskaia: “Un război murdar” (în curs de apariție, la editura Meteor Press), “Rusia lui Putin”, “Jurnal Rusesc”, “Doar adevărul”.

Citiți și recenzia noastră la “Jurnal rusesc”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *